DUPĂ EXPIRAREA TERMENULUI-LIMITĂ CONVENIT CU ADVENT, Austria reia vânzarea Hypo Alpe Adria

V.B.
Bănci-Asigurări / 30 noiembrie 2014

Austria va relua vânzarea reţelei din Europa de Sud-Est a băncii naţionalizate Hypo Alpe Adria, după ce a eşuat în a ajunge la un acord cu firma de private equity Advent International, au declarat pentru Bloomberg surse sub rezerva anonimatului.

Companiile care au făcut până acum oferte angajante vor putea lua parte la noul proces de vânzare, care va fi decis în următoarele săptămâni, susţin sursele, adăugând că grupul Advent va putea participa la negocieri.

Grupul bancar german Bayerische Landesbank (fostul proprietar al Hypo Alpe-Adria-Bank International AG) nu a reuşit să obţină aprobarea pentru vânzarea băncii, până la expirarea termenului-limită, pe 27 noiembrie.

Statul austriac urmăreşte să recupereze banii contribuabililor, care deja au plătit 5,5 miliarde euro pentru închiderea instituţiei financiare, transformată într-o bancă de rebuturi (bad bank) şi redenumită Heta Asset Resolution AG. La rândul său, Advent continuă demersurile pentru semnarea unui acord, oferta sa rămânând neschimbată, a anunţat un purtător de cuvânt al firmei de private equity. Vânzarea reţelei din Europa de Sud-Est a Hypo Alpe Adria este gestionată de Deutsche Bank AG.

Totodată, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat recent că are în vedere să investească până la 50 milioane euro într-un pachet de 20% în reţeaua Hypo din Balcani. Costul total al proiectului este de până la 250 milioane euro, informează o prezentare de pe site-ul BERD.

Reţeaua balcanică a Hypo Alpe Adria a înregistrat în primul semestru din acest an pierderi de 4,3 milioane euro şi este formată din 6 bănci şi 3 companii de leasing, care operează în Slovenia, Croaţia, Serbia, Bosnia şi Muntenegru. La 30 iunie, reţeaua avea active de 8,5 miliarde euro, iar în bilanţul contabil al Hypo era evaluată la 500 milioane euro.

Hypo Alpe Adria a trebuit să fie naţionalizată în 2009, pe fondul crizei financiare şi al expunerii ridicate la regiunea Balcanilor. În prezent, banca deţine credite şi investiţii neperformante de circa 13 miliarde euro. Anul trecut, Comisia Europeană (CE) a cerut guvernului de la Viena să găsească un cumpărător pentru reţeaua din Balcani a Hypo Alpe Adria până la jumătatea lui 2015, în schimbul aprobării ajutoarelor de stat pentru banca austriacă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb