Fenomenul topirii gheţarilor din Elveţia ameninţă aprovizionarea cu apă a Europei

Gheţarii din Elveţia şi-au pierdut mai mult de jumătate din volum în mai puţin de o sută de ani, iar vara lungă şi fierbinte din acest an a accelerat dezgheţul, care ameninţă aprovizionarea cu apă a Europei, arată un nou studiu, relatează BBC, potrivit News.ro.

Staţiunile de schi rezistă datorită gheţarilor, care atrag şi alpiniştii în timpul verii, dar sunt şi esenţiali pentru aprovizionarea cu apă a Europei. În prezent, comunităţile din Munţii Alpi îşi fac griji pentru viitorul lor.

În Elveţia, la 3.000 m deasupra nivelului mării, ar trebui să existe gheaţă, însă deasupra satului Les Diablerets, unde funcţionează compania de telecabine Glacier 3000, la ora actuală se întâlnesc suprafeţe extinse acoperite de stânci goale.

Doi gheţari, Tsanfleuron şi Scex Rouge, s-au divizat, iar astfel a fost scos la iveală un teren nemaivăzut de mii de ani.

"Probabil suntem primii oameni care merg aici", spune Bernhard Tschannen, directorul companiei.

Turiştii care vizitează staţiunea pot vedea cu ochiul liber Muntele Eiger, Muntele Matterhorn şi chiar şi Mont Blanc. Până de curând, turiştii puteau traversa kilometri întregi de gheţar albastru curat. Acum, gheaţa este spartă de stâncă, noroi şi bălţi. Schimbarea este drastică.

"Când am construit acest telescaun, a trebuit să săpăm şapte metri prin gheaţă, în urmă cu 23 de ani", a precizat Tschannen.

Oamenii de ştiinţă monitorizează de ani de zile procesul de dezgheţ al gheţarilor alpini. Un studiu comun al Institutului Federal de Tehnologie din Zurich şi al Oficiului Federal Elveţian pentru Peisaj a comparat imagini topografice ale gheţarilor din anii 1930, cu cele din ultimii 10 ani.

Descoperirile sunt în concordanţă cu dovezile că gheţarii Europei se topesc şi că există o legătură directă între pierderea gheţii şi încălzirea globală.

Calotele glaciare sunt deosebit de sensibile la schimbările de temperatură, aşa că dacă pământul se încălzeşte, efectele se observă în primul rând la gheţari, care se topesc.

Mauro Fischer, glaciolog la Universitatea din Berna, se ocupă cu monitorizarea Tsanfleuron şi Scex Rouge. În fiecare primăvară el instalează tije de măsurare a gheţii şi le verifică în mod regulat vara şi toamna. Când s-a dus să le verifice în iulie, a avut un şoc.

Gheaţa se topise complet, iar tijele zăceau pe pământ. Măsurătorile erau în afara graficului - "cu mult peste ceea ce am măsurat vreodată de la începutul monitorizării gheţarilor, poate de trei ori mai multă pierdere de masă într-un an decât media din ultimii 10 ani", a afirmat Fischer.

În celebra staţiune Zermatt, traseele de alpinism până la Muntele Matterhorn au fost închise, deoarece, pe măsură ce gheţarii se topesc, stânca pe care gheaţa o susţine devine instabilă.

Topirea gheţarilor dezvăluie, de asemenea, secrete vechi. În această vară, epava unui avion care s-a prăbuşit în 1968 a fost descoperită în gheţarul Aletsch, precum şi cadavrele alpiniştilor, dispărute de zeci de ani, dar perfect conservate de gheaţă.

Consecinţele pierderii gheţii sunt mult mai mari decât daunele aduse turismului local sau descoperirea alpiniştilor dispăruţi. Gheţarii sunt adesea denumiţi turnurile de apă ale Europei. Ei stochează zăpada iarna şi o eliberează uşor în timpul verii, furnizând apă pentru râurile şi culturile Europei. De asemenea, gheţarii sunt surse de răcire a centralelor nucleare.

Samuel Nussbaumer de la Serviciul Mondial de Monitorizare a Gheţarilor spune că proiecţiile actuale sugerează că până la sfârşitul secolului singura gheaţă rămasă va fi în vârful munţilor.

"La peste 3.500 m va mai fi ceva gheaţă în 100 de ani. Deci, dacă această gheaţă va dispărea, nu va mai exista nicio sursă de apă", a spus el.

Bernhard Tschannen a început să învelească o parte din gheaţa rămasă în huse de protecţie, în încercarea de a încetini dezgheţul.

"Putem contribui astfel încât să se întâmple măcar mai puţin rapid, dar cred că nu îl putem opri complet, cel puţin nu la această altitudine pentru gheţari", a explicat el.

În Zermatt, în secolul al XIX-lea, era atât de multă gheaţă încât comunităţile alpine elveţiene au sculptat părţi din ea şi au vândut-o hotelurilor din Paris, care au folosit-o să păstreze şampania rece.