FLORIN JIANU, FOST MINISTRU "Când ţi-ai pierdut credibilitatea, ca Guvern, e aproape imposibil să mai revii"

ADI IACOB
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 februarie 2017

Florin Jianu, cel care a demisionat din funcţia de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, după şedinţa în care a fost aprobată ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului penal (OUG 13), este de părere că Guvernului actual i-ar fi imposibil să recâştige încrederea manifestanţilor anti-executiv.

Domnia sa a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă: "Eu cred că în momentul în care ai pierdut, ca Guvern, credibilitatea, şi deja ai o pecete, e aproape imposibil să mai revii".

Întrebat dacă demisia Guvernului Grindeanu ar fi o soluţie în acest moment, fostul ministru a răspuns, în glumă: "Altă întrebare!".

Domnia sa a mai precizat că nu crede că vreunul din miniştrii cabinetului Grindeanu ştia de OUG 13 în şedinţa de Guvern în care aceasta s-a aprobat, deoarece actele au fost aduse la finalul şedinţei.

În ceea ce priveşte protestele care durează de două săptămâni, Florin Jianu a spus: "Este în mâna altora, nu a mea, mi-am spus clar punctul de vedere".

Fostul ministru a menţionat: "Ceea ce consider etic, ca importanţă profesională, eu am făcut deja pasul. Deşi nu ar fi trebuit să îl fac eu, ar fi trebuit să îl facă altcineva în acel moment, ministrul Justiţiei. Un Guvern şi acţiunile Guvernului se bazează pe percepţie publică şi pe credibilitate. Şi în momentul în care pierzi credibilitatea, cred că orice alt lucru ai face în continuare va fi umbrit de lucrurile care ţi-au pus pecetea".

Întrebat despre desfăşurarea şedinţei de Guvern din data de 31 ianuarie, în care a fost aprobată OUG 13, Jianu a susţinut că într-o şedinţă de Guvern, un ministru are posibilitatea să intervină pe un act normativ numai dacă materialele "au fost trimise cu câteva zile înainte, au fost prezentate în şedinţele pregătitoare de Guvern, iar aparatul tău tehnic, respectiv departamentul juridic, poate să formuleze un punct de vedere". Domnia sa a adăugat: "În momentul în care ţi-a prezentat un teanc de documente pus pe masă, e imposibil pentru cineva să poată să aibă o reacţie".

Domnul Jianu a menţionat că în şedinţa de Guvern nu se votează, "nu ai posibilitatea să te opui unui act normativ", iar singurii implicaţi într-un act normativ sunt ceai care dau avizul, iniţiatorul şi primul ministru, "care îşi asumă acel act".

Florin Jianu a precizat că ţine legătura cu foştii săi colegi de Cabinet şi că va sprijini în continuare acţiunile Guvernului privind mediul de afaceri. Întrebat din ce funcţie va oferi sprijin în domeniul antreprenoriatului, Jianu a afirmat că din poziţia de voluntar.

Mandatul de ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat al lui Florin Jianu, în Guvernul Grindeanu, s-a încheiat pe data de 2 februarie. Domnia sa a mai ocupat funcţia de ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism în anul 2014, în cadrul Guvernului Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb