EMIL CALOTĂ, ANRE: "Schimbarea distribuţiei de termoficare de pe verticală pe orizontală, în Bucureşti, costă un miliard de euro"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 2 martie 2017

"Schimbarea distribuţiei de termoficare de pe verticală pe orizontală, în Bucureşti, costă un miliard de euro"

Sistemul centralizat de alimentare cu energie termică din Bucureşti consumă, în fiecare an, 260 de milioane de euro din bugetul local, a declarat, ieri, Emil Calotă, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), citat de Agerpres.

Domnia sa a precizat: "În acest moment, sistemul centralizat de alimentare cu energie termică din Bucureşti consumă 160 de milioane de euro de la bugetul local, subvenţia către consumatorii finali, şi 100 de milioane de euro sunt costuri de cogenerare date producătorului. Deci, avem 260 de milioane de euro care se duc în fiecare an în sistemul generalizat de alimentare cu energie termică. Legea 196, aprobată anul trecut, desfiinţează actualul sistem prin care Bucureştiul şi alte oraşe subvenţionează energia termică. Deci, începând cu anul viitor, din februarie, ajutorul de încălzire pe care în acest moment îl dăm sub formă de subvenţie de la bugetul Primăriei nu va mai fi aplicabil. Din punctul meu de vedere, degeaba dezvoltăm capacităţi noi, indiferent că sunt pe surse convenţionale sau neconvenţionale, degeaba valorificăm deşeurile, vom construi şi vom moderniza lucruri în Elcen, vom face fuziuni, fără management integrat sistemul de termoficare centralizat nu se susţine".

Acesta a adăugat că, la nivelul Capitalei, pierderile ajung la 65%, din care 40% în zona de locuire, iar 25% din sistemul centralizat de termoficare, în special pe lanţul de distribuţie şi transport.

Oficialul ANRE a menţionat: "Ajutorul de încălzire pe care îl prevede legea presupune contract individual între cetăţeanul de la bloc şi furnizorul de energie termică. Contractul individual presupune contorizarea. Gradul de contorizare existent la acest moment este net sub obligaţia prevăzută în Legea de eficienţă energetică, la 31 decembrie 2016. O componentă investiţională majoră trebuie să devină contorizarea. Există două zone în care România are cele mai mari pierderi, bani aruncaţi în vânt, şi Bucureştiul nu face excepţie - zona de locuire (clădiri publice şi blocurile de locuinţe) şi sistemul de termoficare centralizată, în distribuţie şi transport. Pierderile în locuire sunt de 40% şi 25% pe reţele. Avem 65% pierderi în Bucureşti localizate în aceste două zone. Contorizarea celor 565.000 de apartamente din Bucureşti, cu schimbarea sistemului de distribuţie, nu înseamnă un efort extraordinar".

În acest context, potrivot domnului Calotă, schimbarea distribuţiei de termoficare, în Bucureşti, de pe verticală pe orizontală costă un miliard de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb