Extratereştrii ne-au izolat în rezervaţia de pe Pământ

I.L.
Miscellanea / 28 decembrie 2019

Extratereştrii ne-au izolat în rezervaţia de pe Pământ

Un studiu al Astronomical Journal afirmă că extratereştrii există şi ca ei asteaptă momentul potrivit să vină pe planeta noastră, în contextul în care, potrivit themindunleashed.com, argumentul invocat de cercetători pentru viaţa în afara Pământului, este similaritatea sistemelor solare.

Studiul pleacă, potrivit sursei citate, de la Paradoxul Fermi care afirmă posibilitatea existenţei unor planete similare Terrei, populate cu forme de viaţă inteligente, dezvoltate în milioane de ani şi capabile de călătorii interstelare. Pământul este o planetă tânără, în comparaţie cu alte corpuri cosmice şi potrivit sursei nu a atins nivelul dezvoltării tehnologice care să permită calatorii atât de lungi.

Noua perspectivă asupra vieţii extraterestre este abordata de studiul lui Jonathan Carroll-Nellenback, care conchide, potrivit sursei, că este posibil ca extratereştrii să vină pe Pământ.

Cercetătorii au formulat diferite teorii pentru a răspunde Paradoxului Fermi, inclusiv posibilitatea ca toată viaţa extraterestră să se formeze în oceanele planetelor şi există chiar ipoteza prin care societăţile din galaxia noastră refuză contactul pentru prezervarea speciei.

Elementul cheie al studiului a fost, însă, mişcarea în galaxie, care potrivit site-ului citat, ar putea fi motivul pentru care extratereştrii asteaptă ca să exploreze noi teritorii.

Jonathan Carroll-Nellenback a afirmat, conform themindunleashed: "Dacă este necesar un miliard de ani, atunci acesta este unul dintre răspunsurile Paradoxului Fermi."

Până în prezent, cercetătorii au detectat aproximativ patru mii de planete în afara sistemului nostru solar şi niciuna nu s-a dovedit a gazdui viaţă, menţionează sursa, potrivit căreia există cel puţin alte 100 de miliarde de stele şi chiar mai multe planete în Calea Lactee.

Opinia Cititorului ( 26 )

  1. Daca stim cand vor sosi sa putem pregati o cafeluta, sarmalute si mamaliguta.

    mincinosii altor sisteme...

    Eu stau si ma crucesc citind astfel de articole in ziarul Bursa! Bäi fratilor,voi chiar nu mai aveti alte subiecte economice interesante pe care sa le prezentati cititorilor?

    1. Ati luat-o si voi pe urma antenelor? Sau autorul articolului nu s-a trezit din mahmurealä?

      Ce curaj pe tine, prostovane!

      Sa critici de sus un ziar ca BURSA!  

      Wow! 

      Te cunosc, tu esti ala care, in 1965, a spus ca Beatles este o formatie de maimute. 

      Pentru tine nonconformismul e neseriozitate. 

      Confuzia face parte din aliajul etalonului prostiei. 

      Noroc ca e permisa anonimitatea pe site-ul asta!

      Reversul?

      Toți cei interesați de fenomenul Beatles cunosc faptul că managerul trupei era un Evreu! ))))

      Tataie Make,spune-ne ce ai înteles tu din articolul de mai sus! Mie chiar imi place muzica formatiei Beetles si consider cä suntem cu totii verii mai evoluati ai cimpanzeilor! Se pare cä tu ai ramas totusi in primitivitate!

      Nu este corect să critici așa ziarul Bursa.Îți permite să îți exprimi liber și sub protecția anonimatului o opinie.Cate ziare își asumă acest lucru?Bravo lor și felicitări pentru munca depusă!Sărbători fericite tuturor!

      Si ce daca?

      I-a obligat sa cante Hava Nagila?

      Antisemitism prostesc. 

      Ca si cand ar putea exista vreun antisemitism destept.

      Nepoate, eu scriu "Beatles", dar tu "Beetles".

      Eu ma refer la formatia britanica de muzica pop si rock The Beatles. 

      In schimb, Beetles sint gindaci din ordinul Coleopterelor, care nu doar ca nu au nici o inrudire cu ordinul Primatelor din care fac parte cimpanzeii, ci , in plus (sau daca vrei, in minus), nu canta niciodata.

      In Wikipedia scrie care din noi doi este maimuta. 

    DA, DA , DA ! Si eu sunt de acord . Sa vina extraterestrii, de orice culoare politica ar fi ei pe planeta lor, sa ne conduca spre un viitor luminos, in spatiul intergalactic !

    Pana atunci , va doresc tuturor sanatate, fericire si numai bine in 2020 ! 

    As zice ca extraterestii sunt deja printre noi: Victor Ciorbea, Marian Ceausescu, Florin Badita si alti klingonieni din astia.

    ...mai oameni buni,astia sunt aici pe pamant cu sute de ani,de cand a aparut prima arma,apoi motorul,si tot asa pana-n ziua de azi...voi chiar nu vedeti cum tehnologia este tot mai soft...astia deja ne-au ales pentru alta planeta,alt sistem de viata unde legea fizicii este cu totul si cu totul diferit,ne vor duce acolo unde timpyl si spatiu nu exista....va dorec un AN NOU,FERICITI!

    ...Nu stiu daca este cazul sa bagatelizam sau sa ironizam acest articol. Poate ca acum de sfarsit de an nu este lipsit de un interes...sa . ne mai detasam de anumite subiecte de profesie.........Sigur ca pentru a intelege aceste cateva afirmatii din articol e necesar sa avem si putina cunostinta asupra evolutiei tehnologice in studierea galaxiilor din univers, prezenta unor planete similare Terei si nu in ultimul rand daca exista s-au nu o viata pe aceste planete. Cea ce eu cunosc si am citit este ca inca nu exista mijloace tehnice{telescoape performante} care intradevar sa poata certifica cu adevarat viata pe aceste planete din galaxia noastra. Se confirma doar existenta lor si ca urmeaza sa se construiasca ( in viitor) acele mijloace care sa poata confirma daca exista viata si o inteligenta extraterestra.

    "Tehmologice" ?....))) cum spuneam, nu suntem atenți la detalii ! ))))!

    Eu nu cred că suntem aici fiindcă ne-a adus cineva.Suntem aici datorită conditiilor optime de viață.Asta nu înseamnă că suntem buricul universului.Dacă nu vezi atomul cu ochiul liber nu poți spune că acesta nu există.

    extraterestrii sunt deja pe Pamant. Nu vad sensul subiectului acestui articol. Teoria panspermiei cosmice sustine imprastierea vietii (incluzand microorganismele) in urma ciclului distrugere - creatie la nivel de corpuri cosmice.

    Deci mai degraba mi se pare foarte obtuz unghiul de vedere conform caruia noi suntem singura si unica farama de viata din Univers. E absurd. Si forme inteligente sunt printre noi. Doar ca pentru a putea comunica si relationa util tuturor partilor nu s-au aratat inca la nivel general, public. Pont: ei inca nu inteleg aparenta fractionare intre individual versus corp social sau alt exemplu: nu inteleg existenta emotiilor in logica functionalitatii intregului intern al unui individ, al psihismului sau. (p.s. nu simt nevoia sa explic cum sustin aceste afirmatii :) ... e ca si cum cineva ar vrea sa detaliez fiziologia lui Mos Craciun - nu am s-o fac! :) )  

    1. Buna, mi a placut foarte mult comentariul tau, mi-ar placea sa tinem legatura. O seara frumoasa!

    1/ articol bun, dar scris cam "timid". citiţi Toni Victor Moldovan-Programul Terra. clar ca suntem o colonie a cuiva superinteligenţi, care ne cultiva ca sa le furnizăm CEVA (poate misterioasele 21 de grame...).

    2/ domnule Make, ai îmbătrânit? ce eşti aşa de ţâfnos? nu.ţi mai place de cititorii Bursa? 

    1. Da, am imbatrinit.

      Batrinetea, insa, nu explica tifna. 

      Nu, nu-mi plac prostii care nu sint in stare sa respecte Regulamentul comentariilor.

      Ai priceput sau e prea complicat si pentru tine? 

    Pentru a nu cadea ,totusi, in derapajele pseudostiiintei va sugerez pe cat posibil domnule Make sa indicati cat de credibila si serioasa este aceasta sursa "themindunleashed" ?!!?

    Nu ar fi mai bine sa incercati sa publicati opiniile unor repere in ale astrofizicii, de genul profesorului de la Caltech Sean M Carroll ori ale fizicienei Sabine Hossenfelder ? Ori mai la indemana profesorul Cristian Presura, ce traieste in Olanda ,la Philips Research, dar vine frecvent in Romania si sustine interviuri la radio romania cultural cu doamna Corina Negrea ! 

    Tot in limba romana, in paginile revistei "Stiinta si Tehnica" domnul Cristian Roman abordeaza cu profesionalism si fara patima topicul, ce il analizeaza si pe "Cronica scepticului" pe youtube ! 

    Apropo de youtube, Isaac Arthur este un youtuber popular si trateaza foarte serios Paradoxul lui Fermi, invit pe toata lumea sa il urmareasca, este cred extrem de interesant ! 

    Si da, Isaac Arthur este evreu, asa ca ii desfid pe toti semidoctii antievrei ce bat campii de pomana...

    La Multi Ani cu sanatate si viata lunga cu aceeasi intelepciune domnule Make si redactorilor revistei "Bursa" !  

    1. Cred ca indiferent de reputatia site-ului "themindunleashed", mai importanta este reputatia sursei sale "Astronomical Journal".

      Cf. Wikipedia, "Astronomical Journal (adesea prescurtat AJ în lucrări și bibliografii științifice) este o revistă științifică lunară publicată de Institute of Physics Publishing în numele Societății Astronomice Americane. Este una dintre cele mai vechi și reputabile reviste de astronomie din lume.  

      Revista a fost înființată în 1849 de Benjamin A. Gould; Războiul Civil American a determinat încetarea apariției ei în 1861, dar aceasta s-a reluat în 1885. Între 1909 și 1941 revista a fost editată în Albany, New York. În 1941, editorul Benjamin Boss a trasferat responsabilitatea Societății Astronomice Americane." 

      ****** 

      Dar, indiferent de reputatii, articolasul de pe site-ul BURSA nu are nici o alta pretentie decit sa semnaleze o idee ingenioasa, intr-un nou scenariu cu extraterestri. 

      Nu este o pacaleala de 1 aprilie, ci o stire adecvata la spiritul Sarbatorilor de iarna, dar intemeiata pe o sursa serioasa, care o face sa poata fi citata. 

      Unii cititori si-ar dori, se pare, sa ma inlocuiasca. 

      Eu insumi o doresc dar imi pare atit de rau ca nu-mi pot gasi un inlocuitor potrivit!

      La multi ani! 

    Si extraterestrii cum au aparut?! Savantii pizdii

    1. Io fătat măta!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb