E.ON, Eldrive şi ZSE primesc 45 de milioane de euro din fonduri europene pentru extinderea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice în Europa

M.B.
Companii / 21 februarie

E.ON, Eldrive şi ZSE primesc 45 de milioane de euro din fonduri europene pentru extinderea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice în Europa

E.ON, împreună cu partenerii Eldrive şi ZSE, va instala 1.400 de puncte de încărcare publice pentru autoturisme şi camioane electrice, în cadrul proiectului DRIVE-E Global, cofinanţat de Uniunea Europeană. Până în 2027, 430 dintre aceste staţii vor fi dedicate camioanelor electrice de mare tonaj, fiecare având o capacitate de minimum 350 kW, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Consorţiul condus de E.ON a fost selectat în cadrul programului "Alternative Fuels Infrastructure Facility" (AFIF) II, alături de alte 39 de proiecte care vizează dezvoltarea infrastructurii pentru combustibili alternativi. Proiectul urmăreşte electrificarea transportului de marfă şi pasageri prin amplasarea staţiilor de încărcare în 13 ţări europene, inclusiv România, Germania, Austria, Italia, Danemarca, Ţările de Jos, Suedia, Lituania, Cehia, Ungaria, Polonia, Bulgaria şi Slovacia.

Noile puncte de încărcare vor fi distribuite strategic de-a lungul principalelor rute trans-europene de transport, incluzând atât locaţii special destinate camioanelor, cât şi staţii mixte pentru vehicule comerciale şi autoturisme. Proiectul vizează şi extinderea infrastructurii pentru vehicule comerciale uşoare în regiunile unde există un deficit de staţii de încărcare.

"Decarbonizarea transportului de marfă este esenţială pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate la nivel european, iar dezvoltarea unei reţele extinse de încărcare pentru camioane electrice este un pas concret în această direcţie. Prin DRIVE-E, alături de partenerii noştri, contribuim la consolidarea mobilităţii electrice pe distanţe lungi, facilitând tranziţia către un transport mai curat şi mai eficient", se transmite în comunicat.

A doua fază a programului AFIF (2024-2025), lansată de Uniunea Europeană în februarie 2024, dispune de un buget total de 1 miliard de euro şi vizează extinderea infrastructurii pentru combustibili alternativi în întreaga reţea de transport trans-europeană.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5966
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2112
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9532
Gram de aur (XAU)Gram de aur446.9489

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.ro
hipo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb