Fintech-ul polonez de plăţi BLIK intră pe piaţa noastră

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 martie 2023

Fintech-ul polonez de plăţi BLIK intră pe piaţa noastră

Acest sistem are peste 13 milioane de utilizatori în Polonia Din 2015 până la sfârşitul anului 2022, în sistem au fost finalizate aproape 2,8 miliarde de tranzacţii în valoare de 78,7 miliarde de euro

BLIK, lider pe piaţa de sisteme de plăţi din Polonia, se lansează în România, a doua cea mai mare piaţă din Europa Centrală şi de Est, potrivit anunţului făcut ieri de companie.

BLIK România, societate nou-înfiinţată, va dezvolta un sistem inovator de plăţi digitale în lei care aduce avantaje precum o securitate ridicată şi simplificarea plăţilor, prin generarea şi folosirea unui cod individual de şase cifre pentru fiecare tranzacţie făcută online. În această primă etapă, operatorul de sistem se va concentra pe implementarea soluţiei în comerţul electronic.

BLIK - un sistem de plăţi disponibil în aplicaţiile de mobile banking

BLIK este un sistem de plăţi disponibil în aplicaţiile de mobile banking, conectat la un cont bancar pentru care nu este nevoie ca utilizatorul să aibă un card fizic sau virtual. Acesta permite plata în magazine online şi la terminale de plată tradiţionale, precum şi retragerea numerarului de la bancomate. Plata prin BLIK presupune generarea unui cod de şase cifre unic şi valabil timp de două minute în aplicaţia băncii, care este apoi introdus online, la un terminal sau la un bancomat, pentru a iniţia tranzacţia. Ulterior, fiecare tranzacţie este confirmată în aplicaţia mobilă a băncii.

BLIK este în prezent cea mai populară modalitate de plată din Polonia. În cei opt ani de prezenţă pe această piaţă, BLIK a atras un număr semnificativ de utilizatori activi şi loiali - aproximativ 26 de milioane de aplicaţii mobile bancare sunt înregistrate în sistemul BLIK şi 13 milioane de utilizatori fac plăţi în mod regulat în fiecare lună. Din 2015 până la sfârşitul anului 2022, în sistem au fost finalizate aproape 2,8 miliarde de tranzacţii în valoare de 78,7 miliarde de euro (371,4 miliarde de zloţi).

Potrivit datelor KANTAR, BLIK este cel mai cunoscut brand de plăţi fără numerar din Polonia: la finalul lunii decembrie 2022, 96% dintre utilizatorii aplicaţiilor bancare au declarat că sunt familiarizaţi cu BLIK, iar 49% l-au ales cel mai adesea ca modalitate de tranzacţionare. Anul trecut, BLIK a înregistrat cel mai mare indice Brand Power care a ajuns la 44%. Acest rezultat este de două ori mai mare faţă de cel al altor companii cunoscute din categoria sistemelor de plată, precum Mastercard şi Visa, potrivit oficialilor BLIK.

Dariusz Mazurkiewicz, preşedintele Consiliului de Supraveghere al BLIK România şi preşedintele Consiliului Polonez de Administraţie al Standardelor de Plăţi, operator de plată mobilă BLIK, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă: "BLIK este un sistem de plăţi care s-a impus în Polonia şi a câştigat încrederea a milioane de utilizatori, devenind unul dintre cele mai importante sisteme de plată digitală din Europa. BLIK este conceput ca să răspundă deopotrivă aşteptărilor pe care le au băncile şi furnizorii de plăţi de pe pieţele internaţionale. Am ales România deoarece se numără printre ţările cu cea mai rapidă creştere economică din Europa. Folosind propria expertiză şi modelul de afaceri potrivit, suntem pregătiţi să dezvoltăm şi în România un sistem de plăţi mobile modern şi unic la nivel global".

BLIK România va depune la BNR cererea pentru aprobarea sistemului său de plăţi în lei

Luna aceasta, consiliul de conducere al BLIK România, condus de Ryszard Druzynski în calitate de preşedinte, va depune o cerere la Banca Naţională a României (BNR) pentru aprobarea sistemului de plăţi BLIK în lei. Odată cu obţinerea avizului legal al autorităţii de reglementare şi demararea operaţiunilor, sistemul de plată BLIK va fi decontat în lei şi va fi disponibil tuturor cumpărătorilor şi emitenţilor care au un cont BNR deschis, cu acces la sistemul ReGIS.

Strategia BLIK pentru România vizează introducerea sistemului de plăţi prin cod BLIK pentru toate metodele de tranzacţie - online, POS şi bancomate. În prima fază, operatorul de sistem se va concentra pe implementarea soluţiei în comerţul electronic.

"România are una dintre cele mai importante economii digitale din Europa Centrală şi de Est", spune Ryszard Druzynski, preşedintele Consiliului de Administraţie al BLIK România, adăugând: "Mobile banking-ul şi comerţul electronic se află la un nivel foarte înalt de dezvoltare, iar clienţii sunt pregătiţi şi îşi doresc să folosească servicii de plată moderne. Potrivit Statista, numărul utilizatorilor de comerţ electronic din România va creşte cu 16%, până la aproape 11 milioane până în 2025, ceea ce înseamnă un adevărat potenţial de dezvoltare pentru BLIK. Dorim să le oferim utilizatorilor locali de aplicaţii mobile bancare o metodă de plată rapidă, confortabilă şi, în special, sigură pentru cumpărături online. Suntem siguri că cei care vor folosi BLIK ca sistem de plăţi mobile vor deveni utilizatori activi şi loiali".

În România, BLIK intenţionează să urmeze strategia de dezvoltare a sistemului de plată care a fost testată în Polonia. Brandul BLIK este deţinut de Polish Payment Standard şi co-deţinut de cele mai mari bănci din Polonia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb