Euro, la paritate cu dolarul

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 iulie 2022

Euro, la paritate cu dolarul

Potrivit Commerzbank, este posibil ca perechea valutară euro/dolar să fie cotată sub paritate cât de curând, în condiţiile în care există riscul unei crize majore în domeniul energiei pe continentul european

Moneda unică europeană (euro) a atins ieri, pe pieţele externe, paritatea cu dolarul american, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, în regiune existând temeri legate de viitorul economiei, care riscă să fie afectată puternic de posibilitatea întreruperii livrărilor de gaze ruseşti.

Un euro era tranzacţionat la un dolar în jurul orei 12:00 GMT, nivel nemaiatins din decembrie 2002. Moneda americană s-a apreciat cu 14% de la începutul anului curent, faţă de euro, în condiţiile în care investitorii consideră dolarul un refugiu în perioada aceasta marcată de turbulenţe.

De cealaltă parte, moneda europeană este supusă presiunilor din cauza războiului din Ucraina şi a măsurilor relativ limitate adoptate de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru combaterea inflaţiei ridicate, comparativ cu politica băncii centrale americane (Fed). Moneda americană se apreciază continuu pe fondul aşteptărilor potrivit cărora Fed va continua să majoreze agresiv ratele dobânzilor, în vederea combaterii inflaţiei.

În zona euro, inflaţia a atins un nou record în luna iunie, de 8,6% (conform Eurostat), iar deprecierea puternică a monedei unice face ca bunurile importate în regiune să devină mai scumpe, ceea ce alimentează inflaţia.

Ieri, banca germană Commerzbank a estimat că este posibil ca perechea valutară euro/dolar să fie cotată sub paritate, în condiţiile în care riscul unei crize majore în domeniul energiei este mai mare ca oricând. În situaţia dată, susţine Commerzbank, investitorii evită euro.

Zelenski: "Nu există vreo îndoială că Rusia va încerca să oprească complet furnizarea de gaze către Europa în cel mai acut moment"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Rusia va încerca nu doar să limiteze livrările de gaze către Europa, ci chiar să le oprească complet, "în cel mai acut moment". "Rusia nu a jucat niciodată după reguli în sectorul energiei", a afirmat recent Zelenski, criticând decizia Canadei de a permite exportul unei turbine vitale pentru a ajuta la repararea gazoductului Nord Stream 1, conform news.ro.

"În primul rând, Ministerul Afacerilor Externe a fost nevoit să convoace reprezentantul Canadei în ţara noastră din cauza unei excepţii absolut inacceptabile de la regimul de sancţiuni împotriva Rusiei. Nu este vorba doar despre nişte turbine Nord Stream pe care Canada nu ar trebui să le aibă, dar pe care totuşi a decis să le predea, de fapt, Rusiei. Este vorba despre reguli comune", a afirmat Zelenski, într-un mesaj postat pe reţelele de socializare.

Preşedintele ucrainean a afirmat că, "dacă un stat terorist poate stoarce o astfel de excepţie de la sancţiuni, ce excepţii va dori mâine sau poimâine?".

"Această întrebare este foarte periculoasă. Mai mult, este periculoasă nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru toate ţările lumii democratice", a mai spus Zelenski, adăugând: "Decizia privind excepţia de la sancţiuni va fi percepută la Moscova exclusiv ca o manifestare de slăbiciune. Aceasta este logica lor. Şi nu există nicio îndoială că Rusia va încerca nu doar să limiteze cât mai mult posibil, ci să oprească complet furnizarea de gaze către Europa în cel mai acut moment. Pentru asta trebuie să ne pregătim acum, asta este ceea ce este provocat acum".

Potrivit liderului de la Kiev, fiecare concesie în astfel de condiţii este percepută de conducerea rusă ca "un stimulent pentru o presiune suplimentară, mai puternică".

"Desigur, această decizie privind o turbină, care duce la multe alte probleme, poate fi încă revizuită. Rusia nu a jucat niciodată după reguli în sectorul energetic şi nu va juca acum decât dacă vede tărie", a mai declarat Zelenski.

Canada va returna Germaniei o turbină reparată care este necesară pentru gazoductul Nord Stream 1, care ar putea contribui la asigurarea fluxurilor continue de energie până când Europa va pune capăt dependenţei de gazul rusesc, a declarat ministrul canadian al resurselor naturale.

Guvernul canadian a explicat că va emite "un permis limitat în timp şi revocabil" pentru a scuti returnarea turbinelor de la sancţiunile sale ruseşti şi a anunţat, de asemenea, noi măsuri împotriva Moscovei, ca răspuns la invazia sa din Ucraina.

Rusia a citat luna trecută întârzierea revenirii turbinei, pe care compania germană Siemens Energy a trimis-o pentru service în Canada, drept motiv pentru reducerea debitelor de gaze către Europa prin gazoductul Nord Stream 1 la 40% din capacitate.

Joe Biden vrea petrol din Arabia Saudită

Joe Biden are în plan să se deplaseze vineri în Arabia Saudită, pentru prima dată în calitate de preşedinte al Statelor Unite, sperând să convingă Riadul să pună mai mult petrol pe piaţă pentru a calma creşterea preţurilor din domeniu, comentează AFP.

Joe Biden a afirmat, înainte de alegerea sa la Casa Albă, că Arabia Saudită ar trebui tratată ca un stat "paria" în urma asasinării jurnalistului disident Jamal Khashoggi. El a promis, când a preluat puterea, o "recalibrare" a relaţiilor cu acest partener strategic al Americii, conform Agerpres.

Dar de atunci, a izbucnit războiul din Ucraina şi a dus preţul ţiţeiului la niveluri nemaivăzute de la criza financiară din 2008, când a atins maxime istorice, ceea ce îl determină pe preşedintele american să calmeze lucrurile.

Pentru Craig Erlam, analist Oanda, vizita în Arabia Saudită evidenţiază "disperarea lui Biden pe măsură ce se apropie alegerile de la jumătatea mandatului, dorind să dea impresia că măcar încearcă să atenueze tensiunea de pe piaţă şi să facă preţurile să scadă".

Preţul futures al barilului de petrol Brent cu livrare în luna septembrie a scăzut cu 4,5% la ICE Futures Europe, în a doua parte a zilei de ieri, atingând 102,33 dolari. La Nymex SUA, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în august a coborât cu 4,6%, la 99,15 dolari barilul la ora locală 08.25.

Active de circa 13,8 miliarde de euro aparţinând unor oligarhi şi alte entităţi au fost îngheţate în Uniunea Europeană, mai ales în cinci ţări membre, în urma sancţiunilor împotriva Rusiei, ca răspuns la războiul în Ucraina, a anunţat ieri comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, citat de AFP.

"Este destul de mult, dar trebuie să precizez că o parte foarte mare, peste 12 miliarde, a fost îngheţată de cinci state membre", a declarat comisarul belgian, notează Agerpres.

Didier Reynders nu a menţionat care sunt aceste ţări, dar ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, estimase la jumătatea lunii iunie la 4,48 miliarde de euro suma îngheţată doar în Germania.

"Trebuie să continuăm să convingem alte ţări să facă acelaşi lucru", a mai spus Didier Reynders, adăugând: "Sper ca în următoarele săptămâni să vedem o intensificare a acestui tip de procedură în toate statele membre".

--------------------

Cotaţia futures a gazelor cu livrare în luna august era de 170 de euro pentru un Megawatt-oră ieri, în deschiderea sesiunii de la Bursa din Amsterdam. Cotaţia a urcat la 177,44 euro pe parcursul sesiunii, iar la ora 15.31 atingea 174,30 euro.

--------------------

Cotaţia futures a aurului cu livrare în august a coborât cu 0,1%, la 1.730,40 dolari uncia la Comex New York, ieri la ora locală 08.27, cea spot - cu 0,05%, la 1.733,18 dolari/uncie.

Preţul aurului se află la cel mai redus nivel al ultimelor nouă luni.

--------------------

Preţul grâului cu livrare în luna septembrie a coborât cu 1,5% ieri, la Bursa din Chicago (CBOT), la ora locală 08.26, ajungând la 8,44 dolari/buşel. Cotaţia porumbului cu livrare în decembrie era în declin cu 1,2%, la 6,21 dolari/buşel.

--------------------

Sephora, brand de produse pentru înfrumuseţare al LVMH, îşi vinde filiala din Rusia directorului general local al lanţului de magazine, a anunţat luni compania franceză, potrivit Reuters. Sephora, care are 88 de magazine în Rusia, cu 1.200 de angajaţi, va funcţiona acum sub brandul "Ile de Beaute", lanţ local pe care l-a cumpărat în 2016, la câţiva ani după o investiţie iniţială.

Lanţul de retail a început să includă magazinele din Rusia sub brandul Sephora în 2018, conform news.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. dar si cat de carpa si catzea batuta o sa fie dolarul din 2024 incolo aproape o decada... mama,mama!

     

    2022 si 2023 sunt anii de glorie ai dolarului 

    in 2024 o sa intervina un eveniment mare care subit, peste noapte sau in week-end, va retrage capacitatea circulatorie a bancnotelor de usd (si majoritatea circula in afara SUA) fat care va produce vanzari in mare panica ale usd in toata lumea (pe canal electronic).  

    De aia am zis-o si o mai repet: dolarii sunt buni, sunt dulci, sunt plini de vitamine si minerale :)) ... insa doar in 2022 si 2023!  

    In 2024 chiar daca usd inca mai creste la inceputul anului iesiti cu curaj si viguros din USD atunci! Lasati-l sa creasca in continuare si voi retrageti-va cu prada in colti in intuneric! :)))  

    Noroace va doreste bancherul Vali !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb