FACIAS afirmă că sunt amenzi legate de starea de urgenţă care se dau pe nedrept

M.A.
Miscellanea / 7 aprilie 2020

FACIAS afirmă că sunt amenzi legate de starea de urgenţă care se dau pe nedrept

FACIAS afirmă că sunt amenzi legate de starea de urgenţă care se dau pe nedrept

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) le cere cetăţenilor să fie prudenţi şi responsabili şi să respecte mai mult ca oricând obligaţiile legale, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.

Potrivit sursei citate, pe de altă parte, odată cu instaurarea stării de urgenţă şi a contravenţiilor privind încălcarea dispoziţiilor acesteia, tot mai multe persoane reclamă că au fost amendate pe nedrept.

"Lipsa declaraţiei printate, completarea incompletă sau pe un dispozitiv electronic fără a fi însoţită de semnătura olografă a persoanei sunt numai câteva dintre situaţiile în care cetăţenii spun că în mod nedrept au fost amendaţi pentru încălcarea regulilor stabilite prin Ordonanţele militare. În plus, prin ordonanţa militară nr. 4 amenzile contravenţionale au ajuns la un MINIM de 2000 de lei, ceea ce este aproape un întreg salariu minim pe economie, salariu pentru care mulţi români muncesc o lună întreagă.", arată comunicatul.

Astfel, FACIAS a publicat pe site-ul său, www.facias.ro un Ghid cu paşii care trebuie urmaţi pentru a contesta o amendă.

Este necesară depunerea (chiar şi prin email) a unei contestaţii la judecătoria în raza căreia s-a săvârşit contravenţia. Cei care doresc să depună o astfel de contestaţie au nevoie şi de un martor care este dispus să se prezinte în instanţă pentru a confirma cele susţinute de reclamant.

"Această contestaţie trebuie depusă în termen de 15 zile de la comunicarea procesului verbal, alături de copii ale procesului verbal şi actul de identitate, precum şi de alte acte utile pentru a convinge judecătorul. De asemenea, este nevoie şi de dovada plăţii taxei judiciare de timbru, în valoare de 20 de lei. Cetăţenii pot totodată să refuze semnarea procesului verbal de constatare a contravenţiei, refuz care va trebui consemnat de către agentul de poliţie în procesul verbal dacă nu există un martor pentru a confirma aceste împrejurări. În acest caz, procesul verbal va fi trimis prin poştă într-un termen rezonabil. În caz contrar, dacă se depăşeşte perioada de 2 luni până la comunicarea procesului verbal, executarea acestuia se prescrie. Chiar dacă cetăţenii doresc să conteste amenda, este indicat să achite această jumătate, sumă pe care o vor putea recupera dacă vor câştiga procesul. Cei care doresc să achite amenda primită, trebuie să ştie că pot achita doar 50% din suma amenzii aplicate. Noua ordonanţă prevede plata a 50% din suma amenzii primite, nu din minimul amenzii prevăzut de lege.", transmite FACIAS.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Tu, acesta care ai scris articolul.. de când salariul minim pe economie e 2000 RON? sau mai nou se dau amenzile în "brut"??...

    Chiar nu analizati/gândiți când postați ceva?...  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb