DREPT LA REPLICA

F.A.
Piaţa de Capital / 21 octombrie 2009

Stimaţi Domni,

Vă adresăm această scrisoare pentru a vă preciza poziţia Consiliului de Administraţie al Prebet Aiud SA ("Prebet") în legătură cu articolul , semnat de doamna Ştefania Ciocîrlan şi apărut în Ziarul Bursa nr. 204 (4068) din data de 19 octombrie 2009.

Vă rugăm să consideraţi această scrisoare un drept la replică şi să binevoiţi a o publica în ziarul dumneavoastră cât mai curând posibil.

Consiliul de Administraţie al Prebet a ales ca, până acum, să nu răspundă acuzaţiilor mai mult sau mai puţin voalate formulate prin intermediul mijloacelor de informare în masă de către acţionarul MEI - Roemenie & Bulgarije Fonds NV ("MEI"), prin domnul Cristian Fader, director în cadrul acestui fond şi, de altfel, şi membru (din luna mai 2009) în Consiliul de Administraţie al Prebet.

Consiliul de Administraţie a procedat în această manieră în ciuda faptului că, în toate procesele iniţiate împotriva Prebet în legătură cu majorarea de capital social iniţiată în septembrie 2008, soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti au fost exclusiv în favoarea societăţii. Motivul pentru care Consiliul de Administraţie a ales să procedeze astfel a fost dorinţa de a se concentra asupra administrării societăţii, pentru a asigura traversarea în cât mai bune condiţii a perioadei de criză economică prin care trecem şi, în plus, dorinţa de a nu atrage şi mai mult numele Prebet într-o dispută care trebuie să-şi găsească rezolvare doar prin intermediul instanţelor judecătoreşti.

Însă faţă de cele prezentate în articolul mai sus menţionat, Consiliul de Administraţie al Prebet consideră că trebuie să-şi precizeze poziţia.

Ca un prim aspect, dorim să semnalăm că însăşi autoarea articolului cade în capcana unor afirmaţii fără acoperire. Astfel, chiar în partea iniţială a articolului se arată că "acţionarii au aprobat un termen de nouă luni pentru achitarea datoriilor, deşi a trecut mai bine de un an de zile de când a expirat termenul legal în care aveau dreptul să facă acest lucru". Dorim să precizăm că, în prezent, termenul de achitare a acţiunilor de către Asociaţia PAS Prebet 98 ("PAS") este de trei ani, respectiv până la data de 18 septembrie 2011. Până în prezent, acest termen nu a fost infirmat de nicio instanţă judecătorească şi, prin urmare, afirmaţia mai sus citată nu are nicio acoperire juridică. În acest sens poate fi examinat şi raportul curent din data de 9 iulie 2009, afişat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti în secţiunea dedicată Prebet.

De altfel, hotărârea adoptată de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Prebet în data de 15 octombrie 2009 diminuează cu mai mult de o treime acest termen de trei ani, reducându-l până în luna iulie 2010, dată după care acţiunile ar urma să fie anulate, după urmarea procedurii prevăzute de art.100 din Legea nr. 31/1990. În acest context ar trebui observat că, din punct de vedere practic, niciunul din litigiile iniţiate în legătură cu majorarea de capital social nu poate fi soluţionat irevocabil până la acea dată.

Ca un al doilea aspect, dorim să subliniem poziţia acţionarului MEI în raport cu Prebet, aşa cum, de altfel, reiese din acest articol.

Astfel, în primul rând, dorim să atragem atenţia asupra afirmaţiilor MEI, care induc ideea unor neconcordanţe în procesul de subscriere, care ar determina nelegalitatea majorităţii subscrierilor PAS. În ceea ce ne priveşte, acestea sunt simple supoziţii şi, în plus, nu trebuie uitat că operaţiunea de majorare a capitalului social (inclusiv în ceea ce priveşte formalităţile de subscriere) a primit girul de legalitate al judecătorului delegat de la Registrul Comerţului.

În al doilea rând, dorim să subliniem că niciunul din demersurile acţionarului MEI nu are în vedere interesul Prebet, dezvoltarea activităţii şi îmbunătăţirea poziţiei acesteia pe piaţă sau, cel puţin, menţinerea pe linia de plutire în actualul context al crizei economice. Dimpotrivă, atât în trecut (prin sugestii mai mult sau mai puţin explicite cu privire la eventualele consecinţe penale ce ar urma să fie suportate de membrii Consiliului de Administraţie), cât şi în prezent, acţiunile MEI sunt dimensionate exclusiv de dorinţa majorării participaţiei acestui acţionar în cadrul Prebet, lucru de altfel dovedit şi de afirmaţiile făcute în cuprinsul articolului mai sus-menţionat.

Cum s-ar explica altfel apariţia unui raport care ar avea drept rezultat final obligarea societăţii să restituie sumele de bani primite cu titlu de majorare de capital social de la PAS, pe motivul că acestea nu au fost legal subscrise? Este oportună obligarea societăţii la returnarea unei sume egale cu aproape jumătate din profitul aferent anului 2008, doar pentru a satisface interesele unui acţionar?

În acelaşi registru de acţiuni MEI dedicate exclusiv interesului propriu, şi nu interesului Prebet, se poate menţiona şi solicitarea pentru includerea pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Prebet, care a avut loc în data de 15 octombrie 2009, a unui punct privind angajarea răspunderii administratorilor pentru diverse fapte culpabile. Aceste fapte nu au putut fi explicate de reprezentanţii MEI în cadrul respectivei adunări generale, chiar dacă acest lucru li s-a cerut în mod repetat de către alţi acţionari prezenţi, la fel cum MEI nu a putut identifica cu precizie administratorii împotriva cărora ar urma să se declanşeze o asemenea acţiune. În ciuda respingerii acestui punct, este neîndoielnic că ameninţarea cu acţiuni în răspundere a administratorilor are drept rezultat cel puţin o diminuare a prestigiului Prebet, dacă nu şi o presiune excesivă asupra membrilor Consiliului de Administraţie, cu consecinţe directe asupra capacităţii acestora de a-şi îndeplini la maximum atribuţiile manageriale.

Consiliul de Administraţie doreşte să lanseze un apel la calm faţă de toţi acţionarii Prebet, pentru a se permite acestuia şi, mai ales conducerii executive, să se concentreze asupra activităţii societăţii în contextul economic actual, extrem de dificil. Presiunile, ameninţările şi alte asemenea manifestări nu trebuie să-şi găsească locul în ceea ce priveşte Prebet, iar toţi acţionarii trebuie să aibă în vedere în primul rând interesul societăţii, mai ales în actualele condiţii de criză economică. De aceea, orice dispute trebuie purtate în faţa instanţelor judecătoreşti şi a altor autorităţi competente, fără a se deschide calea unor manifestări care să ştirbească prestigiul Prebet.

Vă mulţumim,

Prebet Aiud SA

Prin Preşedintele Consiliului de Administraţie,

Liviu Hagea

< link >https://www.bursa.ro/on-line/?s=print&sr=articol&id_articol=65898

< link2 >Salariaţii acţionari la \"Prebet\" şi-au mai dat nouă luni să-şi achite acţiunile < link3 >

NOTA

Conducerea "Prebet" susţine, în dreptul la replică alăturat, că termenul de plată a acţiunilor, ar fi data de 18 septembrie 2011.

Dar, în documentele publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, acest termen este de 20 octombrie 2008. Aceasta nu reprezintă interpretarea făcută de ziarul BURSA, ci este un citat.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Saracutii din CA. Din ce am auzit 4 din 5 sunt si in Asociatia PAS Prebet cea care nu a venit cu banii nici acum. Nu cred ca au interese contrare societatii. Ca doar se favorizeaza pe ei insisi ... Ei sunt chiar nepatati si totul sunt supozitii. NIMENI nu vorbeste in schimb ca cei 2milioane de lei care lipsesc din conturile societatii din cauza neplatii integrale din partea asociatiei reprezinta TOT profitul PREBET din 2008.

    Actionari Prebet, noi cei din PAS, pardon Consiliu Prebet, va adresam un apel la calm: "nani, nani dormiti linistiti, PAS profita/ voi platiti"  

    1. Asa este. Cei 4 membrii din CA continua sa minta actionarii. Cu siguranta au foarte mult de castigat daca nu se anuleaza acele actiuni. Daca se dovedeste ca au platit dupa termenul limita, trebuie anulate toate cele 16 mil. actiuni ale PAS de la majorare. cu siguranta adevarul va iesii la iveala si lucrurile se vor indrepta.

      Ceea ce NU spune Dl. Presedimte de CA este ca a virat din contul personal 30 % din subscrierea PAS si mai mult de atat a virat aceasta suma dupa data limita de 20.10.2008. Apoi el impreuna cu alti patru membrii PAS si-au validat 16 mil de actiuni. Trebuie anulata subscrierea PAS deoarece a depasit termenul limita. Evident ca nu le comvine deoarece astfel participatia PAS scade de la 54 % si ajunge pe la 28%. Evident ca in aceste conditii pretul in piata cel putin se va dubla. Acest drept la replica are amprenta avocatului Oroviceanu. Dl. avocat nu mai luati bani aiurea de la clientul Dvs., explicati-i ca este o cauza pierduta.

    Saracutii din CA. Din ce am auzit 4 din 5 sunt si in Asociatia PAS Prebet cea care nu a venit cu banii nici acum. Nu cred ca au interese contrare societatii. Ca doar se favorizeaza pe ei insisi ... Ei sunt chiar nepatati si totul sunt supozitii. NIMENI nu vorbeste in schimb ca cei 2milioane de lei care lipsesc din conturile societatii din cauza neplatii integrale din partea asociatiei reprezinta TOT profitul PREBET din 2008.

    Actionari Prebet, noi cei din PAS, pardon Consiliu Prebet, va adresam un apel la calm: "nani, nani dormiti linistiti, PAS profita/ voi platiti"  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb