Donald Trump a declarat, că este fericit atâta timp cât Coreea de Nord menţine pauza în cazul testelor balistice; liderul american nu se grăbeşte să deschidă discuţiile în vederea unui acord nuclear cu statul corean la summitul din Hanoi de săptămâna aceasta, informează Reuters.
Cei doi lideri se vor întâlni miercuri şi joi, la opt luni după celebrul summit din Singapore. Deşi Trump şi Kim Jong-Un şi-au dat cuvântul să denuclearizeze total peninsula coreană, înţelegerile din Singapore au generat prea puţine rezultate.
În ajunul plecării sale spre Vietnam, Trump a afirmat că el şi liderul corean s-au privit ochi în ochi şi "au stabilit o foarte bună relaţie", mai scrie publicaţia Reuters. "Nu sunt grăbit. Nu vreau să grăbesc pe nimeni. Doar că nu îmi mai doresc niciun test. Atâta timp cât nu există niciun fel de teste, eu sunt foarte fericit.", afirmă preşedintele american conform presei.
Coreea de Nord a desfăşurat ultimul test nuclear în septembrie 2017. În noiembrie 2017 a testat pentru ultima oară o rachetă balistică intercontinentală.