• Legea promulgată de preşedintele Ucrainei prevede majorarea salariului minim pe economie cu 11%
FMI este "îngrijorată" de stabilitatea Ucrainei, după ce preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko, a promulgat o lege care prevede creşterea salariului minim pe economie cu 11%.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a declarat într-un comunicat: "O misiune recentă a Fondului în Ucraina a concluzionat că politicile din anumite domenii, între care noua lege privind salariul minim, ameninţă stabilitatea ţării".
Mesajul reprezintă o critică rară din partea directorului FMI pentru o ţară căreia Fondul i-a împrumutat bani.
Legea promulgată de preşedintele Ucrainei prevede majorarea salariului minim pe economie cu 11% începând din 1 noiembrie. FMI a criticat puternic măsura, dând de înţeles că aceasta ar putea pune în pericol acordarea următoarelor tranşe către autorităţile de la Kiev.
Primul ministru Iulia Timoşenko a criticat decizia preşedintelui, afirmând că majorarea salariului minim va plasa "o bombă atomică sub finanţele ţării", în condiţiile în care va majora cheltuielile cu 10 miliarde dolari.
Agenţiile de rating au reacţionat imediat la anunţarea deciziei: Standard & Poor"s a coborât perspectiva ratingului Ucrainei de la "pozitivă" la "stabilă", în timp ce Fitch a precizat că măsura va pune presiune pe calificativul şi aşa foarte slab acordat ţării, respectiv "B".
Ucraina, ţară puternic lovită de criză, a ajuns în noiembrie 2008 la un acord cu FMI pentru o finanţare totală de 16,4 miliarde dolari, din care a primit deja 10,6 miliarde dolari. Acordarea celei de-a patra tranşe, de 3,8 miliarde dolari, era prevăzută pentru luna noiembrie.