Preşedintele american Donald Trump a denunţat "profeţii pesimişti" şi "predicţiile apocalipsei" într-un discurs, marţi, la Davos, la care a asistat şi activista în lupta împotriva modificărilor climatice Greta Thunberg, care a deplâns anterior faptul că "nu s-a făcut nimic" în vederea salvării mediului, relatează AFP.
"Trebuie să-i respingem pe eternii profeţi pesimişti şi predicţiile lor ale apocalipsei", a declarat el la Forumul Economic Mondial (WEF), la puţin timp după ce tânăra suedeză şi-a exprimat regretul faţă de faptul că "nu s-a făcut nimic" în vederea opririi modificărilor climatice.
După ce a prezentat pe un tom mai degrabă monoton o lungă listă de succese economice şi sociale, care au adus Statelor Unite "un boom cum nu s-a mai văzut înainte",
Preşedintele american a lăudat abundenta producţie de hidrocarburi a Statelor Unite, "numărul unu mondial al gazelor (naturale) şi petrolului", şi independenţa lor energetică.
El nu a spus un cuvânt despre energii regenerabile.
În finalul acestui veritabil discurs de campanie electorală, miliardarul republican - care candidează la un nou mandat şi care este vizat de un proces de destituire - a apreciat că "frica şi îndoiala (nu sunt) modele bune de gândire", vizând-o mai mult sau puţin direct pe Thunberg.
El a lăudat mai degrabă inovaţia decât reglementarea.
Este dificil să nu se vadă în alocuţiunea sa un mesaj adresat activiştilor mediului şi mai ales Gretei Thunberg care, potrivit ziarului The New York Times (NYT) urmează să repete marţi după-amiaza, într-o alocuţiune, că a venit vremea "să ne panicăm", pentru că "arde casa".
Aceste expresii au impresionat deja elita economică şi politică la Davos, la prima participare, anul trecut, a tinerei suedeze.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2020, 14:54)
Trebuie să ai discernămant pentru a avea frică și îndoială.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2020, 16:35)
Sau Greta pe bicicleta !!!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.01.2020, 16:53)
Mai degrabă cineva dus cu pluta.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.01.2020, 20:38)
Unde e pluta ca sa plec cu frica de schimbarile climatice ? Lasa gargara ca pasarelele mele sint toate acasa si nici una nu sta indoita ca la tine.