EUGEN ŢAPU-NAZARE (PNL): "PNL rămâne ferm şi menţine cota unică de impozitare"

G.B
Politică / 4 decembrie 2021

Eugen Ţapu-Nazare

Eugen Ţapu-Nazare

Partidul Naţional Liberal rămâne ferm şi menţine cota unică de impozitare, aşa cum s-a angajat de la începuturile discuţiilor pentru formarea noului Guvern Ciucă, a declarat, ieri vicepreşedintele partidului, senatorul Eugen Ţapu Nazare, potrivit Agerpres.

Vicepreşedintele PNL a subliniat într-un comunicat de presă, că aceasta a fost o condiţie nenegociabilă şi atâta timp cât liberalii sunt la guvernare, cota unică va fi menţinută.

"În ceea ce priveşte posibila introducere a unui sistem de impozitare progresiv, PNL se opune categoric acestui demers. Administraţia este incapabilă în acest moment să gestioneze un asemenea sistem, în plus, riscul relocării unor firme cu capital străin, în ţările vecine, cum sunt Bulgaria şi Ungaria, ţări în care funcţionează cota unică, este foarte mare, cu consecinţe nefaste asupra economiei. Un alt aspect de natură să îngrijoreze este că un sistem de impozitare progresiv are drept consecinţă directă reducerea semnificativă a investiţiilor directe în economie şi redirecţionarea lor către state vecine, prietenoase cu mediul de afaceri. De asemenea, PNL nu va accepta niciun sistem de impozitare care să conducă la creşterea taxelor", a precizat senatorul Eugen Ţapu Nazare.

Vicepreşedintele PNL a amintit că această cotă unică a fost introdusă prima dată de guvernarea liberală iar toate IMM-urile, marile companii şi asociaţiile de business se împotrivesc ferm eliminării ei.

Senatorul Eugen Ţapu Nazare consideră că o cotă progresivă ar conduce la creşterea costului muncii pentru angajaţi şi angajatori, ceea ce va determina migrarea veniturilor în zona neagră a economiei, scăderea atractivităţii României pentru orice fel de investiţii şi emigrarea specialiştilor.

Totodată, parlamentarul liberal susţine că eliminarea cotei unice ar încetini creşterea economică care permite Guvernului să îşi asume reforme, dar şi majorări de salarii şi pensii.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ROMANIA BLESTEMATA.Planeta,a fost lovita (cred ca premeditat),de acest VIRUS numit COVID de parca pamantul ar fi fost lovit de un ASTEROID de mari dimensiuni care a cauzat moartea a milioane de oameni nevinovati. Daca Tarile bogate sau descurcat binisor, sunt si Tari precum Romania,unde cei morti de VIRUS au fost UCISI chiar de cei care trebuiau sa ii trateze pe nefericitii imbolnaviti.De parca nu ar fi fost indeajuns aceasta TRAGEDIE care i-a lovit pe Romani,peste TARA si cetatenii ei,sau suprapus alte doua MOLIME mai periculoase decat COVIDUL.Astfel TARA,si asa nepregatita sa faca fata acestui INAMIC nevazut a fost condusa de catre CIUMA NEAGRA la fel cu cea din anii 1346-1353,reprezentata de NEOMARXISTII din USR si CIUMA lui CARAGEA dintre anii 1813-1814,reprezentata de PNL.Astfel ca Romania,a fost prinsa ca o menghina intre VIRUSUL COVID si cele doua CIUME care au facut din Romania o VICTIMA perfecta in care romanii au murit nu numai din cauza celor trei VIRUSI ci si din cauza celor care au condus TARA .Dupa ce de la guvernare a fost STARPITA CIUMA NEAGRA,iata ca cealalta CIUMA numita PNL,nu a reusit sa fie inca STARPITA si circula in voie prin Palatul Victoria.Azi,din cauza celor doua CIUME,romanii,au ajuns la sapa de lemn,dezadajduiti si parca uitati de dumnezeu.Romani,pana nu veti STARPI cele doua CIUMI,vietile voastre vor fi un CALVAR. Acest lucru,sta in mainile voastre,altfel nu o sa va vindecati in VECI.!

    Un Tap cu mintea unui tap. Nu-i de mirare ca am ajuns atat de jos.

    Impozitartea progresiva este necesara pentru rebalansarea anvelopei salariale in sistemul bugetar. Atat timp cat aveti magistrati si mai ales doctori care castiga net peste 20.000 lei/luna (basca spagile) si profesori in prag de pensionare cu mai putin de 4.000 lei net/luna, o astfel de echilibrare este necesara. In plus, salarizarea in sistemul bugetar este mult prea mare (si schemele de personal sunt mult prea incarcate) fata de sistemul privat. Practic, sistemul bugetar il capuseaza pe cel rpivat ceea ce nu este normal si sustenabil si odata cu incetarea creditarii statului, totul se va prabusi. 

    Cota unica o porcarie si o escrocherie!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb