Elena Udrea condamnă rotirea cadrelor din ministere şi prefecturi

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 15 mai 2012

Rotirea cadrelor la toate nivelurile de conducere este o activitate care până acum a avut loc din 4 în 4 ani, imediat după ce aveau loc alegerile locale şi parlamentare. Anul acesta mişcarea de personal a venit cu câteva luni mai devreme. "Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face" nu are nicio rezonanţă în politica autohtonă.

Din postura de reprezentant la centru al "victimelor", Elena Udrea îi acuză pe liderii actualei puteri că în ciuda declaraţiilor făcute în ultimii 4 ani, în care condamnau public orice li se părea a fi o încercare de politizare a administraţiei centrale sau locale, acum fac şi ei acelaşi lucru: "L-am auzit personal pe Victor Ponta sau pe anunţatul candidat la alegerile prezidenţiale, clamând faptul că USL nu va promova oameni având ca unic criteriu apartenenţa politică. Ei bine, după o secetă destul de lungă la PSD, dar şi la PNL, se pare că promisiunile făcute se dezumflă precum gogoşile. În aceste momente, toate instituţiile statului sunt luate cu asalt de adevărate cohorte de USL-işti care se doresc şefi. Toţi prefecţii, toţi subprefecţii, toţi secretarii de stat şi subsecretarii, toţi directorii şi directoraşii de la deconcentrate, până şi şoferii sau portarii se vrea a fi schimbaţi". Pe blogul său, Elena Udrea mai notează că noul Guvern se comportă ca o "armată de ocupaţie", care simte nevoia să îşi plaseze oamenii în absolut toate pos-turile: "Spre exemplu, eu când am devenit ministru, am menţinut în funcţie toţi directorii, chiar dacă fuseseră numiţi de PSD sau PNL. În plus faţă de respectarea principiului depolitizării, am făcut-o şi pentru că cei mai mulţi dintre ei sunt profesionişti. USL-ul însă face ceea ce ştiam că va face din toate experienţele trecute, doar că unii uitaseră de ce este în stare, iar alţii sperau că s-a schimbat. Alianţă mare, însetată, încearcă dar nu poate să-i mulţumească pe toţi. Iată de ce toate posturile vor fi ocupate politic. Cele mai căutate sunt cele în care nu se face nimic, doar se controlează munca altora. Sunt posturile de pe urma cărora poţi să te alegi cu atenţii, sau şpagă altfel spus, nu cele unde se munceşte. Este vorba de tot ceea ce înseamnă control, ANAF, inspectoratul de stat în construcţii, autorităţile sanitar-veterinare, gărzile de mediu şamd. Mai interesant este că acest lucru nu a fost remarcat numai de mine, ci şi de un reprezentant al USL, Adrian Năstase, într-o postare pe blogul său de săptămâna aceasta. USL acţionează cu disperarea unui vampir care nu a mai vânat de mult timp, iar acum, înainte de ivirea zorilor, se aruncă la gâtul victimei. Din păcate, victima este chiar ţara aceasta ". O altă problemă pentru PDL este aceea că pe lângă "campania" pornită împotriva oamenilor din ministere, există şi o una împotriva primarilor. Deputatul Raluca Turcan a declarat la o lansare de candidaţi, că primarii partidului condus de Emil Boc sunt intimidaţi înainte de alegeri: "Ce mai fac prietenii noştri USL-işti la guvernare: se iau la trântă cu primarii PDL în special şi îi pun să dea nişte bani înapoi pe care îi primiseră pentru comunităţile locale, doar pentru că mulţi sunt primari PDL. În loc să se lupte cu criza, se luptă cu primarii PDL. Victor Ponta a făcut un gest clar politic, de intimidare a primarilor PDL aflaţi în prag de alegeri".

Premierul Victor Ponta a decis în timpul primei şedinţe de guvern a Cabinetului său, demiterea tuturor prefecţilor şi subprefecţilor PDL şi UDMR. Victor Ponta a declarat anterior luării acestei decizii că va schimba şi toţi secretarii de stat şi subprefecţii pentru că aceştia lucrează cu Guvernul şi astfel îl reprezintă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce nu ati interzis voi migratia politica si numirile politice in functii de conducere ?

    Voi ati latrat dar nu ati facut nimic si sufera romanul de rand, nu Udrea, Boc si ceilalti. 

    Toti (PDL, USL, UNPR, UDMR s.a.) aveti un singur tel - CIOLANUL.

    Mi-e lehamite de ce se intampla in tara asta. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb