Înarmarea Europei, următoarea prostie a Uniunii Europene

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 12 martie

Europa are nevoie, în primul rînd şi mai presus de orice, nu de resurse de război, ci de resurse pentru pace. Pacea din Ucraina, dar nu cea dictată de Moscova, fie şi cu largul concurs al lui Trump. Pacea pentru întreaga Europă, inclusiv Rusia. Singura şansă reală a Europei, spune de fapt Varoufakis, este să răstoarne proverbul. Nu "Si vis pacem para bellum", ci "Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru pace!"

Cornel Codiţă

Vorbele acestea, cu funcţie explicită de avertisment, aparţin lui Yanis Varoufakis. Personajul nu este chiar un neica nimeni. Nici politic, nici intelectual. Politic, aparţine "stîngii". I s-au dat totuşi pe mînă finanţele Greciei, cînd era mai greu, semn al încrederii în capacităţile sale profesional-intelectuale, deja acreditate. Atunci cînd totul se prăbuşise, iar Grecia era pusă la mezat în schimbul promisiunii de a mai primi, cu ţîrîita, împrumuturile de care avea nevoie pentru a supravieţui. La propriu, nu la figurat. A scos-o cumva la capăt. Opoziţia lui directă, publică şi ireductibilă, faţă de soluţiile "totul sau nimic" impuse Greciei, rămîne dovada angajării şi a loialităţii faţă de interesele şi viitorul ţării, atunci cînd toată lumea era dispusă să cedeze în faţa "evidenţei", dar mai ales a forţei. Nu militare ci, mai rău, a banului! Intelectual, şi-a dovedit capacităţile prin analizele pe care le-a făcut post-factum episodului în care politic a fost în ochiul ciclonului. Şi nu a avut decît puţine cuvinte frumoase despre sine. Este adevărat, nici despre alţii nu a făcut risipă. S-a "retras" din viaţa politică urmînd o remarcabilă carieră academică la universităţi şi instituţii de cercetare de prestigiu din Mare Britanie, Australia, Suedia, Statele Unite între altele. "Tehnofeudalism: What Killed Capitalism" (2023), ultima sa apariţie editorială, s-a impus rapid ca reper esenţial pentru înţelegerea resorturilor de profunzime ale dinamicii economice, politice şi sociale la nivel global. Ok, Ecce homo! Ce i-a căşunat cu Europa?

Reacţia lui Varoufakis faţă de recent anunţatul program de înarmare a Europei (peste 800 de miliarde euro), lansat cu entuziasm de şefa birocraţiei de la Bruxelles, toarnă o găleată de apă cu gheaţă peste capetele deja înfierbîntate ale celor care văd în recentele decizii ale Uniunii Europene un fel de miraculoasă "soluţie salvatoare" pentru problemele Europei. O soluţie bună la toate şi pentru orice. Oferă un răspuns, spre exemplu, problemei absenţei, fie şi temporare, a Statelor Unite de pe frontul susţinerii militare şi politice a Ucrainei dar, mai ales, din orizontul unui viitor conflict militar extins cu Rusia, în încercarea ei de a continua reconquista asupra Europei, dincolo de Ucraina: România, Polonia, R. Moldova, Ţările Baltice şi ce-o mai fi, pînă la Berlin! Oferă un răspuns, cu valoare de descurajare semnificativă, pentru intenţiile expansioniste ale Rusiei. Oferă mijloacele pentru o necesară revigorare a industriei europene de armament, pentru creşterea competitivităţii sale tehnologice şi economice în raport cu cea americană. Oferă un important impuls de creştere economică într-un moment critic pentru economia europeană care alunecă spre recesiune. O recesiune care, cuplată cu consecinţele războiului tarifar declarat de SUA, ar putea împinge uşor lucrurile spre o masivă criză economică. Mă rog, nu este clar dacă injecţia aceasta masivă de fonduri europene pentru înarmare rezolvă orice, chiar şi durerile de cap ale politicienilor din Europa dar, cu siguranţă, pare să fie o soluţie pentru o parte dintre problemele cele mai grele care generează aceste dureri de cap! Şi vine Varoufakis şi zice că asta este o prostie! Păi, pe ce se bazează dumnealui?

Iaca! Cele 800 de miliarde puse la dispoziţie de Bruxelles pentru programe de înarmare şi dezvoltare a industriei de armament din Europa arată masiv, comparativ cu "nimicul" de pînă acum. În raport cu nevoile reale, însă, reprezintă doar ceva mai mult decît nimic! Chiar şi 800 de miliarde? Da, cît sunt ele de opt sute şi de miliarde! Ideea că Europa poate susţine efortul de război al Ucrainei, fără sprijinul Statelor Unite, este pentru prezent şi pentru viitorul imediat, doar o utopie. Un joc de imagine, fără nici o susţinere sau credibilitate. Ca să ne facem uşor o idee, dacă lui Musk îi vine pe chelie să închidă accesul Ucrainei la reţeaua de sateliţi Starlink, Europa nu are la dispoziţie mijloacele pentru a oferi o alternativă imediată şi consistentă. Cele 800 de miliarde nu se transformă instantaneu în capabilităţi militare pe care Ucraina să le poată folosi de azi pe mîine. Sub presiunea şi efectele reducerii masive a capacităţii de comunicare, coordonare şi conducere a trupelor, fronturile ucrainene se pot prăbuşi în cîteva luni, săpămîni sau chiar zile. Dar, să uităm pentru un moment de Ucraina. Să uităm şi de faptul că Europa nu are un sistem integrat de comunicţii militare pentru ea însăşi, capabil să asigure coordonarea unui război împotriva Rusiei, la nivel continental. Poate o să îşi facă unul, dar pînă departe mai este drum lung. Ce să facă Europa mai întîi de 800 de miliarde? Tancuri, rachete, tunuri, muniţii, echipamente de comunicaţii, comandă şi control, cercetare şi diversiune, acţiuni hibride, descurajare, avioane, nave mari de luptă, submarine, amenjări defensive, mijloace de lovire în adîncime a forţelor şi punctelor de coordonare ale inamicului, drone? Cînd vine vorba despre asemenea "produse", miliardele acelea, fie ele şi 800, se topesc înainte de a duce pînă la capăt doar cîteva programe. De 800 de miliarde de dolari, Europa este ceva mai bine înarmată şi nu imediat, dar în nici un caz nu este la adăpost de eventualele acţiuni militare ale Rusiei. Este departe de a fi sigură că le poate face faţă, mai ales pe termen lung! În plus, cele 800 de miliarde destinate înarmării şi programelor militare înseamnă resurse luate de pe alte linii critice de dezvoltare, de la alte obiective, economice, tehnologice şi sociale, de care însăşi existenţa Europei depinde. De exemplu, din aria cercetării-dezvoltării şi a competiţiei pentru tehnologii de vîrf. Faţă de Statele Unite şi de China, Europa este de mult în întîrziere şi deja la mare distanţă, iar refacerea handicapului, chiar dacă rămîne posibilă, solicită resurse de cel puţin zece ori mai mari. Pentru viitorul imediat, nu de acum într-un secol! Desigur, Europa poate face ceea ce Statele Unite fac pe scară "cosmică", cel puţin de la criza din 2008 încoace: tipăresc bani şi măresc datoriile de stat fără limite. Actuala Administraţie Trump va bate toate recordurile în materie, nu mai încape nici o îndoială. Rezultatul final pentru Europa va fi, desigur, acelaşi ca şi pentru America. Un declin economic rapid, alimentat de "producţia" neresctricţionată de bani a Băncii Centrale, de alocarea non-economică a principalelor resurse financiare, de masificarea macro-creditelor cu şansă zero de returnare, de creşterea necontrolată a datoriei statului, de devalorizarea inerentă a monedei. Apropos, de tot rîsul încercarea lui Trump şi a chibiţilor săi de a institui o monedă "cripto" agregată, controlată de Administraţie, pentru a ascunde definitiv dinamica şi consecinţele producţiei necontrolate de bani şi, mai ales, pentru a jongla după bunul plac cu masa monetară existentă la un moment dat în circuit şi a genera astfel, aproape instantaneu, uriaşe profituri pentru cei plasaţi "in the know". Şi tot apropos, Coreea de Nord, Rusia şi China folosesc deja pe scară largă aceste căi de atac în spaţiul monedelor cibernetice cu un succes pe care America şi Europa încă nu au curajul să îl mărturisească, deplin!

Concluzia? Europa are nevoie, în primul rînd şi mai presus de orice, nu de resurse de război, ci de resurse pentru pace. Pacea din Ucraina, dar nu cea dictată de Moscova, fie şi cu largul concurs al lui Trump. Pacea pentru întreaga Europă, inclusiv Rusia. Singura şansă reală a Europei, spune de fapt Varoufakis, este să răstoarne proverbul. Nu "Si vis pacem para bellum", ci "Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru pace!"

Opinia Cititorului ( 8 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Nu vedeți ca Europa/ România vrea război?

    Sunt profeții care vorbesc de al treilea război mondial....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Profetiile sunt profetii, dorinta de razboi este altceva. Nu deosebesti?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Grecia cheltuie 3-3,5 % din PIB pentru înarmare așa că nu prea sunt de acord cu ce spune acest grec și nici cu faptul că Europa nu ar trebui să se înarmeze. Acum cred că este valabil alt citat și anume "Dacă vrei pace, pregătește-te de război" și asta face UE.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Au nevoie de razboi ca sa acopere colapsul economic din UE.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Corect

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Frumos spus . Totusi , ce presupune - in fapt - indemnul " Daca vrei pace , pregateste-te pentru pace " ?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Daca nu ne pregatim de razboi, Rusia va continua sa atace!

      Atunci cand esti atacat ai 3 variante: lupti, fugi sau te predai.

      Presupun ca 'pregateste-te pentru pace' inseamna sa analizezi cu atentie ultimele doua optiuni ('fugi sau te predai'). 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Toti cei cuceriti si ocupati de puterei straine erau pregatiti de pace.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5677
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1803
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9066
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.9177

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb