Finanţele au atras 30 milioane lei, printr-o licitaţie suplimentară pentru vânzare de obligaţiuni

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 iulie 2013

Ministerul Finanţelor Publice a atras 30 milioane lei, printr-o licitaţie suplimentară pentru vânzare de obligaţiuni cu maturitate în aprilie 2014, operaţiune organizată doar pentru oferte necompetitive, în care cumpărătorii au plasat ordinele indicând numai suma vizată, nu şi randamentul.

Ministerul a primit ordine de subscriere în valoare cumulată de 44,1 milioane lei, însă a atras doar suma vizată, de 30 milioane lei.

Titlurile vândute marţi fac parte dintr-o emisiune de obligaţiuni care ajunge la maturitate în aprilie 2014, lansată iniţial în martie 2012, prin redeschiderea căreia Finanţele au atras şi luni 300 milioane lei. Ministerul Finanţelor Publice a acceptat să plătească în sesiunea de luni un randament de mediu de 4,37% pe an, iar maximul a fost de 4,39% pe an.

La o altă redeschidere a acestei emisiuni, în 10 aprilie, Trezoreria a acceptat un randament mediu de 4,99% pe an şi a vândut obligaţiuni de 600 milioane lei.

"În urma acestui rezultat (al licitaţiei organizate luni de Ministerul Finanţelor Publice - n.r.), randamentele pentru titluri de stat în lei au scăzut usor, cu 3-5 pb (0,03 - 0,05 puncte procentuale - n.r.) pe întrega curbă, iar în condiţiile unui plan de emisiuni puţin ambitios al MF în trimestrul curent (de 5 - 7 miliarde lei - n.r.), precum şi dat fiind fondul unor condiţii de lichiditate favorabile, ne aşteptăm ca tendinţa de scădere a randamentelor pentru titluri de stat în lei să persiste în viitorul apropiat", afirmă analiştii ING Bank într-o notă emisă marţi, potrivit Mediafax.

Trezoreria a împrumutat în luna iulie deja 1,448 miliarde lei şi, respectiv, 336,5 milioane euro, în condiţiile în care a programat pentru această lună emisiuni de titluri de stat de 1,76 miliarde lei şi, respectiv, de 150 milioane euro. În luna iulie ajung la scadenţă titluri de 3,778 miliarde lei.

În luna iunie, Finanţele au vândut titluri de stat de 2,148 miliarde lei, suma reprezentând peste 70% din valoarea vizată, de aproape 3 miliarde lei. Suma mai mică a emisiunilor din luna iunie a fost determinată de creşterea randamentelor solicitate de investitori şi bănci, care a dus chiar la respingerea ofertelor la ultimele două licitaţii.

De la începutul anului, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de pe piaţa internă 28,266 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 1,42 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb