Ernst&Young estimează o creştere de 1-2% pentru piaţa asigurărilor din România, în 2012

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 februarie 2012

Piaţa asigurărilor în România va avea o creştere modestă în 2012, de numai 1- 2%, un aport decisiv la acest plus având în continuarea asigurările obligatorii, în special RCA, potrivit estimărilor realizate de Ernst&Young România.

"2012 va fi încă un an dificil pentru asigurări în România şi nu numai. Reprezentanţii celor mai importanţi jucători din piaţă mizea-ză pe stagnare ca şi scenariu de bază, respectiv creştere modestă (1-2%) ca scenariu optimist. Principala cauză a pesimismului din industria asigurărilor este criza economică prelungită, care a erodat veniturile şi puterea de cumpărare a populaţiei. Asigurările obligatorii, în special RCA, vor continua să exercite o influenţă decisivă asupra evoluţiei de ansamblu a pieţei, în ciuda reducerii ponderii acestora în total piaţă, scădere generată pe de o parte de presiunile asupra tarifelor de primă şi, pe de altă parte, de reducerea gradului de cuprindere în asigurare", a afirmat Anamaria Cora, partener în cadrul Departamentului de Audit Financiar al Ernst&Young România.

Conform analizei citate, asigurările auto vor continua să fie afectate de reducerea vitezei de reînnoire a parcului auto, în special a celui finanţat prin leasing, scădere determinată de ajungerea la scadenţă a contractelor de leasing încheiate până în 2008-2009 şi înlocuirea acestora într-o mai mică măsură cu contracte noi, dar şi de creşterea daunalităţii, mai ales prin creşterea numărului de cazuri de daune cu vătămări corporale şi solicitare de daune morale pe poliţele de răs-pundere civilă auto.

În plus, "introducerea taxei pentru poluare poate constitui un factor de presiune asupra acestui segment, întrucât are ca potenţial efect înmulţirea cazurilor de fraudă".

"Asigurările de locuinţe au avut şi se preconizează că vor continua să aibă o dinamică pozitivă, determinată atât de asigurarea obligatorie a locuinţei, cât şi de creşterea gradului de conştientizare de către populaţie a nevoii de protecţie financiară în acest domeniu. Segmentul asigurărilor de viaţă manifestă ceva mai mult optimism, jus-tificat de evoluţiile pozitive din anul 2011 (menţionate anterior), dar şi de oportunităţile deschise de reformarea sistemului de sănătate. Pentru întreaga piaţă de asigurări, anul 2012 se anunţă a fi un an al eforturilor de eficientizare a activităţii şi de consolidare a poziţiei financiare, precum şi de diversificare a portofoliilor şi creştere a calităţii subscrierii", a punctat Anamaria Cora.

Din datele companiei Ernst& Young România, în trimestrul al III-lea din 2011 trendul descendent continuă şi în 2011, concretizat într-o scădere a primelor brute subscrise la nivelul întregii pieţe cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Totodată, asigurările de viaţă au avut o performanţă peste aşteptări, înregistrând o creştere de 5% în primele trei trimestre ale anului trecut, însă aceasta a fost contrabalansată de scăderea de 6% pe asigurările generale.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb