Ecologiştii cer ca inovarea şi cercetarea să devină politică de stat

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Politică / 4 februarie 2011

Viorel Pană a precizat că este important ca ţara noastră să aibă un sistem de învăţământ dezvoltat, care să îi determine pe tineri să nu mai plece la studii în străinătate.

Viorel Pană a precizat că este important ca ţara noastră să aibă un sistem de învăţământ dezvoltat, care să îi determine pe tineri să nu mai plece la studii în străinătate.

Partidul Ecologist Român (PER) se va concentra anul acesta, în principal, pe susţinerea şi dezvoltarea educaţiei, cercetării şi inovaţiei, a declarat, ieri, Viorel Pană, prim-vicepreşedintele partidului, în cadrul unei conferinţe de presă. Domnia sa a precizat că este important ca ţara noastră să aibă un sistem de învăţământ dezvoltat, care să îi determine pe tineri să nu mai plece la studii în străinătate. În opinia sa, acest lucru s-ar putea realiza prin alocarea pe baze concurenţiale, a fondurilor publice destinate învăţământului.

PER se va axa, în acest an, pe sus-ţinerea cercetării şi inovaţiei, care trebuie să ajungă politică de stat în ţara noastră, potrivit lui Viorel Pană.

În această direcţie, PER a constituit un grup de cercetători, care se vor ocupa de problemele din domeniul energiei verzi (hidro, eoliană şi solară), în special de cele legate de depoluare.

PER va oferi un răspuns ştiinţific privind Roşia Montană

Profesorul Lucian Matei, membru PER, a declarat că, săptămânal, cercetătorii şi oamenii de ştiinţă depun la partid propuneri pentru depoluare. Domnia sa a precizat că printre proiectele primite, există unul care propune exploatarea aurului fără cianură. Cât despre politica PER faţă de situaţia de la Roşia Montană, Viorel Pană a declarat că în aproximativ o săptămână, partidul va putea oferi un răspuns ştiinţific.

Printre priorităţile PER pe acest an, se numără şi susţinerea creării unei infrastructuri care să ducă la dezvoltarea turismului românesc, susţinerea agriculturii şi în special a micilor fermieri, prin oferirea serviciilor de consultanţă, cât şi comunicarea cu societatea civilă.

Prim-vicepreşedintele PER a mai declarat că PER nu este un partid de nişă, ci este un partid ecologist, care poate să exercite o politică de centru sânga, în ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb