Finanţele au atras un miliard de lei de la bănci

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 septembrie 2011

Finanţele au împrumutat, ieri, un miliard de lei, de pe piaţa internă, la o dobândă de 6,73%, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, cu maturitate la un an, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR).

Randamentul plătit pentru această emisiune este în creştere faţă de cel de la ultima licitaţie reuşită, care s-a situat la nivelul de 6,64% şi se situează peste estimările analiştilor ING Bank.

"Luând în considerare cotaţiile de pe piaţa secundară drept indicator, credem că randamentul mediu s-ar putea situa în jur de 6,65%, aproape neschimbat faţă de cel plătit la o licitaţie precedentă din luna august", se arată într-un raport al băncii.

Instituţiile de credit au subscris, ieri, în total, 2,3 miliarde lei.

Apetitul statului pentru finanţare va determina băncile să ceară randamente mai mari, pe care Ministerul Finanţelor Publice ar putea să fie nevoit să le accepte, sunt de părere analiştii ING Bank.

"Afişarea unui astfel de apetit pentru finanţare va continua să alimenteze cererea pentru randamente mai mari. Minsterul Finanţelor a căzut în propria capcană şi îi va fi foarte greu să nu plătească randamente mai mari", se arată într-un raport ING Bank.

Randamentele datoriei publice guvernamentale ar putea să rămână sub presiune, în sensul creşterii, pentru cea mai mare parte din trimestrul al patrulea al anului, se mai arată în raport.

Analiştii ING Bank consideră că, în primele opt luni ale anului, Trezoreria a atras fonduri, inclusiv de la Comisia Europeană, de aproximativ 6 miliarde de lei, necesarul total de finanţare.

"Totuşi, nevoile viitoare de finanţare sunt ridicate. Estimăm că Ministerul Finanţelor Publice va trebui să împrumute 23 miliarde de lei, până la sfârşitul anului, ca să acopere datoria viitoare şi necesităţile bugetare", potrivit raportului.

Ministerul Finanţelor vrea să împrumute în luna septembrie 4,7 miliarde de lei de la bănci, prin emisiuni de titluri de stat.

Următoarea emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 1,2 miliarde de lei, este programată pentru 12 septembrie.

MFP prelungeşte cu două săptămâni termenul pentru consultantul juridic la titlurile în dolari

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a prelungit cu două săptămâni, până la 20 septembrie, termenul limită pentru depunerea ofertelor şi selecţia consultantului juridic pentru emiterea de titluri de stat în dolari pe pieţele internaţionale.

Astfel, ofertele trebuie depuse până pe 20 septembrie ora 11:30-12:00 la sediul ministerului, iar deschiderea lor va avea loc în aceeaşi zi, la ora 12:30, menţionează Ministerul Finanţelor, citat de Mediafax.

Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Bogdan Drăgoi a declarat la jumătatea lunii iunie că Finanţele au început un proces de "upgradare" a programului de titluri de stat pe termen mediu (MTN), care să permită ca în 4-5 luni Trezoreria să se poată împrumuta şi în dolari de pe pieţele internaţionale.

Guvernul a aprobat la mijlocul anului trecut un program de emisiuni MTN pe piaţa internaţională pe o perioadă de trei ani, cu un plafon maxim de 7 miliarde de euro. În prima emisiune a programului, Finanţele au atras la începutul lunii iunie 1,5 miliarde euro din vânzarea de obligaţiuni pe cinci ani la un randament de 5,29%.

Consultanţa juridică pentru prospectul MTN destinat emisiunilor în euro a fost asigurată de consorţiul RTPR - Allen&Overy.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb