CORESPONDENŢĂ DIN PARIS  Franţa - Rusia, o relaţie strînsă care s-a destrămat

Discursul preşedintelui Emmanuel Macron din 5 martie a fost foarte important pe fond, concis şi reuşit ca formă.

Fraza latină "Si vis pacem, para bellum", adică "Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război" pare să fie de actualitate. Nu este de fapt o surpriză, ceea ce a determinat acest discurs este mai ales repoziţionarea SUA faţă de NATO şi faţă de Europa, dar şi atitudinea şi interpretarea administraţiei Trump în privinţa responsabilităţilor conflictului din Ucraina, contrare pozitiei majoritătii liderilor europeni.

Statele Unite ale Americii (până în prezent considerate "lider al lumii libere") par să fie pe aceeaşi lungime de undă cu Federaţia Rusă privind pacea în Ucraina, este deci legitim că Europa - si nu numai - aşteaptă să vadă care vor fi rezultatele: vom asista la o nouă împărţire a zonelor de influenţă între cei (mai) puternici indiferent de preţul plătit de cei (mai) slabi? Ucraina s-a dovedit a fi şi buturuga cea mică şi nuca ce nu se sparge uşor? Sau tot ce avea de făcut Zelensky la Casa Albă era să poarte un costum, să pună o cravată, să se prezinte, să zâmbească, să spună "mulţumesc", să ia prânzul şi să semneze ce trebuia?

Macron spunea, printre altele: "Rusia preşedintelui Putin încalcă frontiere pentru a asasina oponenţi sau a manipula alegeri în România şi Moldova..."; "Soluţiile de mâine nu mai pot fi obiceiurile de ieri..."; "Lumea continuă să devină din ce în ce mai brutală, iar ameninţarea teroristă continuă fără încetare". Mesajul nu se vrea foarte alarmist, ci mai degrabă provocator, spre a "trezi" o Europă nevoită să îşi atribuie responsabilităţi sporite, dar care se poate dovedi a fi o şansă.

Bugetele apărării ţărilor europene nu mai pot rămane la nivelurile actuale (poziţie în linie cu cea a Comisiei Europene), tendinţa este creşterea cheltuielilor militare, dar orientate spre o schemă logistică şi de aprovizionare europeană.

Franţa are deja numeroase societăţi de înalt standing tehnologic în domeniu (Thales, Dassault, Safran şi multe altele), la fel şi Marea Britanie, iar Germania şi Italia sunt gata să impună adaptarea multor companii de vârf, spre industria de apărare, perspectivele economice pe termen mediu si lung fiind de fapt benefice.

Am putea spune că repoziţionarea Europei, care a preferat, după cel de-Al Doilea Război Mondial, dezvoltarea preponderent economică, în pofida celei militare, datorită sentimentului de pace dominant (spulberat într-o tristă zi de 24 februarie 2022), poate fi considerată fie naivitate, fie o simplă ignorare a realităţii, care se dovedeşte a fi o slăbiucune.

Dar anunţurile preşedintelui francez nu înseamnă nici că armata devine obligatorie (deşi 61% din francezi ar fi favorabili), nici că soldaţii francezi (care oricum sunt de zece ori mai puţin numeroşi ca acum 35 de ani) vor fi trimişi la război şi nici că Franţa este gata să atace Rusia, cu atât mai puţin că Rusia este gata să atace Franţa; aluziile de "pericol" sunt în raport cu aşa zisul "război hibrid", care înseamnă de fapt atacuri complexe şi sofisticate.

Preluarea ironică a lui Putin cu referire la Napoleon care a încercat să invadeze Rusia cu mai bine de 200 de ani în urmă, fără succes, nu a rămas fără reacţie, Macron explicând nu doar că pe atunci epoca de cuceriri a unui imperiu - apus demult - era complet diferită, dar ca astăzi singura putere imperialistă şi revizionistă este, în mod vizibil...Rusia.

Disuasiunea nucleară protejează Franţa (dar şi pe ţările vecine ), aceasta fiind completă, suverană şi autonomă, în sensul că tot lanţul logistic este 100% francez: într-adevăr, generalul Charles de Gaulle - un adevarat vizionar - a fost cel care a impus această doctrină în anii 60, complet independentă de cele două puteri dominante ale vremii, Uniunea Sovietică şi Statele Unite: pe plan militar pentru a juca în mod explicit un rol în menţinerea păcii şi securităţii în Europa, dar şi pe plan civil, prin dezvoltarea centralelor electrice nucleare care au condus la o independenţă energetică a Franţei.

Aceasta este marea diferenţă faţă de cea de-a doua putere nucleară europeană, Marea Britanie, care depinde încă, în parte, de partenerul istoric de peste ocean.

Pentru a fi însă realişti, disuadarea convenţională pare a fi mai eficientă decât cea nucleară, fiind greu de imaginat că liderii ţărilor care dispun de aceste arme ar fi gata să înceapă un conflict nuclear absurd, care - prin definiţie - ar fi reciproc şi autodistrugător, deci fără sens.

De remarcat este că relaţiile dintre Emmanuel Macron şi Vladimir Putin au fost foarte bune la început. De fapt, relaţiile preşedintelui rus cu preşedinţii francezi reprezintă o poveste interesantă :

Când Vladimir Putin a devenit, la 47 de ani, preşedintele Federaţiei Ruse, în anul 2000, Jacques Chirac (67 de ani) era deja preşedintele Franţei de cinci ani şi urma să fie reales până în 2007. Cei doi preşedinţi au avut relaţii foarte bune, Putin a fost impresionat de Chirac, mare pasionat şi cunoscător al culturii ruse şi om politic cu o uriaşă experienţă politică şi diplomatică.

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au apropiat SUA, Europa şi Rusia, dar cu toate acestea, atât Putin, cât şi Chirac s-au opus invaziei americane în Irak, ceea ce i-a apropiat şi mai mult.

În 2006, Chirac îl decorează pe Putin cu "Legiune de onoare", cea mai înaltă distincţie onorifică franceză (înfiinţată de Napoleon în 1802), şi primeşte, doi ani mai târziu, "echivalentul" rusesc: "Premiul de stat" al Rusiei.

Nicolas Sarkozy, preşedinte între 2007 şi 2012, a încercat să aibă relaţii bune cu omologul său rus, dar nu a reuşit să le egaleze pe cele ale lui J. Chirac, mai ales că au existat discuţii în contradictoriu pe tema drepturilor omului în Rusia sau a războiului din Cecenia.

François Hollande, ales preşedinte în 2012, a trecut prin perioade şi discuţii tensionate cu Vladimir Putin (despre care a afirmat că "minte cum respiră" sau că ştie doar de "raportul de forţe"), tinând cont de mai multe evenimente: sprijinul militar al regimului Bashar Al Assad şi mai ales de invadarea Crimeei şi naşterea conflictului din Donbas, ceea ce a dus la negocierea - împreună cu Angela Merkel - a celor două acorduri Minsk 1 (în 2015) şi Minsk 2 (în 2016 ), în final nerespectate.

Emmanuel Macron, cel mai tânăr preşedinte (40 de ani neîmpliniţi) din istoria Franţei, a încercat să treacă peste toate tensiunile create şi a fost cât se poate de atent în restabilirea relaţiilor franco-ruse, invitând, la doar câteva luni după ce a fost ales, pe Vladimir Putin într-o vizită oficială la cel mai înalt nivel, primindu-l cu toate onorurile cuvenite la Versailles, un simbol al respectului deosebit faţă de invitaţi.

Întâlnirea la Marele Trianon din Versailles şi expoziţia despre călătoria lui Petru cel Mare din 1717, ţarul modernizator, care "a deschis o fereastră spre Europa" prin crearea Sankt Petersburgului şi care şi-a construit Palatul Petrodvorets după imaginea lui Versailles, a fost extrem de apreciată.

"Niciun subiect de pe scena internaţională nu poate fi tratat fără Rusia", spunea Macron, dar asta nu a însemnat că nu s-au discutat şi subiecte mai "spinoase", ca de exemplu Ucraina, Siria sau canalele de propagandă rusă Sputnik & RT, care au lansat în timpul campaniei electorale mai multe fake news anti Macron.

Primit în anul următor de Putin la Sankt Petersburg cu cele mai înalte onoruri la randul său, Macron afirma că " Rusia este o parte inalielabilă din Europa şi trebuie să facă parte din Consiliul European", dar, ca urmare a continuării susţinerii regimului de la Damasc, cât şi a cazurilor de otravire a opozanţilor politici, acest lucru nu a mai avut loc.

În decembrie 2019, preşedintele Macron îl invita la Paris pe omologul său rus, pe tânărul preşedinte al Ucrainei Volodymyr Zelensky, ales cu câteva luni înainte, şi, alături de doamna Merkel, în aşa-zisul "format Normandia" încearcă să repună bazele unui acord privind regiunile separatiste din Donbas.

Trei luni mai târziu, pandemia Covid schimba radical toate planurile de întâlniri şi negocieri, nimic semnificativ nu a mai avut loc timp de aproape doi ani, iar preşedintele francez mărturisea că l-a regăsit pe preşedintele rus profund schimbat atunci când a avut ocazia să îl revadă, în februarie 2022, într-o ultimă încercare de a evita invadarea Ucrainei.

Contactul telefonic a continuat între cei doi, până la descoperirea ororilor de la Bucea, apoi...nimic.

Între timp, miliţiile Wagner au înlocuit trupele franceze în Mali, relaţia Franţa-Rusia a devenit mai tensionată ca niciodată, iar declaraţiile din ultimele zile nu fac decât să confirme aceast lucru.