Facebook a anunţat luni că a cumpărat un start-up care încearcă să facă posibilă controlarea directă a computerelor şi a altor dispozitive şi aparate doar cu ajutorul creierului, nu prin intermediul unui mouse sau al mişcărilor degetelor, informează AFP.
Prin această achiziţie a CTRL-labs, reţeaua de socializare americană îşi consolidează ambiţia de a crea o legătură directă între creierul uman şi maşini.
Start-up-ul achiziţionat va fi integrat într-un laborator al gigantului din industria tehnologiei, Facebook Reality Labs, a declarat Andrew Bosworth, coordonatorul departamentului de realitate augmentată din cadrul Facebook. Noua achiziţie doreşte să accelereze dezvoltarea acestei tehnologii şi să o facă să devină accesibilă cât mai curând posibil pentru publicul larg, a precizat acelaşi specialist american.
"Ştim că există mijloace mai naturale, intuitive, de a interacţiona cu aparatele şi cu tehnologia", a scris el într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare. "Şi noi vrem să le construim. Ideea acestui proiect constă într-o brăţară ce permite oamenilor să îşi controleze aparatele ca pe o extensie naturală a mişcărilor lor".
Specialistul american a mai explicat că brăţara va interpreta impulsurile electrice din creier, similare celor care determină contracţia unui muşchi, de exemplu pentru a realiza gestul de a apăsa pe un buton. Numai că, de această dată, nu va mai fi vorba despre a face un clic pe o tastatură, ci pur şi simplu utilizatorul va trebui doar să se gândească la acţiunea dorită.
Aceste impulsuri vor fi decodate şi "traduse într-un semnal digital pe care aparatul vostru poate să îl înţeleagă", a explicat Andrew Bosworth. "El captează intenţia voastră pentru a vă permite să partajaţi o fotografie cu un prieten, utilizând o mişcare imperceptibilă sau, pur şi simplu, dorinţa de a o face".
Facebook nu a precizat termenii financiari ai acestei achiziţii, însă companiile mass-media americane au afirmat că tranzacţia s-ar ridica la o sumă cuprinsă între 500 de milioane şi 1 miliard de dolari.