Familiile Porsche şi Piech vor să-şi vândă activele principale către VW

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 aprilie 2009

Familiile Porsche şi Piech intenţionează să-şi vândă activele principale pe care le deţin către compania auto germană "Volkswagen" AG (VW), cea mai mare din Europa, susţin surse apropiate situaţiei, citate de agenţiile de presă străine. Potrivit acestora, cele două familii, care controlează împreună 50% din "Porsche" SE, intenţionează să înstrăineze divizia austriacă "Porsche Holding" GmbH şi unitatea auto "Porsche" AG către VW, urmărind să obţină în schimb numerar şi acţiuni VW. "Porsche" SE va emite acţiuni noi, iar o parte din această emisiune ar putea fi vândută către investitori externi, mai spun sursele menţionate, subliniind că planul este sprijinit de VW.

Prin această vânzare, "Porsche" SE va avea un control sporit la VW. Amintim că "Porsche" încearcă să obţină sumele necesare majorării la 75% a cotei deţinute la VW, de la 50%.

Frank Gaube, purtător de cuvânt al "Porsche", şi Michael Brendel, cel al VW, au refuzat să facă vreo declaraţie privind eventuala vânzare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb