• "Escada" intră în faliment, acţiunile companiei au pierdut peste 70% în trei zile
Acţiunile societăţilor listate pe pieţele din Europa au crescut ieri, după ce Biroul de Statistică al UE a anunţat că economiile Germaniei şi Franţei au crescut în trimestrul al doilea, în mod neaşteptat.
Titlurile "Prudential" Plc, cel mai mare asigurator din Marea Britanie, au urcat cu 7,7%, la 515 pence. În primele şase luni din 2009, compania a avut un profit operaţional de 1,25 miliarde lire sterline (2,1 miliarde dolari), comparativ cu 1,19 miliarde lire, cât estimau analiştii.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 3,8%, la 1.614,5 pence, ca urmare a ascensiunii preţului cuprului până la nivelul maxim al ultimelor zece luni, pe piaţa londoneză. A urcat, de asemenea, preţul aluminiului, al plumbului, nichelului şi cositorului.
Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră din lume, au urcat cu 6,1%, la 2.452 pence.
Acţiunile TUI AG, cea mai mare companie de turism din Europa, au urcat cu 11%, la 5,22 euro. Societatea germană a înregistrat pierderi în trimestrul al doilea, din cauza operaţiunilor de transport containerizat derulate de "Hapag-Lloyd".
Conducerea societăţii aşteaptă, însă, ca "HSH Nordbank" să solicite ajutor de stat pentru "Hapag-Lloyd".
Acţiunile producătorului german de articole de lux "Escada" AG au scăzut cu 14%, la 62 de cenţi. Compania a solicitat, ieri, plasarea sub protecţia Legii falimentului, întrucât nu a reuşit să obţină aprobarea deţinătorilor de obligaţiuni pentru refinanţare. În ultimele trei zile, acţiunile "Escada" au pierdut 72%.
Acţiunile companiei olandeze de asigurări "Aegon" NV au scăzut cu 5,5%, la 5,40 euro. Compania a raportat al patrulea trimestru consecutiv cu pierderi.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1%, la 4.765,20 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,7%, la 3.532,52, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 1,2%, la 5.413,73.
• Creşteri în SUA
Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au urcat ieri, în deschidere, după ce fondul de investiţii al miliardarului John Paulson ("Credit Opportunities Fund") a cumpărat acţiuni ale băncilor, iar "Wal-Mart Stores" Inc. a raportat profituri peste aşteptări.
Acţiunile "Bank of America"Corp., cea mai mare bancă din SUA, au crescut cu 5,9%, la 14,79 dolari.
Titlurile "Regions Financial" Corp. au urcat cu 9,1%, la 5,26 dolari, iar cele ale "Citigroup" Inc. - cu 2,8%, la 4,09 dolari.
Acţiunile "Walmart", cel mai mare retailer din lume, au câştigat 1,7%, ajungând la 51,36 dolari. În trimestrul al doilea, compania a avut câştiguri nete de 3,44 miliarde dolari sau 88 de cenţi/acţiune, în timp ce analiştii estimau 86 de cenţi.
La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,3%, la 1.008,91 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 9.376,50, Nasdaq Composite - cu 0,3%, la 2.005,32.
• Pieţele din Asia - influenţate pozitiv de situaţia din SUA
Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, după ce, marţi, banca centrală a SUA (Federal Reserve) a anunţat că recesiunea se domoleşte şi a promis să menţină dobânzile la un nivel scăzut.
Titlurile "James Hardie Industries" NV, cel mai mare exportator de pereţi laterali către SUA, au crescut cu 9,9%, la 5,55 dolari australieni. O influenţă pozitivă asupra dinamicii acţiunilor companiei au avut-o şi vânzările peste aşteptări raportate de "Toll Brothers" Inc., cel mai mare constructor american de locuinţe de lux.
Titlurile "Hon Hai Precision Industry" Co., cel mai mare producător mondial de electronice la comandă, au urcat cu 3,8%, la 110 dolari taiwanezi. Acţiunile "Hyundai Motor" Co., cel mai mare producător auto din Coreea de Sud, au câştigat 2,8%, afişând un preţ de 92.900 woni. Compania estimează că-şi va spori vânzările în Statele Unite.
Acţiunile "Denso" Corp., cel mai mare producător japonez de componente auto, care distribuie şi în SUA, au crescut cu 3,4%, la 2.875 yeni, după ce "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc. şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile societăţii ("strong outperform").
Acţiunile "Commonwealth Bank of Australia", cel mai mare creditor din Australia, au crescut cu 4,9%, la 47,53 dolari australieni. "Macquarie Group" Ltd. şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru titlurile băncii: "neutral", de la "underperform".
Titlurile "Westpac Banking" Corp. au crescut cu 3,9%, la 24,25 dolari australieni, iar cele ale "National Australia Bank" Ltd. - cu 4,3%, la 26,95 dolari australieni.
Acţiunile "PT Bumi Resources", cel mai mare exportator de cărbune energetic din Asia, au urcat cu 6%, la 3.100 rupii. Titlurile "Origin Energy" Ltd., explorator australian de ţiţei şi gaze, au crescut cu 2,7%, la 15,07 dolari australieni. Titlurile "Fortescue Metals Group" Ltd., al treilea producător de minereu de fier din Australia, au urcat cu 2,3%, la 4,45 dolari australieni.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,8%, la 10.517,19 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 2,1%, la 4.435,90, Kospi al pieţei din Seul a scăzut cu 0,1%, la 1.564,64.