Elena Udrea: Turismul medical se va ridica la 500 de milioane de euro în 2015

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 15 iulie 2011

Elena Udrea: Turismul medical se va ridica la 500 de milioane de euro în 2015

Turismul medical se va ridica la 500 de milioane de euro în 2015, a declarat, ieri, ministrul dezvoltării şi turismului, Elena Udrea.

"Studiile arată că turismul medical ar putea aduce la bugetul ţării 500 de milioane de euro până în 2015", a spus Udrea, citată de Agerpres.

Ministrul dezvoltării a adăugat că, prin intermediul agenţiilor de turism, în 2010 au venit în România 60.000 de turişti străini pentru turism medical, reprezentând 2-3% din totalul turiştilor străini care au vizitat ţara noastră.

Piaţa turismului medical s-a ridicat la 250 de milioane euro în 2010.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului (MECTS) au semnat, joi, un protocol pentru dezvoltarea turismului medical în România.

"Din cercetarea realizată pentru brandul turistic al României, a reieşit că avem un mare potenţial în turismul medical. Trebuie să folosim resursa medicală pe care o avem, fiindcă este mai ieftină decât în alte ţări, fie că este mai bună pentru turiştii care practică turismul medical în Sud-Estul Europei. Cele mai căutate în Româ-nia sunt serviciile stomatologice, antiaging - spre exemplu Ana Aslan aducea zeci de mii de turişti în ţară -, precum şi intervenţiile chirurgicale estetice", a precizat ministrul Udrea.

Totodată, aceasta a adăugat că a fost finalizată documentaţia pentru a putea declara 10 staţiuni turistice ca fiind balneare.

"Documentaţia pentru a putea declara în şedinţă de guvern 10 staţiuni cu statut de staţiuni balneare a fost finalizată. Este vorba despre staţiuni precum Olăneşti, Ocna Sibiului, Govora, Herculane şi altele. Urmează alte 10 localităţi care, după analizele efectuate, vor putea avea statutul de staţiune balneară", a adăugat Elena Udrea.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a precizat că instituţia pe care o conduce iniţiază Hotărârea de Guvern prin care se acordă statutul staţiunilor balneare.

"Ministerul Sănătăţii iniţiază Hotărârea de Guvern prin care se acordă statutul staţiunilor balneare. Tot-odată, dă autorizaţii de funcţionare unităţilor balneare astfel încât, prin autorizarea lor, acestea să asigure serviciile calitative necesare", a spus Cseke Attila.

Ministerul Sănătăţii deţine 13 unităţi de tratament balnear la nivel naţional, cu 3.259 de paturi disponibile.

"Potenţialul balnear (românesc - n.r.) este de un sfert din potenţialul balnear european; al României este cel mai ridicat. Unul din 10 pacienţi care vin în România este străin, iar potenţialul turismului medical românesc poate ridica numărul turiştilor străini", a adăugat minis-trul Sănătăţii.

În ceea ce-l priveşte pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, acesta a explicat că rolul asumat de MECTS în protocol este legat de universităţile de profil.

"Calitatea resurselor umane se formează în universităţi. Colaborăm şi vom continua colaborarea cu rectorii universităţilor de medicină şi farmacie pe acest palier", a spus Funeriu.

Responsabil cu promovarea şi sus-ţinerea serviciilor turistice balneare prestate în România va fi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

"În Europa, în China şi în SUA sunt birouri turistice de reprezentare prin care vom încerca să facem cunoscute beneficiile tratamentelor medicale din staţiunile balneare. Vom folosi fondurile pentru promovarea turistică pentru a promova şi această formă de turism. De asemenea, MDRT are investiţii derulate în staţiunile balneare", a menţionat Elena Udrea.

De asemenea, MDRT a lansat, joi, un ghid al staţiunilor balneare din România, care va fi distribuit atât în ţară, cât şi în străinătate.

În ceea ce priveşte situaţia infrastructurii existente în staţiunile balneare, ministrul dezvoltării a subliniat că, în contextul în care guvernul alocă fonduri pentru aceste obiective, autorităţile publice locale trebuie să se implice în dezvoltarea lor.

"Vom încerca să-i ajutăm pe cei care vor o dezvoltare a turismului şi să îi sancţionăm pe cei care nu vor. Autoritatea publică locală trebuie să opereze centrele balneare. Sprijinul guvernului este necesar în turismul balnear, dar, când sunt ajutaţi, primarii trebuie să îşi pună mintea la contribuţie pentru dezvoltarea proiectelor", a conchis ministrul Udrea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb