Donald Trump semnează un decret în lupta împotriva antisemitismuluii în campusuri

F.F.
Internaţional / 12 decembrie 2019

Donald Trump semnează un decret în lupta împotriva antisemitismuluii în campusuri

Donald Trump a semnat un decret în lupta împotriva antisemitismului în campusurile americane, un document care provoacă o polemică aprigă, denunţat drept o atingere la adresa libertăţii de exprimare, relatează AFP.

Decretul lărgeşte definiţia antisemitismului folosită de către Departamentul american al Educaţiei în aplicarea "Civil Rights Act" (legea drepturilor civice) din 1964. Acest text ordonă să se folosească definiţia antisemitismului a Alianţei Internaţionale pentru Amintirea Holocaustului (IHRA).

"Acesta este mesajul nostru adresat universităţilor: dacă vreţi să beneficiaţi de enormele sume de bani pe care le primiţi anual din partea statului federal, trebuie să respingeţi antisemitismul", a declarat preşedintele american într-o ceremonie, la Casa Albă, cu ocazia sărbătorii Hanuka, sărbătoarea Luminilor în religia iudaică.

Această măsură face precizări cu privire la titlul IV din Civil Rights Act, care interzice orice finanţare federală a instituţiilor care discriminează, "aplicându-se instituţiilor care pun în circulaţie ura antisemită", a precizat locatarul Casei Albe, citat de Reuters.

Titul IV al Civil Rights Act interzice discriminarea pe bază de rasă, culoarea pielii sau originea naţională în programele şi activităţile care beneficiază de un ajutor federal.

Prin acest decret, Donald Trump "apără studenţii evrei" şi "anunţă clar că antisemitismul nu va fi tolerat", scrie ginerele şi consilierul său Jared Kushner într-un editorial publicat în The New York Times (NYT).

Însă apărătorii libertăţii de exprimare se tem că o definiţie prea largă şi prea vagă a antisemitismului poate fi folosită în vederea interzicerii oricăror critici la adresa politicii Guvernului israelian.

Jeremy Ben-Ami, preşedintele organizaţiei progresiste evreieşti J-Street, consideră că decretul prezidenţial "pare mai puţin menit să lupte împotriva antisemitismului şi mai degrabă să limiteze libertatea de exprimare şi să servească în campusuri împotriva criticilor vizând Israelul".

Liga împotriva defăimării, care înregistrează fapte rasiste, şi-a exprimat satisfacţia faţă de decizia preşedintelui american. "Într-o atmosferă încinsă a antisemitismului, acest decret prezintă indicaţii precise cu privire la antisemitism, dându-le forţelor de ordine şi reprezentanţilor campusurilor un instrument util care să leajute la identificarea şi combaterea acestei uri pernicioase", apreciază directorul Ligii, Jonathan Greenblatt.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cand ai fost dat afara din 109 baruri dar niciodata nu e vina ta...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb