Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă "CulturMedia", de Ziua Culturii Naţionale, protestează cu banderole albe, de la ora 11:00, pentru a atrage atenţia asupra subfinanţării din Cultură şi inechităţilor salariale la care sunt supuşi angajaţii din muzee, biblioteci şi centre culturale, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
În această zi de importanţă pentru identitatea naţională, sindicaliştii din cultură vor manifesta solidaritate pentru recunoaşterea Culturii ca domeniu esenţial în dezvoltarea naţiunii române. "Cultura este un domeniu vital pentru România, iar angajaţii din acest sector merită o remuneraţie corespunzătoare muncii lor. Protestul nostru vine ca răspuns la ignorarea constantă a problemelor cu care se confruntă sectorul cultural", se arată într-un comunicat al Federaţiei.
Se cere alocarea unui procent de 1% din Produsul Intern Brut pentru cultura română, considerând că acest sector trebuie susţinut financiar. De asemenea, se solicită egalizarea salariilor angajaţilor din muzee şi biblioteci cu cele din sectorul Educaţiei, pentru a elimina diferenţele salariale care persistă între aceste domenii. Se cere şi eliminarea disparităţilor salariale uriaşe dintre angajaţii din instituţiile de spectacol şi cei din muzee şi biblioteci, pentru a elimina percepţia de "Cultură de gradul 1" şi "Cultură de rang inferior".
Se solicită acordarea sporurilor salariale pentru munca desfăşurată în weekenduri şi zilele de sărbătoare, precum şi plata orelor suplimentare, pentru a reflecta corect munca prestată. Se cere deblocarea posturilor vacante şi suplimentarea schemelor de funcţii, pentru a combate deficitul de personal din instituţiile de cultură, dar şi uniformizarea salarizării între instituţiile culturale aflate sub autorităţi diferite.
Se solicită îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, prin reabilitarea clădirilor instituţiilor culturale care pun în pericol sănătatea angajaţilor şi patrimoniul cultural. Se cere stoparea depopulării şi deprofesionalizării domeniului cultural, precum şi eliminarea politizării recrutării personalului din instituţiile de cultură. De asemenea, se solicită crearea unor planuri de urgenţă pentru protejarea patrimoniului cultural şi constituirea unor depozite regionale de urgenţă pentru evacuarea patrimoniului în caz de dezastre. În final, se cere recunoaşterea Culturii ca domeniu esenţial în proiectul naţional de dezvoltare a României.
Federaţia "CulturMedia" reuneşte peste 40 de sindicate din domeniul culturii şi presei, fiind reprezentativă în sectorul 36 - Cultură, şi protestul se va desfăşura în conformitate cu legislaţia în vigoare, fără a afecta programul de lucru al angajaţilor din instituţiile de cultură. Federaţia invită toţi colegii şi partenerii să susţină acest demers şi să sprijine iniţiativele pentru salvarea Culturii româneşti.
Opinia Cititorului