Dolarul se apreciază, contrar dorinţei lui Trump

A.B.
Internaţional / 16 august 2018

Dolarul se apreciază, contrar dorinţei lui Trump

Politicile comerciale ale preşedintelui Trump au dus la aprecierea dolarului, contrar dorinţei preşedintelui, potrivit News.

Preşedintele american Donald Trump a cerut în repetate rânduri măsuri pentru deprecierea dolarului, pentru susţinerea exporturilor, dar politicile sale comerciale recente, inclusiv impunerea de tarife pentru unele produse importate din Turcia, au avut un efect contrar, transmite Reuters.

Dolarul a atins în această săptămână cel mai ridicat nivel din ultimele 13 luni faţă de un coş de valute, creştere favorizată de vânzările care au avut loc pe pieţele emergente, provocate de temerile că problemele lirei turceşti s-ar putea extinde, astfel că investitorii s-au orientat către plasamentele sigure în dolari americani, relatează News.

Pe 10 august, Trump a intensificat tensiunile cu Turcia legate de arestarea de către Turcia a pastorului american Andrew Brunson, sub acuzaţia de terorism, prin impunerea de tarife pentru importurile de metale. Măsura a dus la deprecierea lirei la un minim record faţă de dolar şi la declinul altor monede emergente.

Dolarul american s-a apreciat în ultimele luni faţă de monedele importante, astfel încât indicele dolarului .DXY a urcat cu aproape 8% în ultimele patru luni. Miercuri, indicele a atins un nou maxim al ultimelor 13 luni, mai informează News.

"În multe privinţe, unele dintre acţiunile sale au amplificat aversiunea faţă de risc, care în cele din urmă a contribuit la aprecierea dolarului pe termen scurt", a declarat Charles Tomes, analist senior în domeniul investiţiilor şi trader la Manulife Asset Management în Boston.

Oliver Pursche, analist şef la Bruderman Brothers, în New York, a spus că aprecierea dolarului este provocată de politicile monetare divergente la nivel mondial, fiind aproape sigur că Rezerva Federală (Fed) va majora dobânzile în septembrie şi încă o dată în decembrie, în timp ce alte bănci centrale menţin nivelul actual al dobânzilor.

Unii analişti au arătat că reducerea impozitelor adoptată anul trecut de Congres susţine profitabilitatea companiilor şi creşterea economică, iar acestea sporesc necesitatea majorării dobânzilor, ca urmare a estimărilor mai mari referitoare la deficitul bugetar,mai relatează News.

Economia americană a înregistrat în trimestrul al doilea cea mai mare creştere economică din ultimii aproape patru ani.

Totodată, tarifele impuse de administraţia Trump importurilor unor produse din China, Europa, Mexic şi Canada vor contribui la creşterea preţurilor, care va avea ca efect majorarea dobânzilor şi aprecierea dolarului, conform surselor citate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb