Clubul Presei de Turism - FIJET România a selectat cele mai interesante 10 destinaţii turistice din ţară pentru anul 2025, în cadrul proiectului "Destinaţiile FIJET România", potrivit unui comunicat emis redacţiei. Clasamentul include destinaţii diverse, de la oraşe cu patrimoniu cultural semnificativ la staţiuni montane şi zone naturale spectaculoase.
Pentru 2025, Cazanele Dunării a fost desemnată drept destinaţia numărul 1, urmată de Iaşi şi Braşov. Lista completă a celor 10 destinaţii include şi Rânca, Târgu Jiu, Oltenia de sub Munte, Arieşeni, Băile Herculane, Timişoara şi Sfântu Gheorghe (Tulcea). Această selecţie reflectă atât dezvoltarea turismului în zonele respective, cât şi iniţiativele comunităţilor locale pentru promovarea patrimoniului natural şi cultural.
Proiectul FIJET România, ajuns la cea de-a treia ediţie, îşi propune să aducă în atenţia publicului locuri din România care se remarcă prin autenticitate, contribuind la creşterea vizibilităţii acestora atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Destinaţiile incluse în top sunt promovate prin reţeaua FIJET World, asigurând astfel o expunere mai largă în industria turismului.
"Selectăm şi promovăm locuri care reuşesc să creeze o experienţă memorabilă pentru turişti. Multe dintre aceste destinaţii s-au dezvoltat semnificativ în ultimii ani, iar includerea lor în acest top este o recunoaştere a eforturilor comunităţilor locale şi ale operatorilor din turism", a declarat Ştefan Baciu, preşedintele Clubului Presei de Turism FIJET România, se transmite în comunicat.
Festivitatea de premiere a destinaţiilor selectate va avea loc pe 20 februarie, la ora 11:00, în cadrul Târgului de Turism al României, organizat la ROMEXPO. Evenimentul marchează finalul procesului de selecţie şi votare realizat de jurnaliştii FIJET România, care au vizitat şi documentat fiecare dintre aceste locuri.
Selecţia reflectă diverse forme de turism, fiecare având caracteristici distincte. Marile oraşe, precum Iaşi, Braşov, Târgu Jiu şi Timişoara, se remarcă prin patrimoniul cultural şi evenimentele internaţionale pe care le găzduiesc. Zonele de turism rural, cultural şi ecologic, cum sunt Cazanele Dunării, Oltenia de sub Munte, Arieşeni şi Sfântu Gheorghe (Tulcea), pun accent pe peisaje spectaculoase şi experienţe autentice. Staţiunile balneoclimaterice, cum este cazul Băilor Herculane, atrag turiştii prin apele lor termale şi tradiţia medicală. Destinaţiile montane, precum Rânca, sunt recunoscute pentru sporturile de iarnă şi traseele montane spectaculoase.
În anii precedenţi, locurile fruntaşe în clasamentul FIJET România au fost ocupate de Fundata în 2023 şi Rimetea în 2024, iar în 2025 Cazanele Dunării ocupă prima poziţie.
Clubul Presei de Turism - FIJET România este o organizaţie formată din jurnalişti specializaţi în turism, care promovează destinaţiile autohtone prin proiecte jurnalistice şi evenimente dedicate. În perioada 20-23 februarie, reprezentanţii organizaţiei vor fi prezenţi la Târgul de Turism al României, stand 54D, Pavilionul B2, unde vor oferi detalii despre iniţiativele derulate.