Euronext: Multe IPO-uri în aşteptare, dar condiţiile de piaţă sunt nefavorabile

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 martie 2023

Euronext: Multe IPO-uri în aşteptare, dar condiţiile de piaţă sunt nefavorabile

Bloomberg: Veniturile din IPO-uri şi vânzările de acţiuni ale companiilor deja listate pe pieţele europene au scăzut cu 78% în ianuarie, în ritm anual, la 1,49 miliarde de dolari

Euronext NV, cel mai mare grup bursier din Europa, aduce în atenţie faptul că pipeline-ul de ofertele publice iniţiale (n.r. ofertele în aşteptare) se menţine solid chiar şi pe fondul "secetei" actuale de listări, dar companiile întâmpină dificultăţi în alegerea momentului potrivit pentru debutul pe piaţă din cauza volatilităţii acesteia.

"Există un număr important de afaceri, în special din sectorul tehnologiei, care sunt gata să se listeze", a afirmat directorul executiv al Euronext, Stephane Boujnah, într-un interviu acordat Bloomberg, adăugând: "Seceta de IPO-uri a fost provocată de condiţiile proaste de piaţă şi de perspectivele economice sumbre. Noile listări sunt amânate deoarece investitorii se confruntă cu politica monetară înăsprită a băncii centrale şi cu riscul revenirii economiilor în recesiune. Este vorba mai mult despre incertitudinea cu privire la volatilitatea pieţelor, decât de amploarea segmentului companiilor pregătite să se listeze sau de cea a pipeline-ului. Ofertele în aşteptare sunt multe, doar fereastra de ieşire pe piaţă este îngustă în acest moment".

Conform datelor Bloomberg, pe pieţele europene de capital, începutul lui 2023 a fost cel mai lent start de an consemnat după 2019, veniturile din IPO-uri şi vânzările de acţiuni ale companiilor deja listate ajungând la doar 1,49 miliarde de dolari în ianuarie, în scădere cu 78% faţă de aceeaşi lună din 2022.

Boujnah vede riscuri în ceea ce priveşte stabilitatea pieţelor de acţiuni, rotaţia activelor şi perspectivele pentru Europa, ceea ce ar putea afecta reluarea activităţii IPO în acest an, dar spune că perspectivele pentru companii sunt, totuşi, pozitive.

În semn că activitatea de pe pieţe s-ar putea relua, compania italiană de tehnologie media TMP Group a început să se tranzacţioneze în Milano, în februarie, în timp ce societatea de jocuri de noroc Lottomatica SpA a anunţat luni că va lansa procesul de listare la Euronext Milano.

Pe de altă parte, Boujnah se aşteaptă să dispară valul de companii de tip SPAC, care a crescut când exista lichiditate abundentă pe piaţă.

"Realitatea este că majoritatea acestor SPAC-uri au avut la dispoziţie doi ani ca să investească", a spus oficialul Euronext, menţionând: "Se pare, însă, că unele dintre acestea încep să le returneze banii acţionarilor".

SPAC (special purpose acquisition company) este o societate care nu are operaţiuni comerciale, fiind creată doar pentru atragerea de capital prin IPO. Un SPAC foloseşte banii din listare pentru cumpărarea altei companii.

Euronext îşi retrage oferta pentru preluarea Allfunds Group

Euronext a informat, ieri, că şi-a retras oferta indicativă de 5,5 miliarde de euro (5,82 miliarde de dolari) pentru achiziţia managerului de active Allfunds Group. Euronext nu a detaliat motivele care au stat la baza deciziei sale de a renunţa la oferta în numerar şi acţiuni pentru Allfunds, conform Reuters.

Potrivit unei surse apropiate situaţiei, oferta a fost retrasă din cauză că a fost "neadecvată" în ceea ce priveşte lipsa de sinergii; pentru că a dus la scăderea acţiunilor Euronext şi nu a fost clară în privinţa finanţării sale. Acţiunile Euronext au scăzut cu 10% în ultima săptămână, după lansarea ofertei.

Ieri, Allfunds Group a anunţat, într-un comunicat, că termenii ofertei Euronext au fost consideraţi "neadecvaţi" de consiliul său de administraţie. Compania a precizat: "Allfunds a intrat în negocieri cu Euronext, cu privire la termenii ofertei, dar nu am ajuns la un acord, astfel că discuţiile au fost încheiate".

În 22 februarie, Euronext a lansat o ofertă pentru achiziţia Allfunds Group, societate cu sediul în Spania şi cu active în administrare de 1,3 trilioane de euro. Euronext a oferit 8,75 de euro în numerar şi acţiuni proprii în schimbul unui titlu Allfunds, respectiv 5,69 euro în numerar plus 0,04059 titluri noi pentru o acţiune.

Deşi oferta dădea Allfunds o valoare peste capitalizarea sa de piaţă de 4,6 miliarde de euro, aceasta era sub cele 7,2 miliarde de euro pe care managerul de active a atins-o la listarea sa în Amsterdam, în 2021.

Euronext a purtat discuţii cu firma americană de private equity Hellman & Friedman şi cu banca franceză BNP Paribas SA, care deţin împreună 46,4% din acţiunile Allfunds, ca să obţină sprijinul acestora pentru ofertă, potrivit Bloomberg. Hellman & Friedman este cel mai mare acţionar al Allfunds, cu un pachet de 34,3%, în timp ce BNP Paribas controlează 12,1%. Credit Suisse Group AG a vândut o participaţie de 8,6% din Allfunds în octombrie anul trecut.

Allfunds, care lucrează cu aproape 3.000 de fonduri mutuale şi are active în administrare de peste 1.300 de miliarde de euro, a atras anterior şi interesul operatorului bursier german Deutsche Börse. Hellman & Friedman a ales, însă, în cele din urmă, să listeze Allfunds în 2021 şi să păstreze o participaţie. Firma de private equity a achiziţionat Allfunds în 2017, plătind, împreună cu fondul suveran de investiţii GIC din Singapore, 1,8 miliarde de euro.

Euronext, cel mai mare grup bursier european, care operează în Olanda, Franţa, Italia, Belgia, Irlanda, Norvegia şi Portugalia, avea 1.930 de emitenţi listaţi şi o capitalizare de piaţă de aproximativ 6.300 de miliarde de euro la finele anului trecut.

În ultimii ani, Euronext a fost implicat într-o serie de achiziţii, inclusiv în integrarea Bursei din Milano, pe care a cumpărat-o printr-o tranzacţie de 4,4 miliarde de euro, în 2021.

Acţionarii Lottomatica au aprobat lansarea procesului de listare la Euronext Milano

Compania italiană de jocuri de noroc Lottomatica a anunţat luni că acţionarii săi au aprobat începerea procesului de lansare a unei oferte publice iniţiale (IPO) la Euronext Milano (Borsa Italiana).

În urmă cu două săptămâni, două surse apropiate situaţiei declarau pentru Reuters că listarea companiei ar putea avea loc în aprilie, respectiv că societatea deţinută de Apollo Global Management îşi propune să ofere acţiuni noi şi existente.

În noiembrie anul trecut, Lottomatica a ajuns la un acord pentru achiziţia operatorului italian de pariuri sportive şi cazinouri online Betflag, plătind în schimb 310 milioane de euro. O sumă adiţională de 50 de milioane de euro poate fi plătită în 2024, în funcţie de performanţa financiară a Betflag în anul calendaristic 2023. Achiziţia este prima făcută de Lottomatica de când aceasta a devenit o afacere de sine stătătoare (2021).

Compania italiană de jocuri de noroc va folosi resursele suplimentare pentru a-şi consolida finanţele. Luna trecută, Lottomatica a anunţat, pentru 2022, un câştig pro-forma înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări (EBIDTA) de 518 milioane de euro (548,61 milioane de dolari).

Lottomatica a informat în ianuarie că are în vedere o potenţială listare printre opţiunile strategice de susţinere a creşterii sale.

Veniturile de bază realizate de Euronext în 2022 au fost de 1,46 miliarde de euro, în creştere cu 9,3% faţă de cele de 1,14 miliarde de euro obţinute în anul precedent. Bursa paneuropeană a înregistrat un profit net de 437,8 milioane de euro anul trecut, în creştere cu 5,9%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vin tzepele...

    Daca au vazut ca se poate... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb