Economia Suedei s-a comprimat anual cu 4,9%, pentru al doilea trimestru consecutiv, în ultimele trei luni din 2008, în contextul în care cererea pentru bunurile de export a scăzut din cauza încetinirii creşterii economice globale, relatează Bloomberg.
Produsul intern burt (PIB) a scăzut cu o rată anuală de 4,9%, ajustată la numărul zilelor lucrătoare, după ce datele revizuite au relevat o comprimare a acestuia cu 0,1% în intervalul anterior, potrivit statisticilor oficiale. Economiştii chestionaţi de Bloomberg estimaseră o comprimare a PIB-ului cu 2,1%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Faţă de trimestrul anterior, PIB-ul s-a comprimat cu o rată ajustată sezonier de 2,4%, marcând al treilea trimestru consecutiv de scădere a producţiei.
"Economia a fost afectată sever de recesiunea globală", a declarat un economist, înainte ca raportul să fie publicat. "Datele privind creşterea economică din al patrulea trimestru se vor dovedi a fi printre cele mai slabe dintre cele ale statelor industrializate, iar creşterea din 2009 va fi, cel mai probabil, negativă, de 2,7%, până la cel mai mic nivel din 1940", a menţionat acesta.
"În contextul încetinirii creşterii economice, ameninţarea deflaţiei este mai puternică ca niciodată, iar Riksbank ar putea reduce dobânda până la zero", a precizat economistul.