Fondatorul SkyBridge: "Bitcoin are mult spaţiu de creştere, dar recomandăm deţineri reduse investitorilor individuali"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 decembrie 2023

Fondatorul SkyBridge: "Bitcoin are mult spaţiu de creştere, dar recomandăm deţineri reduse investitorilor individuali"

English Version

"O expunere de 1-3% din portofoliu este suficientă, chiar dacă investitorii mai agresivi preferă să ajungă la 5%"

"Bitcoin va ajuta la diversificarea portofoliilor"

Investitorii individuali nu trebuie să aloce porţiuni mari din portofoliu către Bitcoin, pentru a profita de creşterea criptomonedei, a spus Anthony Scaramucci, fondatorul firmei de investiţii alternative SkyBridge, la Bloomberg TV, conform Business Insider.

În opinia sa, o expunere de 1-3% din portofoliu este suficientă, chiar dacă investitorii mai agresivi preferă să ajungă la 5%.

"Sunt de acord că Bitcoin reprezintă un depozit de valoare. Este efectiv aur digital", a declarat Scaramucci, care a fost şi Director de Comunicaţii la Casa Albă. Prin această comparaţie, fondatorul SkyBridge a subliniat că evaluarea pieţei Bitcoin poate ajunge la douăsprezece trilioane de dolari, potrivit Business Insider.

Ieri, în prima parte a zilei, capitalizarea pieţei Bitcoin se ridica la circa 820 miliarde de dolari, conform CoinMarketCap.

"Bitcoin are mult spaţiu (n.r. de creştere) în faţă, dar recomandăm deţineri mici pentru investitorii individuali", a spus Scaramucci.

Firma sa de investiţii a început cu o expunere de 5% pe Bitcoin, pe care a crescut-o pe măsură ce criptomoneda s-a apreciat, a mai afirmat el. De la începutul anului, cea mai cunoscută monedă digitală a lumii are o creştere de circa 150%, cu un raliu puternic în ultima lună, apărut pe fondul entuziasmului creat de perspectiva lansării unor ETF-uri Bitcoin spot şi a aşa-numitei "înjumătăţiri" a recompenselor minerilor, ce va avea loc în 2024.

Aşteptările sunt ca, dacă vor fi aprobate de Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC - reglementatorul pieţei americane), ETF-urile pe Bitcoin spot vor aduce cerere nouă în piaţă, ceea ce va favoriza creşterea preţului. De asemenea, elementele ce ţin de ofertă, precum "înjumătăţirea" din aprilie anul viitor, sunt de natură să susţină aprecierea criptomonedei, conform Business Insider.

Scaramucci spune că Bitcoin trebuie să fie o investiţie pe termen lung, va ajuta la diversificarea portofoliilor şi reducerea riscului de corelaţie.

"Dacă avem dreptate, va avea un impact pozitiv asupra portofoliului; va oferi o anumită lipsă de corelare cu unele dintre celelalte active. Dacă ne uităm la randamentele lunare din acest an ale Bitcoin, vedem că, inclusiv când S&P nu mergea bine, Bitcoin s-a descurcat. Iar în timp cred că are un efect de decuplare faţă de piaţa acţiunilor şi cea a obligaţiunilor", a spus Scaramucci la Bloomberg TV, citat de Business Insider.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. de ce sa iei ceva ce are sanse mari sa fie interzis curand. numai de-aia ca e 1 % din portofoliu. nu multumesc.

    1. Bitcoin nu are cum să fie nici oprit nici interzis…dacă te-ai informa puțin ar fi mai bine decât să te pronunți despre ce a ce n-ai citit măcar 100 de ore

    Va amintiti NFT-urile?

    Acum, mai auzim doar sporadic de ele prin inboxul mesageriei FB cand suntem abordati de cate un scammer ratacit...  

    Pe baza efectului FOMO, multi au muscat si si-au pus in portofoliu cateva maimutzici* cu NFT in coada. Unii chiar de la case cu pretentii. Presupun ca Daianu are deja gradina zoo, la cum il cunoastem ca sta bine cu teoria, dar cu practica...ba!  

    Concluzie: Daianu* e bine sa faci ce face el, ci ce zice el! ;) 

    Revenind la acest Scaramucci cu nume predestinat parca pentru a defini criptomonedele zilelor noastre, este evident ca aplica o noua strategie din sfera psihologiei: luati cate putin ca sa ajunga si la restul! Mai mult, oricine isi permite sa piarda un 1% din portofoliu, mno!? 

    "Bitcoin are mult spaţiu (n.r. de creştere) în faţă, dar recomandăm deţineri mici pentru investitorii individuali" :))) 

    Intr-adevar, spatiul in fata e infinit, la fel ca prostia unora! 

    Daca faci o analiza tehnica pe BTC, aplici un Trend Based Fibonacci Extension, o sa constati ca "Scara" de crestere a criptomonedelor se va face intr-o buna zi "mucci", de unde si numele de Scaramucci! 

    SPQR la investitii sanatoase si spatiu infinit voua! ;) 

    1. Oamenii fără text de om.Sunt întocmai cărților cu coperți frumoase, foi fine, dar, care nu spun nimic!

    Investitorii individuali sunt rugati sa cumpere numai cand investitorii institutionali descarca. Cunoastem. Cred ca stiti ce va doresc.

    1. Retailul mereu va pierde la acest joc, la fel e și la Bursa.Ceva nou?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb