DUPĂ CE A CUMPĂRAT 6% DIN "IMPACT", Franklin Templeton se pregăteşte să îşi crească expunerea pe imobiliare

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 29 iulie 2010

Mark Mobius: "Unele dintre companiile declarate insolvente de instanţe au active foarte valoroase, dar subevaluate"

Deşi oricare alt investitor s-ar gândi de două ori să îşi mai plaseze banii în imobiliare, după ce una din achiziţii, "Impact Developer&Contractor" a intrat, recent, în insolvenţă, şeful Franklin Templeton, Mark Mobius, a anunţat, ieri, că unele dintre fondurile administrate de societatea americană sunt interesate să investească masiv pe piaţa imobiliară de la noi.

La finele anului trecut, un fond de sub umbrela "Franklin Templeton" a cumpărat 6% din acţiunile "Impact" chiar din pachetul deţinut de Dan Ioan Popp, preşedintele dezvoltatorului imobiliar, pentru circa 1,6 milioane de euro. Între timp, "Impact" a fost declarată insolventă, iar acţiunile IMP au fost suspendate de la tranzacţionare.Conducerea "Impact" a făcut ulterior recurs.

Mark Mobius a refuzat, ieri, să comenteze situaţia de la "Impact", însă a menţionat că una din intenţiile managementului Franklin Templeton este să ajute companiile la care are participaţii să strângă bani suplimentari ca să îşi echilibreze situaţia financiară.

"Vrem să devenim unul dintre cei mai importanţi investitori din sectorul imobiliar din România. Avem intenţia să investim masiv atât în acţiunile companiilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul imobiliar, cât şi în companii nelistate. Piaţa imobiliară este subevaluată acum. Noi avem bani de investit în România", a spus, ieri, şeful Frank­lin Templeton.

Mark Mobius a sugerat că situaţia unor companii imobiliare aflate în insolvenţă nu îl sperie, având în vedere că o analiză mai atentă arată că aceste companii deţin în portofoliu active valoroase.

"Instanţele pot să declare insolvente aceste companii, dar vedem că ele au active foarte valoroase, dar subevelauate. În domeniul imobiliar, ne interesează şi clădirile de apartamente, dar si proprietăţile comerciale", a mai declarat Mark Mobius.

Fondul Proprietatea la Bursă, la anul

Conducerea Franklin Templeton a avansat, ieri, un nou termen pentru listarea Fondului Proprietatea, invocând întârzierile care au avut loc în procesul de preluare a conducerii Fondului. Mark Mobius a precizat că România este un loc unde este nevoie de răbdare şi unde "lucrurile nu se întâmplă peste noapte".

"Sperăm că în septembrie va avea loc Adunarea Generală a Acţionarilor Fondului în cadrul căreia să se aprobe preluarea conducerii FP de către noi. Legislaţia ne obligă ca, în termen de 90 de zile lucrătoare de la înregistrarea Fondului la CNVM, să îl listăm la Bursă. Estimăm că acest lucru s-ar putea întâmpla la începutul anului viitor", au precizat, ieri, reprezentanţii Franklin Templeton.

Convocarea Adunării Generale la Fondul Proprietatea ar putea avea loc la începutul lunii august, după ce operaţiunea de anulare a acţiunilor subscrise şi neplătite de Ministerul de Finanţe va fi înregistrată la Registrul Comerţului, au explicat reprezentanţii Fondului Proprietatea.

Mark Mobius: "Vlădescu ne-a cerut să promovăm România pe pieţele internaţionale"

Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, a participat, marţi, la întâlnirea anuală a administratorilor şi analiştilor Franklin Templeton, ţinută la Bucureşti. Vlădescu a ţinut un discurs cu această ocazie, în care a cerut reprezentanţilor Franklin Templeton să promoveze ţara noastră şi piaţa de capital autohtonă în rândul investitorilor străini.

Mark Mobius a fost, ieri, mai curând, ambiguu în privinţa subiectelor abordate în cadrul întâlnirii cu ministrul de finanţe, lăsând de înţeles că a fost luată în discuţie o posibilă emisiune de obligaţiuni a statului român. Franklin Templeton ar urma să ajute Ministerul de Finanţe în demersul unei noi emisiuni de obligaţiuni, însă Mobius s-a ferit să dea mai multe detalii.

"Pieţele emergente, precum China şi India, dispun de rezerve de miliarde de dolari pe care vor să le investească. România ar putea încerca să se împrumute de pe pieţele internaţionale", a subliniat Mobius.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. adica in US cumperi de la lichidator cu -90% si aci iei imp de la popp? in loc sa iei tot de la lichidator cu -50%(creditorii sunt bancile grecesti ce nu vor lasa la pret)... ba mobiuse ai luat teapa asa ca nu o mai invelii in aur. ai luat teapa si la fla dar alaturi de altii idioti, fondul de pensii ing. macar taci

    1. Foarte bine spus!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb