Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu se va alătura programului de asistenţă financiară destinat Greciei dacă va considera că datoria ţării este nesustenabilă, a afirmat, ieri, directorul general al instituţiei, Christine Lagarde.
Oficialul FMI a afirmat, conform publicaţiei germane Die Welt: "Dacă datoria Greciei nu este sustenabilă, pe baza reglementărilor FMI şi a unor parametri rezonabili, nu vom lua parte la program".
Declaraţiile făcute de Lagarde vin la câteva zile după ce Grecia şi creditorii săi internaţionali au ajuns la un acord preliminar în care au stabilit elementele cheie ale reformelor din domeniul pensiilor şi impozitelor, menite să deblocheze acordarea de noi fonduri. Echipa de experţi ai creditorilor internaţionali ai Greciei sunt aşteptaţi să revină la Atena după data de 23 aprilie pentru reluarea negocierilor pe marginea celei de-a doua revizuiri a acordului de asistenţă convenit anul trecut.
Grecia are nevoie de bani pentru achitarea datoriilor care ajung la scadenţă în iulie. Participarea FMI este văzută ca o condiţie pentru ca Germania să aprobe deblocarea noilor fonduri pentru Grecia.