DREPT LA REPLICĂ

Cristina Gabriela Ciolacu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 27 mai 2020

Patru membri ai Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania, respectiv Crinel Valer Andănuţ, Marius Adrian Moldovan, Constatin Frăţilă şi Nicolae Petria, au solicitat săptămâna trecută recuzarea unei judecătoare de la Tribunalul Braşov pe motiv că soţul magistratului are contracte cu SIF Transilvania după urma cărora a câştigat 70.000 de lei numai în acest an.

Solicitarea de recuzare a venit în relaţie cu dosarul nr. 1137/62/2020 de pe rolul Tribunalului Braşov în care cei patru membri ai CS SIF3 se judecă cu SIF Transilvania (şi mai exact cu tabăra ce îl susţine pe Mihai Fercală la conducerea SIF) pentru suspendarea efectelor Hotărârii CS adoptate în 13 aprilie prin care Ştefan Szabo şi Dumitru Carapiti au fost revocaţi din funcţiile de preşedinte şi respectiv vicepreşedinte al CS, fiind numit preşedinte CS Andănuţ Crinel Valer.

Judecătoarea Mirela Aramă, afirmă gruparea Frăţilă, este soţia lui Ionel Aramă, despre care se spune că "din informaţiile rezultate în urma verificărilor efectuate de către (cei patru - n.r.) membrii CS la sediul societăţii, are contracte juridice în derulare cu SIF Transilvania S.A. în urma cărora a încasat peste 70.000 de lei, doar în perioada anului curent, pe lângă sumele încasate în anii anteriori".

În adresa taberei Frăţilă prin care informează piaţa despre cererea de recuzare a magistratului din dosarul relevant se arată: "Obiectul contractelor este asistenţă juridică în formularea plângerilor penale împotriva unor membrii C.S. ai SIF Transilvania şi asistenţă juridică generală în bază anuală. Vă aducem la cunoştinţă că până în prezent dna. judecător Aramă Mirela a admis (toate) solicitările de suspendare prin ordonanţe preşedenţiale ale dlor. Fercală Mihai, Szabo Ştefan, în nume personal sau în numele SIF Transilvania S.A., obiectul Dosarelor nr.970/62/2020, 511/62/2020. În dosarul nr.970/62/ 2020, a fost admisă suspendarea cererii de convocare a AGEA, fără citarea părţilor, solicitată de un grup de acţionari în data de 11.03.2020, ce viza îmbunătăţirea guvernanţei corporative la nivelul societăţii şi eliminarea pragului de deţinere. În dosarul nr.511/62/2020, a fost admisă suspendarea Hotărârilor C.S. adoptate în data de 03.02.2020, ce vizau aprobarea unui nou ROF (regulament de organizare şi funcţionare - n.r.) al C.S., modificarea componenţei nominale a comitetelor C.S. şi a secretariatului C.S".

M.G.

În urma articolului "Gruparea Frăţilă cere recuzarea unei judecătoare de la Tribunalul Braşov", publicat în data de 18.05.2020 pe site-ul BURSA, Tribunalul Braşov ne-a transmis următorul drept la replică:

"Referitor la articolul publicat de dumneavoastră la data de 18.05. 2020 vă solicităm să procedaţi la publicarea dreptului la replică.

Conform alin (6) al art. 30 din Constituţie, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică.

Independenţa judecătorilor este un principiu esenţial şi o garanţie pentru toţi cetăţenii, inclusiv pentru judecători. lndependenţa are drept complement imparţialitatea judecătorilor şi constituie, în acelaşi timp, o condiţie fundamentală a acestei imparţialităţi, esenţială atât pentru credibilitatea sistemelor judiciare, cât şi pentru încrederea în care trebuie să inspire orice societate democratică.

Magistraţii soluţionează cauzele înaintate în mod imparţial, pe fapte şi in conformitate cu legea, fără restricţii şi fără a fi supuşi unor influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii improprii, directe sau indirecte, din partea oricui sau din orice motiv.

Independenţa şi imparţialitatea judecătorilor este asigurată prin măsuri concrete: obligarea judecătorilor să publice declaraţiile de interese; existenţa unor proceduri eficiente pentru abţinere şi recuzare a judecătorilor; posibilitatea judecătorilor de a-l informa pe preşedintele instanţei în caz de îndoială cu privire la independenţa sau imparţialitatea obiectivă a acestora.

Referitor la articolul publicaţiei dumneavoastră se impun următoarele menţiuni:

În cele şase repartizate aleatoriu doamnei judecător Aramă Mirela şi care privesc S.I.F. Transilvania, aceasta a formulat declaraţie de abţinere care a fost respinsă de un alt complet de judecată.

Referitor la dosarul 1137/62/2020 în care doamna judecător a formulat declaraţie de abţinere care a fost respinsă, o altă parte a formulat cerere de recuzare pentru un alt motiv faţă de cel invocat de doamna judecător.

În ceea ce priveşte dosarul 970/62/2020 hotărârea pronunţată poate fi atacată de părţile interesate în condiţiile prevăzute de lege. Instanţele de control judiciar sunt singurele în măsură să desfiinţeze sau să reformeze o hotărâre judecătorească.

Faptul că soluţia pronunţată de completul investit cu soluţionarea unei cauze nu este conformă cu opinia unei părţi ori nu este favorabilă acesteia, nu constituie un motiv pentru a califica ca nelegal actul de justiţie înfăptuit ori de a considera că judecătorul a fost lipsit de imparţialitate.

Cu consideraţie, Purtător de cuvânt al Tribunalului Braşov, Judecător Cristina Gabriela Ciolacu"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb