Eleganta demisie a lui Septimiu Stoica - un adevăr parţial

Florian Goldstein
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 noiembrie 2007

Septimiu Stoica

Septimiu Stoica

Revoluţia pe care Cristian Sima - preşedintele casei de brokeraj WBS - o programase la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pentru 18-19 ianuarie 2008 ca să schimbe conducerea, a fost devansată cu exact o lună de însuşi Septimiu Stoica, preşedintele Bursei.

Ieri, Stoica şi-a anunţat retragerea într-o neaşteptată conferinţă de presă, precizând că vacantarea funcţiei de preşedinte BVB va deveni efectivă pe 18-19 decembrie, date la care sunt convocate Adunările generale ale acţionarilor Bursei care să opereze modificări în Statutul BVB, astfel încât să-i fie permis şi directorului general al Bursei să fie ales drept preşedinte al Consiliului Bursei.

În fapt, Adunările generale programează, prin ordinea de zi, să-l desemneze pe actualul director general al BVB Stere Farmache drept preşedinte al Consiliului Bursei.

În plus, ele propun să reducă numărul de membri ai Consiliului de la nouă, la şapte, să reducă durata mandatului Consiliului de la patru, la doi ani şi eventual, să fie revocaţi unii membri ai Consiliului în exerciţiu şi să fie aleşi alţii pentru completarea echipei de conducere pentru cele aproximativ două luni câte vor mai fi rămas din actualul mandat, dacă scurtarea lui va fi aprobată.

Este, cu adevărat, o propunere "revoluţionară" aceasta a preşedintelui demisionar Septimiu Stoica.

În conferinţa de presă, Stoica şi-a justificat propunerea prin faptul că, la alegerile pe care le-a câştigat cu doi ani în urmă, şi-a asumat să facă posibil ca directorul general al BVB să poată deveni şi preşedinte al Bursei (să notăm, aici, că deşi se vorbeşte în mod corect, "in abstracto", des­pre "directorul general al BVB ", totuşi, tot timpul, este vorba despre şi numai despre concretul şi particularul Stere Farmache, ale cărui calităţi personale insuflă plauzibilul propunerii).

Septimiu Stoica a spus ieri că se simte responsabil pentru ideea asumată şi de aceea s-a decis la "operaţie" - se retrage.

Frumos. Elegant.

Dar adevărul este ceva mai cuprinzător, iar frumosul şi elegantul său reprezintă doar o parte.

În definitiv, de ce şi-a ales Septimiu Stoica momentul ăsta şi n-a făcut-o mai devreme sau mai încolo?

Stoica se află la mijlocul mandatului său de patru ani (a fost ales preşedinte BVB în februarie 2006).

Care a fost "urgenţa" din cauza căreia, marţea trecută, să fi venit cu această propunere "revoluţionară"?

Ori, caracterul de "urgenţă" este menţionat în chiar scrisoarea sa către Consiliul Bursei, însoţindu-i propunerea.

În realitate, "urgenţa" vine din faptul că luni - o zi mai înaintea propunerii "revoluţionare" - a fost depusă ultima cerere de convocare AGA dintr-un şir de alte cereri formulate de zece case de brokeraj, solicitând ca pe ordinea de zi să fie inclus subiectul revocării conducerii actuale.

Printre semnatari se numără, desigur, TGH, Romexterra, Confident Invest şi WBS - al lui Cristian Sima care, deşi a venit ultimul (cu o completare), este, de fapt, primul în listă, aflându-se la originea "rebeliunii".

Cristian Sima, preşedintele WBS, este cel care, la începutul lunii august, şi-a dat demisia din Consiliul Bursei, după ce îşi exprimase nemulţumirile faţă de echipa de la conducerea Bursei din care făcea parte de doar cinci luni, acuzând ritmul lent în care sunt introduse instrumentele derivate şi în general ritmul lent imprimat dezvoltării pieţei.

În acea ocazie, Sima a declarat că are intenţia să schimbe conducerea Bursei, declaraţie pe care a repetat-o ulterior în câteva rânduri şi a şi pus-o în operă, mobilizând un număr de case de brokeraj.

Este probabil că, pe 12 noiembrie, când Sima a depus ultimele completări la cererea de convocare AGA pentru răsturnarea conducerii Bursei, să se fi întrunit procentul legal necesar convocării obligatorii.

De aceea, probabil că Septimiu Stoica a fost forţat ca, a doua zi, să-şi formuleze propunerea "revoluţionară" (insoţită de anunţul demisiei).

Doar că momentul convocării AGA este decalat cu o lună mai devreme decât o ceruseră "rebelii" şi că ordinea de zi conţine "surprize" pentru ei.

În felul acesta, Septimiu Stoica îşi asigură o "retragere controlată", scăpând de o "răsturnare" neonorabilă şi mai ales, de o succesiune, eventual, incomodă ori neagreată.

Dar, dacă toate aceste tensiuni, operaţii, manevre de "intrigă şi iubire" din piaţa de capital conduc la preşedinţia lui Stere Farmache, atunci, da!, bine că s-a petrecut aşa.

Pentru că Farmache este, într-adevăr, soluţia. Iar soluţia asta se află la îndemână de ani buni...

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ....si periat pe farmache. iar daca era altul, o faceai si cu acela.....

    de ce nu e semnat MAKE?

    1. Probabil ca a reusit cineva sa-i spuna ca e penibil sa te semnezi cu porecla de cartier, desi e putin probabil... asa ca ramane un mister.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb