EY ROMÂNIA: La capitolul fiscalitate, nu suntem pregătiţi să aderăm la OCDE

Ştirea că România ar putea fi una dintre ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) într-un orizont mic de timp este binevenită şi de salutat. Mai ales că unul dintre principalele impedimente în discuţiile din anii trecuţi a venit şi din zona fiscală (respectarea Legii Responsabilităţii Fiscal-Bugetare, flexibilitate şi spaţiu fiscal), noul impuls în negocierile de aderare ar putea însemna că România a progresat în zona fiscală şi, mai ales, ar putea semnala o recunoaştere a progreselor realizate în nenumărate zone de impact pentru taxarea corespunzătoare a profiturilor în locurile în care se desfăşoară activitatea economică şi se creează plus-valoarea. Este, oare, acest progres suficient pentru a ne asigura că România ajunge în sfârşit în rândul ţărilor ce deţin economii de piaţă stabile şi puternice?

Conform celui mai recent raport al OCDE cu privire la România - "Making Dispute Resolution More Effective - MAP Peer Review Report, Romania", dat publicităţii în 25 mai 2021, per total, România îndeplineşte mai puţin de jumătate din elementele "Acţiunii 14 Standarde Minime", deşi a reuşit să remedieze o serie de deficienţe identificate de OCDE.

Spre exemplu, OCDE a constatat că, deşi România are o reţea dezvoltată de tratate fiscale şi este parte la Convenţia privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate 90/436/CEE (EUAC), aproximativ o treime din tratate nu conţin dispoziţii privind implementarea acordului amiabil privind eliminarea dublei impuneri, indiferent de termenele de prescripţie prevăzute de legea română. Aproximativ un sfert din tratate nu prevăd un termen de formulare a solicitării de eliminare a dublei impuneri, iar aproximativ o zecime din tratate nu conţin posibilitatea celor două state de a discuta şi alte cazuri decât cele care se încadrează expres în tratat.

OCDE a mai constatat că România nu are un plan care să vizeze tratatele ce excedează Convenţiei multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor, deşi şi-a propus să rezolve aceste probleme prin semnarea şi ratificarea ei, fapt care ar impune modificarea unui număr semnificativ din tratatele existente.

Mai important, OCDE subliniază că România nu îndeplineşte un element major din "Acţiunea 14 Standarde Minime", şi anume prevenirea apariţiei disputelor, deoarece nu permite aplicarea acordurilor de preţ în avans (APA) aceloraşi tranzacţii efectuate, dar în perioadele anterioare, necuprinse în mod expres în APA emise.

Totodată, OCDE a reţinut că, deşi România permite accesul contribuabililor la procedura acordului amiabil privind eliminarea dublei impuneri, informaţiile disponibile public cu privire la această procedură sunt foarte limitate, neexistând transparenţă cu privire la activitatea autorităţii române competente în această privinţă. Mai mult, OCDE semnalează că inclusiv "profilul României", alcătuit pe baza informaţiilor furnizate de aceasta nu corespunde politicii şi practicilor efective ale autorităţii competente.

Şi, dacă privim la rapoartele publice, informaţiile sunt contradictorii. Din informaţiile furnizate de ANAF, în 2019 au fost finalizate trei proceduri amiabile, fiind în curs de derulare alte 61 de proceduri amiabile în diverse stadii de soluţionare, în scopul eliminării dublei impuneri. Mai mult, ANAF nu precizează potrivit căror prevederi au fost finalizate cele trei (EUAC sau tratate de evitare a dublei impuneri).

În primul semestru al anului 2020, ANAF anunţă ca fiind finalizate cinci proceduri amiabile, prin "Notă de închidere a procedurii amiabile", patru dintre ele în baza acordurilor sau convenţiilor pentru evitarea/eliminarea dublei impuneri încheiate de România cu state membre UE şi una în baza EUAC. Cu toate acestea, în Raportul de performanţă privind întreg anul 2020, ANAF nu mai face vreo referire la procedurile amiabile, nici măcar la cele amintite în raportul privind semestrul I.

La nivelul lui 2021, ANAF raportează pentru primele şase luni din an că "au fost soluţionate opt cereri de iniţiere a procedurii amiabile".

Or, dacă privim în ansamblu aceste informaţii, am putea crede că asistăm la o schimbare de optică a autorităţii fiscale. Astfel, dacă iniţial era implicată în proceduri amiabile pe care le şi soluţiona (chiar dacă nu cunoaştem cum), mai apoi a început să "închidă" aceste proceduri (deşi nota de închidere nu pare să echivaleze cu o decizie sau acord de eliminare a dublei impuneri), pentru ca în prezent să pară că "soluţionează" nu proceduri amiabile, ci "cereri de iniţiere a procedurilor amiabile".

Toate aceste nu sunt decât aspecte ce ne îndreptăţesc să credem că autorităţile mai au mult de lucru şi de îndreptat până când aderarea chiar se va produce. Mai ales în condiţiile în care procesul de aderare include o evaluare riguroasă şi detaliată din partea a mai mult de 20 de comitete tehnice (cel de fiscalitate fiind doar unul dintre acestea) a alinierii României la standardele, politicile şi practicile OCDE.

Ca rezultat al acestor revizii tehnice şi înainte de orice invitaţie de a deveni membru în organizaţie, vor trebui implementate schimbări în legislaţie şi în practicile autorităţilor pentru a îndeplini standardele OCDE, care ar putea reprezenta un catalizator puternic pentru reforme importante.

Nu există un termen limită pentru finalizarea procesului de aderare, însă nu este de ignorat faptul că sunt şi alte ţări în competiţie şi ratarea acestui val de aderare poate împinge şansa României într-un viitor îndepărtat. Rezultatul şi durata procesului depind de abilitatea României de a se adapta şi alinia cu standardele OCDE şi a adopta cele mai bune practici ale organizaţiei. Şi, cum fiscalitatea este domeniul unuia din cele peste 20 de comitete, am putea începe cu eliminarea efectivă a dublei impuneri.