EFECTELE INFLAŢIEI MONETARE NU MAI POT FI ASCUNSE DE INDICII "ADMINISTRAŢI" AI PREŢURILOR Îţi scriu carte...

Banca Angliei a "ratat", pentru prima oară în 10 ani de independenţă, ţinta de inflaţie, stabilită la 2% cu o marjă de fluctuaţie de 1%. Guvernatorul Mervyn King a trebuit să scrie Cancelarului Gordon Brown o scrisoare în care să explice motivele depăşirii şi măsurile care vor fi luate pentru readucerea inflaţiei în intervalul acceptat.

De ce ne intereasează pe noi ce se întâmplă cu inflaţia din Anglia, mai ales în situaţia în care ne confruntăm cu un nou factor de dezechilibru economic, adus de suspendarea preşedintelui Băsescu?

Explicaţia este simplă. Creşterea excesivă a agregatelor monetare a început să se regăsească, în final, şi în creşterea semnificativă a preţurilor. Situaţia nu este specifică doar Marii Britanii. China, Statele Unite, zona euro şi chiar Japonia se confruntă cu acest fenomen.

Martin Wolf, de la Financial Times, este îngrijorat de ritmul alert de creştere al masei monetare din Anglia, care a urcat de la 6% în 2002, la 12% în 2006. Cine ar fi crezut că excesele monetare se vor regăsi, până la urmă, şi în preţuri? Acesta mai arată că, în situaţia în care agregatele monetare cresc cu 12%, economia cu 2 - 3%, iar ţinta de inflaţie este de 2%, alarma trebuie să sune puternic.

Cum ar trebui atunci să sune alarma pentru economia României? La noi masa monetară creşte cu un ritm anual de peste 29%, cel puţin din 2001. Creşterea deficitului de cont curent nici măcar nu mai poate fi caracterizată drept "explozivă". Am depăşit şi pragul acesta!

Deficitul de cont curent este doar unul dintre simptomele inflaţiei monetare. Într-o economie rigidă, pentru care nu se întrevede luminiţa de la capătul tranziţiei, inflaţia monetară a condus la o alocare fantezistă a investiţiilor şi creşterea costurilor. Mascarea creşterii preţurilor şi fluxurile investiţionale străine au permis menţinerea unor dobânzi reale scăzute. Creşterea masei monetare şi absenţa efectelor negative la nivelul inflaţiei preţurilor de consum a menţinut iluzia unei economii solide. Capitalurile străine exercită, în continuare, presiuni asupra cursului de schimb şi conduc la supraevaluarea leului.

Lira sterlină a trecut de pragul de 2 dolari în ziua în care a fost anunţată rata inflaţiei de 3,1%. Pe termen scurt, inflaţia poate determina o creştere a cursului de schimb ca urmare a creşterii dobânzii de intervenţie. Efectul se inversează pe termen lung. Deficitele externe, care au trecut de 3% din PIB, vor determina o creştere a presiunii asupra lirei sterline.

"Managerii" economiei britanice, în special Gordon Brown, se mai confruntă, în prezent, şi cu o altă problemă, mai veche: pierderile de peste 2 miliarde de lire sterline ca urmare a vânzării a jumătate din rezerva de aur a Regatului Unit. În perioada 1999 - 2002, Banca Angliei a vândut circa 400 de tone de aur în scopul declarat al diversificării rezervelor valutare.

Conform datelor oficiale, fondurile obţinute din vânzarea aurului au fost investite 40% în euro, 40% în dolari şi 20% în yeni. Pe lângă cele pes­te 2 miliarde de lire sterline pierdute ca urmare a vânzării aurului la un preţ minim, rezerva valutară a Marii Britanii a pierdut şi ca urmare a deprecierii semnificative a dolarului şi yenului din ultimii ani.

The Sunday Times a încercat să obţină de la Trezorerie documentele legate de vânzarea celor 395 de tone de aur din rezerva Marii Britanii, în conformitate cu prevederile legii care reglementează accesul liber la informaţiile de interes public. Răspunsul oficial a fost scurt şi la obiect: "Am decis că nu este în interesul public prezentarea unor informaţii suplimentare."

Dezvăluirile din ziarul Sunday Times nu au făcut decât să ridice noi semne de întrebare în mass media britanică. Nu este oare cam tardivă această investigaţie, la 7 ani de la consumarea faptului?

Opinia lui Alan Greenspan, guvernatorul Federal Reserve din acea perioadă, referitoare la decizia lui Gordon Brown, nu este foarte măgulitoare: "Aurul încă reprezintă mijlocul final de plată în lume. Banii de hârtie, în extremis, nu sunt acceptaţi de nimeni. Aurul este întotdeuna acceptat."

Banca Angliei a căutat să se distanţeze de decizia ministrului de finanţe, precizând că "în ceea ce priveşte vânzarea aurului, Banca a acţionat doar în calitate de agent, iar deciziile au fost luate de Trezorerie."

Peter Hambro, preşedintele celei mai mari companii britanice de exploatare a zăcămintelor aurifere, consideră, într-un interviu acordat ziarului The Telegraph, că restul aurului din rezerva Marii Britanii a fost închiriat pentru obţinerea unor venituri suplimentare.

Băncile centrale din lume s-au angajat în ultimii ani în operaţiuni swap sau de închiriere cu bănci de contrapartidă ("bullion banks") cum sunt Goldman Sachs sau JP Morgan. Ministerul de Finanţe englez a "promis" că va analiza situaţia administrării rezervelor de aur pentru a identifica posibilele împrumuturi către alte bănci a metalului preţios.

Cine a cumpărat aurul Angliei? Sunday Times citează o persoană implicată în tranzacţii şi arată că o serie de ţări asiatice, inclusiv China, au profitat de ofertă.

Un membru din opoziţie a cerut primului ministru Tony Blair să explice clar motivele care au stat la baza deciziei de vânzare a aurului. Cei care s-au îndoit de motivele declarate, consideră că decizia a fost politică şi a avut drept scop scăderea preţului pentru a preveni prăbuşirea unor firme din City-ul londonez care deţineau poziţii scurte masive. Speculaţii de pe piaţă indică faptul că Banca Angliei a împrumutat şi aur deţinut în custodie de la alte bănci centrale.

Preţul aurului, care a depăşit vineri 690 de dolari pe uncie, pare să confirme creşterea presiunilor inflaţioniste la nivel mondial. Dobânzile vor urma, fără îndoială, şi vor contribui la eliminarea singurului "avantaj competitiv" al economiei româneşti: spread-ul randamentelor pentru fluxurile financiare speculative.

După zece ani de relativă linişte, Banca Angliei se confruntă cu aspectele "interesante" ale politicii monetare şi trebuie să găsească persoane cu talente epistolare pentru a explica mult mai frecvent cauzele depăşirii ţintei de inflaţie.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.

"Aurul încă reprezintă mijlocul final de plată în lume. Banii de hârtie, în extremis, nu sunt acceptaţi de nimeni. Aurul este întotdeuna acceptat."Alan Greenspan