EUGEN TEODOROVICI: "Decizia privind demiterea mea aparţine cuiva care doar crede că ştie tot ce mişcă în România"

S.A.
Politică / 23 iulie 2017

Eugen Teodorovici

Eugen Teodorovici

Senatorul PSD Eugen Teodorovici afirmă că decizia privind demitere sa din funcţia de consilier onorific al premierului Mihai Tudose aparţine cu siguranţă "cuiva care doar crede că ştie tot ce mişcă în România" şi că se aştepta să piardă această funcţie încă de la numire.

Senatorul a scris ieri, pe pagina sa de Facebook: "Nu ţineam neapărat să am un punct de vedere, cu atât mai puţin o reacţie la decizia premierului Mihai Tudose de demitere din funcţia de consilier onorific al domniei sale. În schimb, au fost foarte mulţi oameni care m-au întrebat şi s-au întrebat în spaţiul public de ce o astfel de decizie şi mai ales cui aparţine? Poate şi pentru acest motiv, dar mai ales din respect pentru cei care gândesc şi care doresc cu adevărat binele acestei ţări, am să fac câteva precizări. Mă aşteptam la o astfel de decizie încă de la numirea mea în această funcţie, pentru că am ştiut întotdeauna că acest fel de a fi, de a spune lucrurilor pe nume şi mai ales de a acţiona, nu este ceea ce acceptă şi promovează o mare parte din clasa politică actuală... încă. Totuşi, aşa cum am spus, şansa şi speranţa pe care le acorzi oricărui început de drum m-au făcut să cred (unii ar spune naivitate, idealism), că lucrurile se vor întâmpla altfel... (...) Cui aparţine această decizie? Cu siguranţă cuiva care doar crede că ştie tot ce mişcă în România, de la economie la justiţie, de la sănătate la sistemul social şi educaţie, de la industrie la agricultură etc., luând decizii, din păcate, în consecinţă!".

De asemenea, Teodorovici susţine că, prin demiterea sa, au fost satisfăcute pentru moment unele "orgolii mărunte şi meschine" din interiorul PSD. Fostul ministru afirmă: "Nu cred că este cineva atât de naiv încât să creadă că motivul demiterii mele a fost altul decât acela al exprimării în mod public a unui punct de vedere logic şi de bun simţ (de altfel un punct de vedere împărtăşit dar nu şi asumat de mulţi dintre cei aflaţi temporar în funcţii cheie!); un punct de vedere despre modul în care se poate şi trebuie utilizaţi banii publici în mod legal, eficient, transparent şi mai ales pentru nevoile reale şi, exclusiv, în interesul românilor. (...) Pe scurt, argumentul forţei a învins forţa argumentelor! Dincolo de satisfacerea pentru moment a unor orgolii mărunte şi meschine, am convingerea că lucrurile se vor schimba, mai devreme sau mai târziu, aşa cum ne dorim cu toţii! Important este ca din ce în ce mai mulţi politicieni să înţeleagă că nu doar trebuie să spună, ci să susţină şi să acţioneze ferm, exclusiv în interesul românilor pe care îi reprezintă şi care trebuie să primeze oricăror interese particulare, partinice sau de grup".

Eugen Teodorovici a fost numit consilier onorific pe 4 iulie şi a fost demis pe 14 iulie. După numire, Teodorovici declara că va ocupa funcţia de consilier onorific al premierului Mihai Tudose doar atât timp cât propunerile pe care le va face în diferite sectoare ale economiei vor fi luate în considerare şi nu vor exista "fantezii" sau "ţopăieli" fiscale, potrivit News.ro. Ulterior, senatorul PSD a criticat, la o emisiune TV, finanţarea unui stadion din Teleorman, cu 12 milioane euro, aşa cum a decis Ministerul Dezvoltării. El a vorbit şi despre posibilitatea impozitării Bisericii, idee care a fost criticată de liderul PSD, Liviu Dragnea.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Gargara; daca a stiut, de ce a acceptat? sau de ce mai sta in PSD? 

    Atunci cine conduce Romania,ca tov Dragnea,se pare ca ,nu?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb