Falimentul Spaniei, treptat şi apoi dintr-o dată

Europa se pregăteşte de faliment. Iar pentru acest eveniment istoric încearcă să-şi cârpească hai­nele, ponosite de socialis­mul ultimelor decenii, cu ajutorul tiparniţelor Băncii Centrale Europene.

Grecia a început să fie neglijată în presă, deoarece Spania atrage tot mai mult luminile rampei, în condiţiile în care guvernul de la Madrid se confruntă cu o trilemă. Ce să salveze mai întâi, sistemul bancar sau regiunile şi cum poate să facă asta în timp ce propria solvabilitate este iluzorie?

Problemele sistemului bancar spaniol sunt reflectate, deocamdată, de situaţia grupului Bankia. Grupul bancar Bankia a fost format în 2010 prin fuziunea a şapte bănci de economii regionale, dintre care cele mai importante au fost Caja Madrid şi Bancaja din Valencia.

European Banking Authority ne asigura, în decembrie 2011, că băncile spaniole au nevoie doar de circa 26 de miliarde de euro pentru recapitalizare, iar cota Bankia era de 1,329 miliarde.

După doar câteva luni, problemele Bankia au început să ocupe prima pagină a ziarelor europene. Banca Spaniei a anunţat naţionalizarea de facto a băncii la începutul acestei luni, precizând că Bankia nu este insolventă şi că nu sunt motive de îngrijorare. Nici săptămâna trecută nu erau motive de îngrijorare, în condiţiile în care guvernul a anunţat că banca are nevoie de 9 miliarde de euro pentru reca­pitalizare.

Farsa macabră şi-a accelerat derularea în ultimele două zile ale săptămâ­nii trecute, când suma a crescut până la 15 miliarde de euro, iar apoi la 19 miliarde în ziua în care Bankia şi-a "revizuit" rezultatele financiare ale anului trecut de la un profit de 300 de milioane de euro la o pierdere de 2,98 de miliarde.

"Bankia este doar vârful aisbergului", a declarat Tobias Blattner, economist la Daiwa Capital Markets, pentru Reuters. Dacă cele 19 miliarde reprezintă doar vârful, oare ce se ascunde în adâncuri?

În ultimul Raport asupra Stabilităţii Financiare, din aprilie 2012, datele FMI arată că datoria cumulată a companiilor nefinanciare din Spania este de 196% din PIB şi gradul de îndatorare de 149%, iar datoriile băncilor reprezintă 109% din PIB. Ar fi nevoie de o încălzire economică globală fără precedent pentru a topi doar aisbergul datoriilor totale ale Spaniei, iar prognozele oficiale nu indică nici pe departe un astfel de fenomen.

În ziua în care Bankia a prezentat rezultatele revizuite, Standard & Poor's a anunţat reducerea ratingului băncii la BB+, prima treaptă din categorie speculativă, în condiţiile în care ratingul suveran al Spaniei este A din ianuarie 2012. Deoarece Bankia este naţionalizată, ce spune acţiunea S&P despre ratingul suveran al Spaniei? Că este şi el "junk"?

Noua injecţie de capital anunţată de guvernul de la Madrid a urcat suma totală alocată salvării băncilor spaniole la peste 33 de miliarde de euro de la începutul crizei, fără a lua în considerare şi programele de garantare a activelor. Aceste garanţii reprezintă de fapt datorii contingente, care au o şansă ridicată de materializare.

Dacă Bankia a declanşat faza acută a destructurării sistemului bancar din Spania, Catalonia pare să fie catalizatorul cataclismului la nivelul regiunilor semi-autonome.

În urmă cu câteva, zile Reuters scria despre tensiunile care au apărut la nivelul autorităţilor naţionale cu privire la modul în care trebuie rezolvată criza datoriilor regionale. Cele 17 regiuni semi-autonome ale Spaniei trebuie să refinanţeze sau să ramburseze datorii de 36 de miliarde de euro în 2012. Dar de unde vin tensiunile? Doar se cunoşteau sumele, nu-i aşa?

Se pare că nu. Din cele 36 de miliarde, circa 28 de miliarde au reprezentat o "supriză" provenită din contractele bilaterale de credit dintre regiuni şi bănci, care nu au fost făcute publice, după cum scrie Reuters. Pe lângă cele 36 de miliarde, regiunile trebuie să finanţeze şi un deficit bugetar cumulat de 15 miliarde de euro, deficit aprobat de autorităţile centrale de la Madrid.

Datoriile regionale scăpate de sub control au fost doar unul dintre elementele care au obligat guvernul de la Madrid să revizuiască deficitul bugetului naţional din 2011 la 8,9% din PIB, de la 8,5%. Ca onorabili cetăţeni europeni, acum ar trebui să credem că Spania îşi va reduce deficitul bugetar la 5,8% din PIB în 2012?

Aceasta este ţinta anunţată de premierului Rajoy, interpretată în presa internaţională drept o "răzvrătire" împotriva autorităţilor europene, care au stabilit un deficit bugetar de 4,4% din PIB.

Conform datelor de la Banca Spaniei, datoriile cumulate ale regiunilor semi-autonome au cunoscut o creştere explozivă de la începutul crizei financiare globale şi au ajuns la peste 140 de miliarde de euro la sfârşitul anului trecut (vezi grafic).

Datoriile cumulate ale Cataloniei şi Valenciei reprezentau circa 45% din cele 140 de miliarde, în condiţiile în care datoriile Cataloniei s-au apropiat de 42 de miliarde de euro.

În utimii doi ani, Catalonia şi-a acoperit o parte din necesarul de finanţare prin emisiuni de "obligaţiuni patriotice", după cum scrie Reuters, dar şi această sursă s-a epuizat, tocmai într-un moment extrem de nepotrivit. Nivelul ridicat al datoriei publice catalane şi costurile de finanţare au condus la creşterea accelerată a sumelor anuale alocate pentru plata dobânzilor, care s-au dublat în ultimii doi ani, depăşind 2 miliarde de euro.

Aceasta este Catalonia, cea mai bogată dar şi cea mai îndatorată regiune a Spaniei, care trebuie să ramburseze sau să refinanţeze datorii în valoare de 13 miliarde de euro până la sfârşitul anului, fără a lua în considerare şi deficitul bugetar aprobat.

Într-o conferinţă de presă recentă, preşedintele catalan Artur Mas i Gavarró a recunoscut că nu mai sunt opţiuni pentru refinanţarea datoriei publice şi a făcut un apel către guvernul de la Madrid pentru ajutor. "Nu ne pasă cum o vor face, dar trebuie să plătim până la sfârşitul lunii", a declarat Artur Mas, iar purtătorul de cuvânt al guvernului regional a precizat că fondurile sunt necesare pentru plăţile curente.

Un film de pe YouTube, care explică de ce "Catalonia nu este Spania", face un apel la continuarea luptei pentru independenţă, deoarece "o bătălie este pierdută doar atunci când renunţi". Apelul preşedintelui Artur Mas arată că lupta pentru independenţă a catalanilor din ultimele patru secole tocmai s-a terminat, iar bătălia a fost pierdută.

Oare chiar nu le pasă catalanilor? Dar dacă guvernul de la Madrid îl "naţionalizează" pe Messi în schimbul ajutorului financiar şi îl transferă la Real Madrid? Oare nici atunci nu le pasă?

Ceea ce se întâmplă acum în Spania nu are legătură cu aşa-zisul fenomen de contagiune la nivel european, generat de iminenta ieşire a Greciei din zona euro. Fiesta spaniolă din anii precedenţi crizei gobale a fost alimentată cu banii ieftini de la Banca Centrală Europeană. Proie­cte majore de infrastructură au fost demarate la nivelul regiunilor, în condiţiile în care explozia creditării a generat o bulă imobiliară fără precedent. Astăzi multe dintre lucrările de infrastructură stau nefolosite, dovedind că au fost doar rezultatul ambiţiilor goale ale politicienilor, care au cheltuit iresponsabil pentru proie­cte fără justificare economică.

Iluzia prosperităţii din Spania ultimelor două decenii este cel mai bine descrisă de Ernest Hemingway, într-un roman din anii "20 ai secolului trecut: "Lucrurile care s-au întâmplat ar fi putut să se întâmple doar în timpul unei fiesta. Totul a devenit destul de ireal în cele din urmă şi se părea că nimic din ceea ce se întâmpla ar avea şi consecinţe. Părea deplasat să te gândeşti la consecinţe în timpul fiestei".

Tot laureatul premiului Nobel pentru literatură din 1954 a descris perfect, în acelaşi roman "Fiesta", modul în care excesele financiare conduc la faliment: "treptat şi apoi dintr-o dată".

Acum fiesta s-a terminat, datoriile nu mai pot fi plătite, iar corida se apropie de sfârşitul în care matadorul va tăia urechile taurului spaniol. Numele matadorului este realitatea economică.