DOSARUL GIGA TV  Laura Georgescu, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ştefan şi Narcisa Iorga, trimişi în judecată

Elena Deacu
Anticorupţie / 3 iulie 2015

DNA i-a trimis în judecată, în dosarul "Giga TV", pe şefa CNA Laura Georgescu, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ştefan şi Narcisa Iorga, membru CNA.

Laura Georgescu este acuzată, în acest dosar, de abuz în serviciu şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, Viorel Hrebenciuc şi Gheorghe Ştefan de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, iar Narcisa Iorga de instigare la infracţiunea de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.

Procurorii arată că la data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, preşedinta CNA, autoritatea naţională în domeniul audiovizualului a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru postul Giga Tv, controlat de Gheorghe Ştefan.

În consecinţă, a fost emisă decizia nr.483/2013, în care, după o elaborată expunere de motive şi consideraţii de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post TV a încălcat dispoziţiile art.57 alin.1 lit.b teza 2 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei.

Ulterior datei de 17 septembrie 2013, Narcisa Iorga, membru al C.N.A., l-a îndrumat pe Gheorghe Ştefan să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care postul TV respectiv intenţiona să o formuleze.

În acest context, Narcisa Iorga a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc.

Ca urmare a indicaţiilor primite, Gheorghe Ştefan i-a solicitat sprijin lui Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv.

În urma solicitării făcute de reprezentantul postului TV, Viorel Hrebenciuc s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe Laura Georgescu ca instituţia pe care o conduce să revină asupra deciziei, folosindu-se de influenţa şi autoritatea pe care le deţinea, în calitatea sa de membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte, respectiv membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului.

Ca urmare a acestor acţiuni, după numai două săptămâni, la data de 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr.514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul de televiziune sancţionat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA, care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale.

Prin acţiunea sa, Laura Georgescu a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activităţii C.N.A., prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea, în continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa.

Astfel, au fost afectaţi implicit şi ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi a încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică.

În perioada 2013 - 2014, în calitatea sa de preşedinte al C.N.A., Laura Georgescu a fost cea care a instigat, la întocmirea a 25 de sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului C.N.A. şi care au fost soluţionate prin sancţionarea a 11 posturi de televiziune.

În acest sens, în perioada respectivă, preşedinta C.N.A. Laura Georgescu a impus mai multor funcţionari din cadrul instituţiei pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conţin date nereale, iar ulterior a susţinut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancţionarea celor 11 posturi TV, unele dintre acestea fiind sancţionate de mai multe ori.

În unele cazuri, sesizarea a fost redactată şi înregistrată înainte ca emisiunea reclamată să fi avut loc.

În cazul unuia dintre posturile tv sancţionate, la momentul analizării cererii de prelungire a licenţei, în cursul anului 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licenţei, din dispoziţia Laurei Georgescu, au fost anexate mai multe sesizări false, anterioare acelui moment şi care deja fuseseră soluţionate prin sancţionarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămâni. În tot acest timp, în spaţiul mediatic s-a transmis că postul respectiv a rămas fără licenţă, ceea ce a afectat în mod direct activitatea acestuia.

Urmare a sancţionării repetate şi a neprelungirii licenţei, în condiţiile prezentate anterior, postului tv respectiv i-au scăzut încasările din publicitate cu peste 600.000 lei.

Până în prezent, posturile TV afectate de deciziile Laurei Georgescu s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 2.296.200 lei.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin Laurei Georgescu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pentru toți 4.

    1. Asta-i antepronuntare si incercare flagranta de a influenta justitia ! :-). Acum serios, nu inghititi nemestecat char tot, caci nu stiti ce probe sunt si nici macar daca sunt probe in dosar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb