Egiptul generează fluctuaţiile aurului

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 februarie 2011

Cotaţia aurului a fluctuat ieri, pe piaţa din New York, după ce a atins nivelul maxim al ultimelor patru săptămâni, în condiţiile în care investitorii se tem că autorităţile din China vor lua măsuri pentru domolirea economiei.

Preţul aurului cu livrare în aprilie a urcat, ieri dimineaţa, la Comex New York, până la 1.378,50 dolari uncia (+4,40 dolari faţă de ziua anterioară), acesta fiind cel mai ridicat nivel de după 19 ianuarie. Ulterior, la ora 10.00, preţul era de 1.372,40 dolari, în declin cu 1,7 dolari faţă de ziua precedentă.

La Bursa Metalelor din Londra, cotaţia aurului cu livrare imediată a urcat cu 0,1%, la 1.374,59 dolari/ uncie.

Potrivit specialiştilor, atenţia este îndreptată spre inflaţia globală. Anul trecut, temerile legate de creşterea inflaţiei la nivel mondial au făcut ca preţul metalului galben să urce cu aproape 30%, stabilind recordul maxim al tuturilor timpurilor în decembrie: 1.432,50 dolari/uncie.

Piaţa aurului este "atentă" şi la protestele din Yemen şi Libia. Analiştii arată că tensiunile din Orientul Mijlociu vor continua să influenţeze dinamica preţurilor metalelor preţioase. Cotaţia aurului a crescut în ultimele două săptămâni, în contextul demonstraţiilor din Egipt, care au dus la demisia preşedintelui Hosni Mubarak şi cedarea puterii către armată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb