EUROBAROMETRU: Peste 50% dintre europeni cred că vor fi afectaţi personal de pierderea biodiversităţii

Ioana Dogaru
Miscellanea #Mediu / 5 octombrie 2015

Cel mai recent sondaj Eurobarometru al Comisiei Europene arată că cetăţenii europeni sunt îngrijoraţi de actualele tendinţe privind biodiversitatea. Cel puţin trei sferturi dintre aceştia sunt de părere că există ameninţări grave la adresa animalelor, a plantelor şi a ecosistemelor la nivel naţional, european şi mondial şi mai mult de jumătate dintre aceştia sunt de părere că vor fi afectaţi personal de pierderea biodiversităţii.

Mai mult decât atât, evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei UE în domeniul biodiversităţii analizează dacă UE este pe cale să îşi îndeplinească obiectivul privind stoparea pierderii biodiversităţii până în 2020. Rezultatele evaluării arată că s-au înregistrat progrese în numeroase domenii, dar subliniază necesitatea de a se depune eforturi mult mai mari în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor asumate de statele membre.

Mai mult de trei sferturi din habitatele naturale importante din UE se află în prezent într-o stare nefavorabilă şi numeroase specii sunt ameninţate cu dispariţia. Stoparea piederii biodiversităţii va depinde, de asemenea, de măsura în care preocupările privind biodiversitatea vor fi integrate în mod eficace în politicile privind agricultura, silvicultura, pescuitul, dezvoltarea regională şi comerţul. Politica agricolă comună oferă oportunităţi pentru o mai bună integrare a preocupărilor legate de biodiversitate, dar succesul acesteia va depinde de măsura în care statele membre vor pune în aplicare măsurile prevăzute.

În cele din urmă, capitalul nostru natural trebuie să fie recunoscut şi apreciat, nu doar în limitele zonelor protejate, ci şi la o scară mai largă, pe teritoriul şi în mările statelor membre ale UE. În prezent, Comisia efectuează o verificare a adecvării Directivelor UE privind păsările şi habitatele pentru a stabili dacă obiectivele acestora sunt îndeplinite în modul cel mai eficace.

Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, Karmenu Vella a declarat: "Se pot desprinde numeroase învăţăminte din acest raport. S-au realizat progrese importante şi există exemple pozitive care trebuie urmate, însă sunt necesare mult mai multe eforturi pentru a elimina deficienţele şi a ne îndeplini obiectivele în materie de biodiversitate până în 2020".

Acesta a adăugat: "Nu trebuie să ne mulţumim cu aceste rezultate: pierderea biodiversităţii înseamnă pierderea sistemului nostru de susţinere a vieţii. Nu ne putem permite să ajungem într-o astfel de situaţie, şi nici economia noastră nu îşi poate permite acest lucru".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb