Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Robotică va avea loc la Piteşti, în perioada 14-16 martie. Competiţia, ajunsă la sezonul cu numărul nouă al FIRST Tech Challenge România, este organizată de Asociaţia Naţie Prin Educaţie, în parteneriat cu Municipiul Piteşti şi Rotary Club Piteşti. Evenimentul va aduna la start 60 de echipe din întreaga ţară, iar primele cinci clasate vor avea onoarea de a reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică din Houston, SUA, programat între 16 şi 19 aprilie. Alte opt echipe se vor califica pentru Premier Events, competiţii internaţionale organizate în Olanda, SUA, Canada şi Mexic. Pregătirile pentru acest sezon au început încă din luna septembrie, moment în care a fost anunţată tema competiţiei. Elevii implicaţi în competiţie au lucrat la dezvoltarea unor roboţi capabili să atingă o înălţime de un metru şi jumătate, să se agaţe şi să rămână suspendaţi pe un element al terenului de joc şi să manevreze obiecte de dimensiuni reduse cu o mare precizie. După performanţele remarcabile din 2022 şi 2024, când echipele Delta Force din Arad şi AiCitizens din Focşani au adus titlul mondial în România, organizatorii sunt încrezători că şi anul acesta echipele româneşti vor urca pe podium la nivel internaţional. Nivelul competiţiei a crescut considerabil faţă de anii trecuţi, iar echipele sunt mai competitive ca niciodată. Evenimentul va fi găzduit de Piteşti Arena, iar intrarea va fi liberă pentru toţi cei interesaţi să descopere universul roboticii şi să susţină echipele favorite.
Campionatul Naţional de Robotică: 60 de echipe se vor întrece la Piteşti
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 12 martie

Opinia Cititorului