DREPT LA REPLICĂ Eugen Anca: "PCC şi Zaremba, încercare simptomatică de a induce în eroare opinia publică"

EUGEN ANCA
Ziarul BURSA #Companii / 17 aprilie 2013

Eugen Anca: "PCC şi Zaremba, încercare simptomatică de a induce în eroare opinia publică"

În urma recentelor declaraţii ale reprezentantului PCC în România, domnul Wojciech Zaremba, referitoare la faptul că autorităţile tot vorbesc de interesul TISE pentru Oltchim, dar nimeni n-a văzut vreun reprezentant al companiei ruse să vină să-şi exprime oficial interesul, domnul Eugen Anca, care susţine că nu este străin de interesele ruşilor în România şi că reprezintă interesele TISE în România, ne-a transmis punctul domniei sale de vedere.

"Domnul Zaremba spunea că < Nimeni nu a văzut vreun reprezentant al lui TISE să vină să se prezinte: Eu sunt Ivan Ivanovici de la TISE şi declar că TISE vrea să cumpere Oltchim. A auzit cineva aşa ceva? >.

M-a surprins comentariul domnului Zaremba referitor la TISE, apărut în ediţia din 15 aprilie a ziarului BURSA. Domnia sa se face că nu ştie nimic de intenţia TISE de a cumpăra Oltchim-ul, dar a uitat cumva că, acum mai puţin de un an, a făcut eforturi să intre în graţiile lui TISE ? A uitat de scrisorile pe care le-a adresat către conducerea TISE, încercând să "cumpere" bunăvoinţa ruşilor?

Dar îşi mai aminteşte domnul Zaremba de faptul că toată conducerea TISE a fost primită de trei ori de conducătorii României (inclusiv de Preşedintele României şi de Miniştrii Economiei, domnii Bode şi Ariton) în perioada 2010 - 2012?

Ruşii nu l-au băgat în seamă pe domnul Zaremba, fiindcă TISE nu avea de gând să lucreze cu acţionari minoritari, care au condus Oltchim-ul spre faliment! În acel moment, Guvernul României tocmai primise aprobarea Comisiei Europene de a se efectua conversia datoriilor Oltchim în acţiuni, măsură care ar fi condus statul român în fericita situaţie de a deţine peste 98% din acţiuni, iar PCC ar fi avut mai puţin de 2%!

În aprilie 2012, TISE a depus la OPSPI o ofertă neangajantă de cumpărare a celor 98% din acţiunile Oltchim-ului, în urma conversiei datoriilor, aşa cum se şi angajase Guvernul Boc şi Guvernul Ungurea-nu faţă de Bruxelles. Numai că imediat ce a venit la putere Guvernul Ponta, celebrul OPSPI, condus de domnul Vulpescu, a schimbat caietul de sarcini şi a pus în vânzare doar 54,8% din acţiuni, blocând conversia datoriilor în acţiuni, schimbând condiţiile din caietul de sarcini, care ar fi obligat câştigătorul să repornească petrochimia de la Oltchim şi Arpechim. Deci iată că această manevră (total împotriva intereselor României, afirm eu!) a favorizat, în mod evident, chiar PCC-ul domnului Zaremba, fără niciun pic de remuşcare, în felul acesta primind un cadou nesperat de la fostul ministru al Economiei, domnul Chiţoiu, acţiune care a făcut ca PCC-ul să deţină aproape 33% din acţiunile Oltchim!!!

Această acţiune a fost ca un duş rece pentru toţi investitorii străini, care nici măcar n-au avut timp să analizeze implicaţiile acestei schimbări de optică a Guvernului Ponta, fiindcă imediat domnul Chiţoiu a avizat favorabil alte trei schimbări de proceduri în caietul de sarcini privind privatizarea Oltchim-ului! Şi toate astea în defavoarea marilor investitori, dar în favoarea PCC - ului, toate în mai puţin de trei luni!

În aceste condiţii este clar de ce TISE nu a mai participat la licitaţia din septembrie 2012, ca de altfel şi alte firme puternice vest-europene, din domeniul petrochimiei, care ar fi vrut să ia parte la licitaţie.

În aceste condiţii este firesc să mă întreb: Oare ce servicii a făcut PCC-ul Guvernului Ponta, primind în schimb o astfel de < pleaşcă > pe care ministrul Chiţoiu i-a făcut-o domnului Zaremba?"

Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC în România:

"Eu nu i-am contactat pe cei de la TISE. Nişte reprezentanţi din România au propus PCC o astfel de întâlnire dar le-am comunicat că dacă TISE doreşte să discute cu PCC, atunci ar trebui să facă acest lucru direct, fără intermediari. Nu am avut nicio întâlnire cu TISE şi nimeni de la TISE nu m-a contactat. Aşa că nu au existat probleme de cooperare între TISE şi PCC. Nu este adevărat că am fost favorizat de Guvern în privatizarea Oltchim".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dl. Zaremba este un nedreptatit al soartei !De cind PCC-ul este actionar minoritar la Oltchim TOTUL s-a derulat in defavoarea Olchim-ului ! Te crucesti cind vezi cit tupeu poate avea acest domn Zaremba !E adevarat ca a platit suficienti romani sa-si atinga scopul : sa distruga Oltchim-ul , dar nu poate plati o tara intreaga sa inchida ochii si sa nu vada cum politicienii romani au pus botu' la afacerea d-lui Zaremba in Romania : scoaterea Oltchim-ului de pe piata prin orice mijloace ! In acest moment exista firme care conditioneaza cumpararea Oltchim de conversia datoriilor catre Electrica si AVAS in actiuni- deci practic cer eliminarea PCC-ului din actionariatul OLTCHIM , pentru ca stiu ca acesta este nociv .Urmariti ce se va intimpla si veti vedea unde ne situam noi romanii...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb