Finalul AGEA SIF Oltenia pe site-ul www.bursa.ro

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 mai 2019

Finalul AGEA SIF Oltenia pe site-ul www.bursa.ro

Adunarea Generală Extraordinară (AGEA) a SIF Oltenia (SIF5) derulată ieri, nu şi-a cunoscut câştigătorul până la închiderea ediţiei, în condiţiile în care votul a fost declarat închis în jurul orei de 17:40, într-o şedinţă în care parcă mai mult a durat numărarea voturilor, decât dezbaterea propriu-zisă.

A fost o adunare în care, cei doi conducători ai SIF Banat - Crişana (SIF1) şi SIF Muntenia (SIF4), respectiv Bogdan Drăgoi şi Nicu Buică, la solicitarea cărora a fost convocată AGEA, nu au dorit să răspundă întrebărilor sau afirmaţiilor venite din partea acţionarilor SIF5, în unele cazuri motivând că totul este foarte clar explicat în materialele informative ale adunării şi că nu este nimic în plus de clarificat.

De partea cealaltă, Tudor Ciurezu, conducătorul SIF5, a invocat, în mare parte, argumentele pe care le-a prezentat şi în materialele publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), privind concertarea prezumată de peste 5% pentru grupul format de SIF1 şi SIF4, directorul SIF5 punctând că, în realitate, concertarea este mult mai mare, de circa 28%, incluzând în grup şi o serie de fonduri închise de investiţii.

Totodată, Tudor Ciurezu a subliniat că, bazându-se şi pe o notificare primită de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în opinia conducerii executive a SIF Oltenia, propunerile privind modificarea actului constitutiv al SIF5, potrivit solicitării SIF1 şi SIF4, contravin dispoziţiilor legale.

"Conform ASF, Consiliul de Administraţie (CA) al SIF Oltenia poate constitui doar comitete consultative cu atribuţii de recomandări pentru CA", a mai spus Tudor Ciurezu, care a adăugat: "Comitetul Inves­tiţional nu poate fi un for decizional, ci doar consultativ".

Conducătorul SIF Oltenia a mai spus: "Dat fiind faptul că impunerea unei decizii ce ţine de realizarea obiectului principal de activitate al societăţii se realizează în cadrul acestui Comitet Investiţional (n.r. compus din conducerea executivă a societăţii şi trei angajaţi), prin votul majoritar a trei salariaţi, considerăm că o astfel de modificare conduce la creşterea tuturor categoriilor de risc ce ar putea afecta activitatea societăţii şi implicit investitorii deoarece, conducerea superioară are atribuţii exclusive de angajare, direcţionare şi control a salariaţilor, însă, la nivelul Comitetului Investiţional, aceas­ta se subordonează ierarhic celor trei angajaţi care au majoritatea drepturilor de vot".

În replică, Bogdan Drăgoi de la SIF1 a punctat că ASF este singura instituţie din ţara noastră care poate constata concertarea. În plus, la solicitarea sa, Tudor Ciurezu, a citit scrisorile primite de la ASF, conform cărora aspectele invocate de SIF5 privind concertarea mult peste pragul de 5% nu sunt de natură a fundamenta o relaţie concertată, adresa în care ASF a găsit o concertare de puţin pes­te 5%, precum şi nota în care se spune că se poate crea un Comitet Inves­tiţional la SIF Oltenia.

Un acţionar minoritar a luat cuvântul şi, la un moment dat, a făcut referire la seria de articole din Ziarul BURSA, cu titlul "La Hezbollah acasă vin bani din piaţa noastră de capital", la care conducătorii SIF1 şi SIF4 au ieşit din sala, oficialul SIF4 spunând ca "este o prostie", pentru ca, ulterior, Bogdan Drăgoi şi Nicu Buică să revină în sală de conferinţe.

Totodată, un alt acţionar minoritar a atras atenţia că SIF1 şi SIF4 nu au Comitete Investiţionale şi nici limite în ceea ce priveşte investiţiile, dar vor să le impună prin vot la SIF5. În opinia acţionarului, astfel se creează un dezavantaj competiţional pentru SIF5, faţă de SIF 1 şi SIF4, acesta fiind de fapt obiectivul urmărit.

Ieri, SIF Oltenia a suspendat, pro - rata, 6.522 de acţiuni SIF5 cu drept de vot, reprezentând 0,001124% din capitalul social al societăţii de investiţii cu sediul în Craiova, la solicitarea ASF care a identificat un grup ce acţionează concertat în legătură cu SIF5 şi care deţine cumulat un număr de 29,014 milioane de acţiuni, res­pectiv 5,001124% din capitalul social al SIF Olteania, peste pragul legal de 5%.

Totuşi, Tudor Ciurezu susţine că, în realitate, concertarea ar fi mult mai mare, la data de 11 aprilie grupul din jurul SIF1 şi SIF4 prezumat a acţiona concertat având 28,56% din capitalul SIF Oltenia, incluzând aici şi o serie de fonduri de investiţii.

Cvorumul şedinţei a fost de 53,7% din capitalul SIF Oltenia, pes­te 311 milioane de voturi, în total fiind înregistrate 92 buletine de vot.

SIF1 şi SIF4, ce deţin împreună 5% din SIF5, au solicitat convocarea AGEA la SIF Oltenia pentru modificarea actului constitutiv al societăţii în luna martie a acestui an, cele mai importante puncte fiind înfiinţarea unui Comitet Investiţional şi reducerea numărului administratorilor de la şapte la cinci, în condiţiile în care, în 2018, SIF Oltenia şi-a vândut către Erste pachetul de 6,29% deţinut la Banca Comercială Română (BCR), pentru suma de 140 milioane de euro, bani pe care deja i-a investit ,în mare parte, în societăţi lichide de la BVB, îndeosebi din sectorul bancar şi energetic.

NOTA

Întrucât, până la închiderea ediţiei print, AGEA de la SIF Oltenia nu ajunsese la final, rezultatul votului desfăşurat în cadrul acesteia, precum şi consideraţii pe subiect se regăsesc pe siteul www.bursa.ro

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. Am fost convins ca Ciurezu va pierde. Prin aroganta lui si neadaptarea la schimbarile pietei de capital si-a pus multa lume in cap.

    1. Nu ma omor dupa oamenii ca Ciurezu. Dar ii prefer aventurierilor fara limite morale si fara masura in jaf si cotropire. Si mai ales grupurilor eterogene, cu planuri oculte. Daca era dupa mine, n-ar fi existat SIF-uri. De-aia nu avem bursa sanatoasa, de-aia nu se inghesuie investitorii seriosi, mici, mari, straini,autohtoni, pe piata noastra, ci doarfraierii si speculantii.

    Sint curios care-i treaba cu aiureala asta... Va autoriza ASF actul constitutiv cu un comitet cu puteri decizionale, dupa ce a opinat ca o asemenea treaba poate fi doar consultativa? O va da cotita? Va renunta Dragoi la idee? A fost o diversiune? Parte dintr-un plan B, de care nu va mai fi nevoie, ca merge planul A? O chestie superflua, avocateasca?

    1. Esti poet daca inca ai dubii in privinta ASF-ului!

      ASF-ul lucreaza, intr-adevar, dar nu pentru piata si nici pentru investitori (decat formal si in aspectele lipsite de importanta) ci numai pentru grupurile de inractori care controleaza piata i in pecial I-urile ("grupurile eterogene cu planuri oculte" cum le-a numit MA). Dovezile sunt: pragurile la SIF-uri, actiunile gratuite (care, culmea, sunt fara praguri/limita), dezmaturile/jafurile de la SIF-uri facute de conducerile lor eterne (capitol la care exceleaza SIF1), achizitiile incrucisate la SIF-uri nasite de ASF (pentru a se realiza astel sprijinul colectiv muschetaresc), deconcertarea concertarii (dovedita recent la SIF5) atunci cand interesul ASF (pardon, al SIF1) o cere etc. 

      In locul lui Hrebenciuc,Lakis si Bilteanu au venit Dragoi si Buica.

      Alti lupi din aceeasi haita conduc stana iar ciobanul ASF le-a deschis larg poarta in timp ce tine la distanta mare de stana proprietarii oilor, prin obstacole de tipul pragurilor, incrucisarilor (schimburilorde oi intre lupi) de la diferite stani etc.

      Dar nu cu lirica m-as pune pe ei... Adevarul e ca nici nu intimpina rezistenta in toate potlogariile pe care le fac. Am de gind sa ma tin de capul lor. Dar nu numai cu mijloace de presa. Voi trezi reclamagiul de categorie grea din mine si-l voi asmuti pe toate autoritatile competente!

      so it begins...(citat din "Lord of the rings"...)

      Now it begins... No... Now it ends!

      dragoi si buica sunt a lui lakis si balteanu.

    De unde stie domnul Buica ca (cacofonie obligatorie) povestea cu Hezbollah e o prostie?!? Un om de buna credinta, in locul lui, ar fi replicat: "Domnilor, nu va suparati, acuzele formulate la adresa domnului Najib El Lakis nu ma privesc. Domnul Lakis nu mai ocupa un post important in conducerea SIF, nu-i cunosc trecutul, nici toate detaliile prezentului. Sa lasam autoritatile competente sa desluseasca aceasta chestiune. Daca se simte calomniat sau prejudiciat, domnul Lakis poate face apel la justitie, ca orice cetatean.Sa ne vedem de treaba care ne priveste!". Altfel cum? L-a cunoscut N.Buica pe N.Lakis in 1983? Cunoastea afinitatile si optiunea politica a familiei acestuia, in complicatul context libanez al ultimilor 30 de ani? A fost domnia sa la Monrovia in 1984 si a constatat personal ca ofensiva militara a lui Samuel Doe asupra Universitatii a fost doar o minciuna inventata de denigratorii sai? E in posesia unui J din1991 al Calypso Trading? A urmarit parcursul platilor efectuate din Cipru sub semnatura domnului Lakis? Suspect. Foarte suspect. Ma asteptam ca domnul Dragoi sa se simta cu musca complicitatii pe caciula dosarului sau, dar la domnui Buica nu m-as fi gindit!

    1. Adevarul este ca drăgoi si acolitul buica si au atins scopul...., restul va fi istorie. Nu cred sa le stea in fata ceva contra, pentru ca nu suntem într-o țară liberă, ci un loc plin de dependențe bine interconectate.

      Pai tocmai i-ai zis ce sa zica pt cazul in care e intrebat. Si tocmai pt argumentele astea poate sa sustina ca "e o prostie" faptul ca s-a discutat acest aspect in AGA SIF5 si ca nu a conentat articolul de presa.

      Nu cu defetism se cistiga razboaiele. Nici cu idei banale si cu lamentatii ca se moare cu dreptatea in mina. Trebuie sa existe solutii si daca nu le cauta nimeni, le voi cauta eu.

      ...altceva decit ce-i zic Lakis si Dragoi...

      Apropo de război...sau războaie am văzut braveheart in 96 si am inteles destul încât să pricep ca poti muri cu dreptatea in mana. Nu a fost o alimentare sau o judecată...mai degrabă o constatare.

    În mod normal ASF ar trebui să treacă prin filtrul legislativ al Pieței de capital Hotărârile AGEA Sif 5 din 09.05.2019, așa cum CCR analizează constituționalitatea legilor emise de Parlament sau a Ordonantelor emise de Guvern . Că ASF va face analiza Hotărârilor AGEA Sif 5, ar trebui să fie o certitudine. Privitor însă la modul cum o va face, nu pot să mă gândesc la fel, dar sper ca ASF să nu fi luat nărvurile (ne)dezinteresate ale CCR .

    1. Care ASF?

      Ce lege?

      VRETI SA STITI , CE ESTE '''''' LEGEA '''''' ? MAI BINE ZIS , CEA DIN ROMANIA ??? '''''' LEGEA '''''' , ESTE 1 NASCOCIRE , A UNOR OAMENI , PENTRU A SE APARA , IMPOTRIVA ALTOR OAMENI !!! PENTRU A FI 2 CATEGORII DE OAMENI : OAMENII '''''' ALFA '''''' , SI CALICII , S-AU PROSTIMEA !!!

      N-eai in-vatat!

    Unu, ca nu e totul pierdut, nu va predati toti ca ciobwnul din Mioritza. Doi ca macar ingreunati le treaba, faceti le viata amara!

    1. Numai ca oamenii ca Ciurezu trebuie sa inteleaga "razboiul modern". Culmea e ca Ciurezu e un sef, Dragoi e o unealta. S-ar putea ca nici macar sa nu realizeze treaba asta... Aia de la ASF pot fi controlati, asa-s ei din constructie, cine asteapta dreptate, discernamint sau initiativa din partea lor se insala. Presa singura nu poate schimba lucrurile. Trebuie ca si aia care se simt calcati in picioare sa reactioneze, nu doar sa se vaite.

      ce avem piata de capital la alta scara este romania. un popor neputincios.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb