Europenii, tot mai refractari faţă de extinderea Uniunii

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 22 decembrie 2005

Cetăţenii Uniunii Europene (UE) se opun din ce în ce mai mult extinderii blocului, care, la ora actuală, cuprinde 25 de state membre. Un studiu realizat şi publicat ieri, la Bruxelles, de Comisia Europeană, arată că mai puţin de jumătate dintre locuitorii UE se pronunţă, în momentul actual, în favoarea aderării altor membri. Astfel, cei care sprijină lărgirea UE sînt în proporţie de 49%, potrivit studiului realizat de Comisia Europeană, în perioada octombrie-noiembrie, faţă de 50%, cîţi erau susţinătorii acestui proces în luna iulie. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 25.424 de persoane, iar marja de eroare este de 3,1%.

"Observăm în Austria, Luxemburg, Franţa şi Germania un sentiment de reticenţă, dacă nu chiar opoziţie făţişă privind extinderea viitoare", reiese din sondajul Comisiei Europene.

Temerile legate de costurile economice ale extinderii graniţelor UE, în vederea integrării unor state precum Turcia, ţară musulmană cu 70 de milioane de locuitori, s-au amplificat după ce Franţa şi Olanda au res-pins Constituţia europeană, în referendumurile ce au avut loc în acest an. Numai 31% din cetăţenii UE vor ca Turcia să adere, comparativ cu 35% în sondajul precedent al Comisiei Europene. Sprijinul pentru Croaţia, care a început negocierile de aderare împreună cu Turcia, la data de 3 octombrie, este de 51%.

În vreme ce sprijinul pentru extinderea UE este mai puternic în cele zece state care au aderat la blocul european anul trecut, decît în vechile ţări membre, tot mai puţini cetăţeni din fostele state comuniste vor extinderea graniţelor. Astfel, 68% sprijină acum aderarea unor noi state, faţă de 72% în urmă cu şase luni.

Cei mai favorabili extinderii UE sînt elveţienii, norvegienii şi islandezii. Totodată, sprijinul faţă de extindere este puternic în Grecia, Slovenia şi Polonia.

Creşte euro în aşteptarea unei noi majorări a dobînzii BCE

Moneda unică împărţită de 12 state din Uniunea Europeană s-a înscris ieri pe un curs ascendent în raport cu dolarul, dar şi cu alte valute, pe fondul speculaţiilor privind majorarea, de cel puţin două ori în 2006, a dobînzii de referinţă a Băncii Centrale Europene (BCE). Ascensiunea euro a urmat unei informaţii publicate de agenţia de presă Reuters, care, citînd surse anonime, relata că dobînda BCE va fi majorată în martie şi septembrie anul viitor. Pe de altă parte, euro a fost influenţat în mod pozitiv şi de publicarea raportului oficial privind cheltuielile de consum din Franţa, care au crescut peste aşteptări în luna noiembrie.

Analiştii sînt de părere că atît informaţiile privind creşterea ratei dobînzii BCE, cît şi cele privind evoluţia pozitivă a economiilor europene vor avea un impact major asupra dinamicii monedei unice.

Euro a fost tranzacţionat la 1,1901 dolari în prima parte a zilei de ieri, pe piaţa europeană, faţă de 1,1859 dolari la finele zilei precedente, pe piaţa americană.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb