EFG Eurobank Property Services a lansat, ieri, indicii de preţ pentru proprietăţile imobiliare de tip rezidenţial.
Aceste instrumente au fost elaborate pentru facilitarea reevaluării activelor, care stau la baza volumului de credite ipotecare, ale Bancpost, membră a grupului.
Indicii rezidenţiali au fost elaboraţi şi ca urmare a cerinţei Băncii Centrale de furnizare a unei estimări actualizate a valorilor portofoliilor de active ale băncii, în conformitate şi cu liniile recent finalizate de ANEVAR (n.r. Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România).
Dimitris Andritsos, CEO al EFG Eurobank Property Services, a declarat că indicii de preţ pentru proprietăţile rezidenţiale vor putea ajuta la monitorizarea fluctuaţiilor de preţuri.
Mihai Bogza, preşedintele Banc-post, a declarat că speră că aplicarea indiciilor rezidenţiali va revigora piaţa imobiliară, având în vedere că, până în momentul de faţă, piaţa a suferit de o lipsă de transparenţă.
Pentru piaţa din România, EFG Eurobank Property Services deţine indici trimestriali şi anuali din ultimii şase ani. "Există 21 de serii de indici pentru opt diviziuni ale ţării, 11 oraşe principale, două segmente ale Capitalei şi un număr de valori agregate generale", a declarat Dimitra Marini, director general al EFG Eurobank Property Services.
1. unde se gaseste?
(mesaj trimis de Mirela în data de 22.02.2011, 12:59)
si unde se poate consulta acest indice?