Legătura dintre cultură şi noroc există şi nu neapărat când vorbim de creatori, ci în ceea ce îi priveşte pe consumatori. E nevoie de puţin noroc pentru a te intersecta cu un act cultural, cel puţin în această perioadă plină de restricţii. Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziţioneze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitaţi să completeze un formular pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, iar biletele şi abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021. Potrivit organizatorilor: "Din cauza volumului foarte mare de cereri pentru abonamente înregistrat la ediţiile anterioare ale Festivalului, precum şi a situaţiei excepţionale apărute în urma pandemiei Artexim, organizatorul Festivalului Internaţional George Enescu, împreună cu Eventim.ro, partenerul oficial de ticketing al festivalului, vor organiza o loterie pentru a selecta aleatoriu cine va avea posibilitatea să achiziţioneze abonamente. Astfel, şansele de cumpărare a abonamentelor la Festival vor fi egale pentru toate persoanele interesate. Iubitorii de muzică clasică care doresc să cumpere abonamente trebuie să se înscrie la loterie. Înscrierea pentru loteria abonamentelor va avea loc între 9 şi 28 iunie, exclusiv online pe site-ul eventim.ro, iar tragerea la sorţi va avea loc joi, 1 iulie, la ora 12:00, la Ateneul Român şi se va trasmite în direct pe festivalenescu.ro şi eventim.ro. Tragerea la sorţi se va face prin metode electronice, pe baza website-ului random.org, fără posibilitatea intervenţiei umane în algoritmul de selectare a câştigătorului. Vânzarea în sistem de loterie va oferi şanse egale tuturor celor care vor să achiziţioneze abonamente la Festival. Procedura utilizată este folosită şi la alte evenimente internaţionale de muzică clasică". Spre exemplu, un abonament la Ateneu cuprinde bilete pentru toate cele 29 de concerte din seria Concerte şi Recitaluri şi costă 4900 lei - pentru categoria I şi 3900 lei - pentru categoria a II-a.
Festivalul Internaţional George Enescu 2021 se va desfăşura între 28 august şi 26 septembrie, la Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, cu tema "O istorie din iubire", pentru a promova lucrurile extraordinare pe care oamenii le pot crea atunci când colaborează din dragoste pentru muzică. Va fi un eveniment jubiliar, cel mai lung din istoria sa, care va aniversa 140 de ani de la naşterea lui George Enescu şi cea de-a 25-a ediţie a Festivalului. Organizatorii avertizează că este posibil ca, din cauza pandemiei, să apară schimbări în program. Programul artistic este susţinut de 3500 de artişti străini şi români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar şi cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artişti, organizatori şi jurnalişti. Spre deosebire de celelalte ediţii, Festivalul Enescu 2021 va trece printr-o serie de transformări şi adaptări, pentru a face faţă provocărilor pandemiei. Cele 78 de concerte sunt organizate în patru serii: Mari Orchestre ale Lumii (concerte desfăşurate la Sala Palatului); Concerte şi Recitaluri (la Ateneul Român, după amiaza); Muzica Secolului XXI (la Sala Radio); Enescu şi Contemporanii (concerte de dimineaţă, la Sala Auditorium).