EnglishDin când în când, Statul privatizează câte o companie. Acest lucru ar însemna transferul total sau parţial al acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de Stat într-o societate către o altă entitate (persoană fizică sau juridică).
Cel mai simplu mod de a face acest lucru este prin Bursă.
Dacă vânzarea ar fi totală, adică dacă Statul ar vinde toată participaţia sa, am avea un acţionar mai puţin - tocmai Statul care primeşte în schimb valoarea acţiunilor vândute şi cumpărate de noii proprietari, cei care plătesc în schimb banii pe acţiuni.
Cumpărătorii, în cazul în care au cumpărat toate acţiunile, ştiu că sunt într-o afacere în care Statul nu mai este prezent.
Statul nu a vândut mereu acţiunile sale prin Bursă.
Au existat multiple forme de vânzare: MEBO, PAS, sau contracte de vânzare-cumpărare negociate, care în mod formal au conţinut clauze complexe.
Pare simplu, dar nu este mereu aşa.
De la un timp încoace Statul îşi doreşte să mai vândă o dată ce a vândut în trecut.
Să nu generalizez, nu este vorba de toate companiile. Doar cazuri particulare, în care Statul vrea să intre din nou printre proprietarii companiilor, invocând Legea 137 din 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.
În concret, este invocată o posibilă majorare a capitalului social cu valoarea unor terenuri pentru care a fost emis un certificat de proprietate după momentul privatizării.
Se poate face acestă majorare?
O analiză a acestui fenomen cu implicaţii multiple merita făcută.
Dreptul societăţilor comerciale este sediul materiei.
Legea societăţilor comerciale este cea care reglementează, în general, aceste entităţi.
Majorarea capitalului social este descrisă de Legea 31 din 1990, republicată, legea societăţilor.
Aportul în natură este prevazut de ART. 215(1) "dacă majorarea capitalului social se face prin aporturi în natură, adunarea generală care a hotărât aceasta va propune judecătorului-delegat numirea unuia sau mai multor experţi pentru evaluarea acestor aporturi, în condiţiile ART. 38 şi 39".
O primă concluzie foarte importantă care rezultă din acest articol de lege este că avem nevoie de o adunare generală care să hotărască majorarea de capital.
Tot în cadrul aceluiaşi articol din lege, la aliniatul 4, avem încă un text care ne ajută la această operaţiune: "Hotărârea adunării generale trebuie sa cuprindă descrierea aporturilor în natură, numele persoanelor ce le efectuează şi numărul acţiunilor ce se vor emite in schimb".
Dar multe titluri de proprietate au fost emise în numele societăţii comerciale, iar nu în numele unei persoane care reprezintă Statul (AAS, un minister, o autoritate locală).
De ce titlurile de proprietate au fost astfel emise pe numele companiei şi nu al altei entităţi (ex. AVAS, AAS etc.) nu este subiectul acestei analize. Posibile exemple, fără a fi limitative, putem găsi: era deja un activ al societăţii (dar nu exista titlu) sau poate, foarte simplu, din greşeală sau neştiinţă.
Nu sunt deţinătorul acestui răspuns.
Să mergem mai departe.
Următorul articol din Legea societăţilor, ART. 216, ne vorbeşte despre dreptul de preferinţă. Acţionarii existenţi vor putea să subscrie acţiuni, proporţional cu cota pe care deja o deţin în societate.
Adică, la un exerciţiu banal, un acţionar care deţine 70% din companie poate să îşi protejeze deţinerea, exercitând acest drept, şi să rămână acţionar în companie tot cu 70%.
Dacă AAS nu este acţionar azi, deloc, dar vrea să intre în acţionariat prin aport în natură, iar toţi acţionarii existenţi îşi exercită dreptul de preferinţă, atunci unde are loc AAS ca nou acţionar?
Nicăieri.
Din mai multe motive.
Primul: acţionarii nu îl vor...
Al doilea: nu are un titlu de proprietate şi deci nu va putea face majorarea în mod legal, deoarece titlul este al societăţii.
Al treilea: dacă totuşi titlul a fost emis pe numele unei alte entităţi reprezentând Statul, adunarea generală poate să refuze legal această operaţiune, (în acest sens, ne ajută tot Legea societăţilor, prin ART. 215 aliniatul 3: "După depunerea raportului de expertiză, adunarea generală extraordinară convocată din nou, având în vedere concluziile experţilor, poate hotărî majorarea capitalului social", dar nu este obligată - poate..., nu trebuie).
Şi nu în ultimul rând, pentru că avem o majorare de capital cu aport în natură, Legea societăţilor ne spune să avem în urma acestei majorări o formă autentică a actului modificator adoptat.
Adică, ceea ce legea de accelerare a privatizării încearcă, nu prea se poate sau este greu de pus în practică, pentru că se loveşte de voinţa acţionarilor sau este nelegal, fără îndeplinirea acestor condiţii de formă şi fond impuse de Legea societăţilor.
Pentru toate aceste motive, această lege ar merita redenumită "Legea privatizării inverse"...
POST SCRIPTUM
Dacă statul are terenul în proprietatea sa, atunci poate să-l vândă legal societăţii.
Dar, numai dacă îl are!...
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. Capitalul social conform IAS 29
(mesaj trimis de The Brute în data de 07.08.2018, 11:10)
va demonstreaza contrariul, domnule Paul. Cum facem cu cele 13 miliarde RON de la Petrom de care statul a fost defavorizat.E schema Standard cu Mercedes si Dacia.in 1991 bagati valoarea unui S350 si in 2003 ramane echivalentul unui Duster ...
1.1. Raspuns (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Dan Paul în data de 07.08.2018, 11:32)
Situația de la Petrom e diferită. Aveau aceasta obligație in contract, au acceptat de la început aceasta majorare. In plus Statul a rămas acționar. Mai mult AGA a votat respectarea dreptului de preferința a celorlalți actionari la majorare. Perfect, in ordine. Eu descriu situațiile in care Statul nu mai e acționar, nu exista contract de vânzare, cazul acțiunilor vândute la BVB, sau acționarul nu mai vrea Statul acționar, pt. Ca este voința lui...
2. Cam multe erori
(mesaj trimis de Radu Mischie în data de 07.08.2018, 14:12)
Nu stiu cine va sfatuieste, dar nu va sfatuieste chiar bine.
Prima idee este ca Legea 137/2002 este o lege speciala, derogatorie de la Legea 31/1990. In drept exista o sintagma (specialia generalibus derogant), care inseamna ca dispozitia speciala se aplica cu precadere in fata celei generale.
Apoi, nu sunt sigur ca intelegeti mecanismul aportului in natura. Astfel, intr-o situatie normala, daca un actionar aduce un aport in natura, iar ceilalti actionari au un drept de preferinta, nu inseamna ca ei au un drept de preferinta pe actiunile emise in schimbul aportului in natura. Cum ar veni asta, un actionar isi aporteaza bunul la capitalul societatii, dar ceilalti actionari ii iau actiunile in baza dreptului de preferinta? In realitate, un drept de preferinta in cazul aportului in natura inseamna: aportul in natura al actionarului in cauza + un aport in numerar al celorlalti actionari (aici cu drept de preferinta), ca sa le permita sa-si mentina participatia. Este mecanismul din art. 88 al Legii 24/2017 (aplicabil la conversia datoriilor in actiuni), dar, daca cititi mai mult, veti vedea ca nu este asa clar ca se aplica si la aportul in natura.
Daca vreti sa discutati aceasta problema, incepeti discutia punandu-va problema ca, la momentul privatizarii, societatea folosea terenul in cauza fara a avea titlu de proprietate, iar dupa privatizare a fost la fel. Si ca, cel mai probabil, actionarul care a cumparat societatea dupa privatizare, a platit un pret care nu avea in vedere si terenul in cauza. Si ca, dupa obtinerea titlului de proprietate asupra terenului, societatea ar inregistra un plus de valoare. Si de aici ar fi normal ca statul sa vrea sa ia acesti bani pe plusul de valoare. Aceeasi era situatia daca statul isi emitea titlul pe el insusi (MFP, AVAS, etc). Atunci ar fi trebuit cumparat terenul de la stat, de catre societate. In filozofia legii 137/2002, societatea nu scoate bani din buzunar si nici macar actionarul nu este obligat sa scoata bani - poate decide sa ramana cu statul ca actionar.
Apoi, discutati ca, pana prin 2008, aceste majorari cu valoarea terenului se puteau face la o valoare mizerabila, pe baza unor indici dintr-un HG din anii 90. Si abia in 2008 a venit Tariceanu si a zis sa se faca la valoare de piata.
Si incercati sa aflati cate societati sunt in situatia sa fi primit titlul inainte de hotararea lui Tariceanu, dar sa nu le fi pasat, iar acum sa urle ca sunt nationalizate?
2.1. Raspuns dlui Radu Mischie (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Dan Paul în data de 07.08.2018, 19:11)
In primul rand nu ma sfatuieste nimeni. Imi expun parerea. Sunt pareri pro si contra. Asta cu legea speciala, aici, e doar un sofism. Legile sunt date sa produca efecte. Cred ca dvs., cu scuzele de rigoare nu intelegeti cum functioneaza aportul in natura. Daca statul e deja actionar, iar ceilalti actionari au Drept de preferenta, atunci ei vin cu bani si statul cu terenul. In acest fel toti actionarii isi pastreaza cota. Ex. Petrom. Daca insa un actionar detine 100%, pt. a ramane cu aceeasi cota, statul nu mai intra deloc sau actionarul e diluat. Asta pt. oricine care intelege putina matematica si logica.
Eu am incercat sa arat ca nu se poate aplica aceasta lege “ speciala”. Nu mai reiau argumentele, va respect parerea, dar in urma majorarii actul constitutiv trebuie incheiat in forma autentica. In traducere sa fie autentificat de notar. Ce notar va autentifica un act, fara vointa actionarilor, fara aga, semnat doar de stat, care nu mai este actionar? In rest Numai de bine. Nu am niciun interes, nicio societate in aceasta situatie. Daca cineva a preluat o societate listata, iar statul vrea sa redevina actionar dupa ce a vandut societatea, e nationalizare...sau cum vreti dvs. sa o botezati...
2.2. Hm (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Radu Mischie în data de 07.08.2018, 19:32)
Eh, vedeți dumneavoastră, eu înțeleg cum merge și aportul în natură, și dreptul de preferință. Și, citind printre rânduri, cred că, principial, avem aceeași înțelegere.
Ceea ce trebuie să adăugați când faceți analiza este acel lucru pe care îl menționam. Și anume că, până prin 2008, valoarea terenului era mizerabilă, stabilită pe baza unui HG din anii 90 și, dacă nu mă înșeală memoria, chiar menționată in anexa la certificat. Știu societăți in care, in urma acestor proceduri, statul a intrat ca actionar, chiar cu acordul AGA si al actionarilor majoritari - dar statul a intrat cu procente extrem de mici, sub 5% (cel puțin in cazurile pe care le stiu eu).
Tariceanu a schimbat aceasta situatie, prin 2008, cred (imi pare rau ca nu pot spune acum numarul HG-ului) si a spus ca statul sa intre la valoarea de piață. Acolo sunt germenii nationalizarii de care vorbiti. Practic, pana la Tariceanu, lucrurile erau echilibrate, statul putea reintra ca actionar, dar valoarea era mica si nu dilua semnificativ.
Apoi a venit criza, preturile au scazut. Societățile nu s-au grabit sa readuca statul ca acționar (sau sa ii mărească pachetul), nici statul n-a presat. Si am ajuns astăzi.
Ca o paranteza, actionarul care a cumpărat in privatizare are apoi un drept de preemptiune (asta ar fi termenul corect), sa cumpere de la stat acțiunile emise in urma aportului in natura. Dacă o face, rezultatul e același ca si in cazul in care ar participa la o majorare cu aport in numerar: si-ar pastra cota/nu ar fi diluat.
Asa ca eu spun ca pentru perioada 2002-2008 legea speciala (care nu e un sofism) era relativ echitabilă. Tariceanu (din foame de bani, probabil) a rupt echilibrul in 2008. Doar că, din motiv de pasivitate a tuturor celor implicați, abia acum se vede
2.3. Raspuns la 3.1 (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Dan Paul în data de 07.08.2018, 19:44)
Din punctul acesta de vedere, valoarea de acum vs val din 1990, aveti dreptate. Eu nu asta am analizat. Este o lege care nu poate fi aplicata, fara vointa actionarilor prezenti. Eu cunosc un caz, imediat dupa aparitia legii, in care majoritarul avea 79% iar PPM restul. Majoriitarul nu a inteles efectele legii, dar a facut AGA, nu stiu cine l-a stauit. A devenit, dupa aporul FPS cu terenul, Statul majoritar cu 79%. Dupa plangeau toti, fostul majoritar, minoritarii...iar statul a numit noul CA. Putem Pune problema si altfel, daca cumparatorul stia ca Statul redevine actionar poate nu cumpara.
2.4. Da (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de Radu Mischie în data de 07.08.2018, 20:07)
De acord ca legea nu se poate aplica fara concursul celorlalți acționari. Cel puțin formal. Cred că, la origini, și pornind de la valoarea pre-Tariceanu, totul s-a bazat pe cooperarea actionarului majoritar, care n-ar fi fost diluat semnificativ si prea putini s-au gandit la cazuri extreme, ca cel pe care il descrieti. Acum situatia e clar alta. Dar domnul de la AAAS trebuie sa arate Curții de Conturi că a depus diligente, nu?